Sălajul nimicului bine făcut

Aflam, în urmă cu două săptămâni, de la delegația guvernamentală care ne-a vizitat județul, că asistăm la un “moment istoric” pe care, cu siguranță, generațiile viitoare îl vor vedea și ele consemnat prin capitolele de istorie ratată a României: semnarea contractului de execuție a una bucățică autostradă, situată între alte  două bucăți lipsă, respectiv tronsonul de câțiva kilometru cuprins între Zimbor și Poarta Sălajului. Am fost surprins să constat că niciun cititor, nici măcar unul, nu a sărit în sus de bucurie atunci când a aflat despre acest eveniment botezat, așa cum citiți, de către oaspeții oficiali, “moment istoric”. Cum nu se mai știe bucura românul, nu-i așa? Momentele astea istorice, dragii mei, merită un pic de țopăială, de euforie, din partea noastră. Ce dacă ele sunt mereu alcătuite din fraze editate la timpul viitor: urmează, se va face, se va lua în calcul, se va analiza etc. Citim, după ce ne mai odihnim puțin, transpirați de atâta sărit în sus, că, în marele program care începe tot cu “urmează se facă”, că se vor construi vreo 3.500 de kilometri de autostrăzi în viitorul mai mult ori mai puțin apropiat. Desigur, depinde cum privim viitorul ăsta apropiat, că aproape e și Luna de noi, dacă facem o comparație cu distanța până la Soare.

În timp ce noi ne trăgeam în poze cu semnarea contractului care permite executantului să înceapă, după ani de cazne și așteptări, să toarne asfalt, vecinii noștri, ăia de „vor să vă fure Ardealul, dragi români!”, cum zicea domnul președinte, și tot ăia care ne bagă bețe în roate pe la vamă, cum se răstea premierul deunăzi, au ajuns cu autostrada lor la granița cu România. –Jó napot kívánok, ne-au zis vecinii, transpirați de muncă și plini de negru pe fețe și mâini, în ziua când au pus ultimul grăunte de asfalt la autostrada lor, fix în buza vămii de la Borș. No, ce gest fain. Da’ leag-o dacă ai de ce… Noi mai avem, deocamdată, treabă, cu momentele istorice și evident, între timp, cu ațâțarea spiritelor naționaliste, de la cel mai înalt nivel, pentru a face mai mult rău decât oricum e făcut asta dacă tot am vorbit de poporul vecin. Pe noi asta ne preocupă, constant și preponderent, asta ne face deliciul vieții, asta ne aduce bucurie. Revenind la ultimul “moment istoric” întâmplat pe plaiuri sălăjene, căci, vorba aceea, de peste 30 de ani trăim dintr-un moment istoric în altul, n-am să mă apuc să înșir exemple la nivel național, rămân în Sălaj, locul în care s-a născut veșnicia promisiunilor neținute, în locul în care cele câteva obiective majore, marile dureri ale județului și municipiului Zalău rămân pe mai departe niște răni deschise care riscă să se cicatrizeze urât de atâta așteptare. Doar câteva exemple dintre promisiunile ultimilor 16 ani, împliniți de curând: stadionul cel nou, bazinul de înot, sala polivalentă, platoul de marmură complet refăcut și nu cârpăcit cu ipsos, cinematograful Scala, autostrada cu tunelul din poveste, șoseaua de centură, parcarea subterană, parcarea supraterană, locul de picnic de la Aghireș, Aqua Parc, iar, de cealaltă parte a tabloului, străzile pline de gropi, canalizare praf sau lipsă canalizare, ca în secolul al VIII-lea, pe unele dintre cele mai importante străzi din municipiu (de mediul rural nu mai are sens să vorbesc, primari care sunt la al doilea sau al treilea mandat, lăsat din tată în fiu ca pe o moștenire de familie, edili care nu au reușit nici până azi să pună 1 metru de țeavă de canalizare în comuna lor sau au făcut niscaiva lucrări, și acelea de mântuială). Vă mai amintiți cum scriam acum doi ani după ce am scăpat teafăr din sala de așteptare a gării Jibou (în sensul în care, cât am stat acolo, nu mi-a căzut nimic în cap) ?

Scriam că e mai ceva ca într-un lagăr acolo, ca într-o morgă, epicentrul dezastrului. Dar, reveneam bucuros cu un articol prin care anunțam că gara Jibou va intra în reabilitare. Au trecut peste doi ani de atunci. Ați mai trecut prin gara Jibou să vedeți dacă s-a mișcat ceva acolo, vreo pietricică, vreo coajă de rugină? Nu mergeți; am fost eu săptămâna trecută. E totul  la fel. Da, procedurile, știți… actele, contestațiile, studiile la studiul de studiere și contestația la oferta privind studiul documentației aferente… etc. Toți, vă rog să rețineți, absolut toți sunt vinovați, dintre cei care s-au aflat în fruntea administrațiilor locale, cel puțin în ultimii 16 ani, aici, la Zalău (12 (doisprezece) ani de PNL și peste 4 ani de PSD), implicit, cele două mari partide politice care și astăzi continuă aceeași luptă pentru ciolan, așteptând ca noi să ne ridicăm și să aplaudăm momentele istorice. Nimic din tot ceea ce am menționat nu s-a finalizat, dintre cele începute, iar celelalte zac și acum sub formă de proiecte care încep în mod invariabil exclusiv în hârtii, la timpul viitor. Între timp, mai stricăm și puținul pe care îl avem. Am avut și avem, așa cum alții n-au avut, oameni din județ în funcții cheie la București. Am să le spun ceea ce fiecare dintre voi le-ar spune. Nu, acestea nu sunt momente istorice. Dar, haideți, vă rog, câteva aplauze pentru delegația care va veni și peste doi ani, tot aici, tot în groapa asta a nedezvoltării și mâncătoriei politice, pentru a vă oferi posibilitatea să asistați la un nou și măreț moment istoric.