De cand li s-au deschis granitele, romanii au navalit afara precum navaleau turcii in trecut peste curtile romanesti. Mitul ca in Europa de Vest cainii circula nu cu un colac in coada, ci cu trei sau patru de-a dreptul i-a atras inca de la inceput si cu toate ca la nici un colt nu au dat de acest patruped, romanii inca spera. Spera sa prinda lozul cel mare, care sa le aduca o leafa consistenta. In rest nu prea conteaza nimic, ca doar romanii au renuntat la majoritatea simturilor, dezvoltandu-si unul: simtul lefii consistente in buzunar.
Lucrul nu a trecut de ochii europenilor atat de usor cum ne asteptam, iar imaginea pe care acestia si-au fixat-o despre noi are miros de euro si de oameni care accepta orice pentru un pumn de banet. Dura catologare, dar realista, iar ea se aplica in mai toate tarile vestice tuturor celor cu buletin de Romania. Nu conteaza etnia, nu conteaza studiile, nu conteaza nimic altceva.
Angajatorul european nu-l vede pe omul din fata lui, vede doar o imagine pe care si-a format-o sau i-a format-o mass media. Iar ca sa schimbi o imagine deja stabila, raspandita peste tot si nu doar pe alocuri, trebuie timp. Si rabdare si seriozitate mai ales, fiindca acestea sunt coordonatele dupa care se misca Vestul.
Numai ca pentru rezultate bune – ca sa nu ne limitam iar la acceptabile – mai este nevoie de un lucru: ar trebui ca majoritatea romanilor ce s-au raspandit in UE in cautare de slujbe sa dovedeasca ca au un set de volori morale care sa impuna respect celor cu care vin in contact. Nu vrem sa apelam iar la vorbele din popor, fluturand-o inca o data pe cea care spune ca nu se face primavara doar cu o randunica, dar zicala este cat se poate de reala.
A avea un set de valori dupa care sa te ghidezi in relatiile cu ceilalti este vital intr-o lume in care categorisirea a ajuns sa fie la ea acasa si in care imaginea conteaza in numeroase cazuri mai mult decat produsul in sine. A sti sa vinzi un lucru in acest timp modern a devenit o arta, dar romanii nu o stapanesc. Cand este vorba sa isi vanda imaginea, prea putini cunosc regulile negocierii, iar jocul le aluneca printre degete pana cand chiar si rezultatul obtinut are un gust amarui, nesatisfacator.
Sigur ca povestea ar putea continua la nesfarsit, iar pentru restabilirea imaginii pe care o au romanii in Europa ar putea fi aduse serii intregi de argumente. Totusi, inainte de a insista prea mult pe acest re-branding, trebuie sa ancoram coordonata principala: in fata Europei, romanii trebuie sa dea dovada de responsabilitate. Fie ca trateaza cu angajatori sau cu angajati din Europa, romanii trebuie sa faca dovada ca au acest punct de plecare. Drumul ce merita urmat va veni de la sine.
