Sălajul, turismul și Ungaria

M-am săturat de veșnicele discuții despre cine au fost primii, noi sau ungurii? Nu despre asta vreau să vă povestesc, ci despre modul în care ungurii, da, ăia pe care îi huliți mulți dintre voi, știu să-i primească pe turiștii români. Era sfântă zi de duminică și mi-a venit poftă de baie într-o stațiune, acolo unde sunt bazine mari, parcuri pentru copii, bazine cu apă termală, dar și locuri unde poți sta cu buricul în apă până ți se încrețește pielea. Sălajul are surse de apă termală, dar de toate s-a ales praful și pulberea. Așa e la noi. La invitația unor prieteni, ne-am urcat în mașină și am pornit spre Ungaria. Am trecut de drumul oribil spre Tășnad, am traversat Valea lui Mihai, iar după 15 minute de așteptat la graniță, porțile spre Ungaria s-au deschis. Era și ziua alegerilor. Într-o jumătate de oră am ajuns la Debrecen (Debrețin). Era liniște, iar simplitatea mi-a atras atenția. N-am mai văzut vapoare pe două roți și bălăriile care zac pe marginea unor drumuri așa cum se întâmplă pe la noi. Poate sunt și în Debrecen, dar nu le-am văzut eu. Am parcat mașina și am intrat la ditamai  parcul cu bazine. Zâmbitori, cei de la casa de bilete ne-au vorbit în engleză, unii vorbeau puțin și în română, ne-au dat  niște brățări și ne-au poftit politicoși înăuntru. Am ajuns la vestiare. Eram neliniștit de la atâta liniște, de la bunăvoința ungurilor care ne-au ajutat să deschidem dulapurile sofisticate, erau politicoși, nu te-ar fi deranjat cu nimic, toți își vedeau de treaba lor. Ne-am schimbat și am intrat. Nu, n-am văzut opulență. Totul era simplu, curat și la locul lui. Peste tot erau indicatoare, covorașe să nu aluneci, iar la baie era curat. Da, băile au fost curate pe tot parcursul zilei. Asta mi-a atras atenția, asta m-a marcat. Băi, la ei cum se poate? În bazine, fiecare stătea liniștit, nimeni nu urla, nimeni nu sărea în apă, nu tu zgomot, nu tu stropi, nu tu golani beți. Pruncii puteau sări în voie în bazinul lor. Ceva mi se părea ciudat, era prea multă ordine, disciplină. Deja mă enerva femeia de la curățenie care trecea pe lângă șezlonguri de câteva ori la două-trei ceasuri, curăța, ștergea, golea coșurile de gunoi. Nu, nu era lux, dar era curat, aranjat, totul pus în ordine. A venit și foamea, iar la bucătăria unității nu era aglomerație. Nici pe asta n-o pot explica. O tânără ne-a întrebat în engleză ce și cum vrem. A durat mai puțin de zece minute până ne-a venit comanda. Am plătit cu cardul. Surpriză, la finalul zilei am tras linie, iar toată povestea asta a fost mai ieftină decât bălăceala la Felix. Nesimțire, domnule, nesimțire! Cum, în Ungaria e mai ieftin decât la Felix, e mai ieftin decât în alte stațiuni din România? Desigur, o să mă înjurați. Îmi asum, asta am văzut la Debrecen, asta am simțit, asta vă scriu vouă. Cine știe, poate învățăm și noi, românii, din modul în care fac ungurii turism. Spor la bălăceală pe bani mulți!

Adrian Lungu