Să nu mințăști…

Niciodată n-am cârcotit, pe modelul “nodului în papură”, în privința realizărilor celor care ne conduc. Am apreciat mereu și am scris în acest sens, eforturile care se fac pentru ca municipiul nostru să iasă din anonimatul acesta care ne mănâncă zilele, atât cât ne este permis de stigmatul sărăciei – o pecete pe acest județ – și am găsit de cuviință că e bine ca cetățenii să cunoască, pe lângă nenumăratele nerealizări, și puținul bine pe care edilii îl aduc prin efortul lor. Cu toate acestea, de la o vreme, laudele de sine depășesc cota admisă de legea sfântă a bunului-simț instituțional și prezentările acestor realizări, multe dintre ele cât se poate de firești și obligatorii, iar cetățenii au ajuns să vadă, și-n culcare și-n trezire, tot soiul de videoclipuri care trimit atât realizarea cât și pe ctitorul ei, către granița penibilului. Nu te poți lăuda, de exemplu, la nesfârșit, cu o fântână arteziană îmbrâncită în mijlocul bulevardului, fără niciun sens ori gust urbanistic, prezentând detaliat de la fața locului cum a pornit fântâna, ce jet îndrăzneț are și cum se schimbă culorile la sistemul de iluminat. Nu îți poți păstra nici gradul necesar de modestie prezentând cetățenilor, în aceleași clipuri video, fiecare metru pătrat de pavaj pe care muncitorii îl pun (așa cum știți, vai și amar) pe cuprinsul municipiului nostru. Iar dacă lauda aceasta îți este demontată piatră cu piatră, prin fotografii cinstite și elocvente de la fața locului, de către cititorii care refuză să treacă cu vederea proasta execuție a lucrărilor, este indicat să vii cu un punct de vedere care, eventual, să explice evidența și cauzele ei.

Cu toate acestea, împăunarea pare să fie un obicei de nelepădat pentru autoritățile noastre. Știm cu toții că una e să prezinți un proiect finalizat și alta e să faci din el, țânțar fiind, un ditamai armăsarul. Și asta cu fiecare “operă de artă” pe care o așezi în peisajul urbanistic al municipiului. Eu întreb de ce lucrările la trotuarul de pe strada Gheorghe Doja au fost lăsate în uitare și pustiu de peste o lună, ei răspund că nu văd bine și că lucrările au fost reluate în urmă cu o săptămână. Eu întreb de ce lucrările la trotuarul de pe Doja au fost lăsate în pustiu de peste o lună, ei răspund cum că nu prea văd bine și că, hello, lucrările au fost reluate în urmă cu o săptămână! Revin la locul faptei în fiecare dimineață și nu văd talpă de muncitor pe acest trotuar nici dacă mă prezint cu lupa la mine. Cineva minte sau pur și simplu ne crede tâmpiți. Cititorii postează, indignați, fotografii noi din albumul “Valurile Trotuarelor”, cei care supervizează lucrările și dau ordine vin cu explicații halucinante care să justifice oarecum pocinogul, cu alte cuvinte nu e așa cum vedeți, ci e așa pentru că urmează să nu mai fie. Prezentările acestea auto-laudative pot fi în regulă atunci când discutăm despre vreo realizare magistrală pentru municipiul nostru. Cum ar fi, de exemplu, tronsonul doi al centurii Zalăului, locul de agrement și picnic de la Aghireș, bazinul de înot, sala polivalentă, stadionul cel nou și mare, cinematograful cu planetariu, centrul orașului (platoul de marmură) complet restaurant/renovat și altele – toate, fără excepție, inexistente la noi, în prezent. Nu există niciun asemenea proiect căruia să i se fi tăiat sfânta panglică inaugurală în ultimii 20 de ani. În schimb, curg șiroaie laudele privind pietrele înfipte în nisip în chip de trotuare care o iau la vale sau sunt pline de cocoașe, ghivecele cu flori agățate peste tot pentru a mai schimba direcția ochiului de la pereții urâți, scorojiți, murdari ori de la atrocitățile urbanistice din beton și sticlă, proiectate și aprobate ulterior spre ridicare de generațiile trecute de șefi idioți: magazinul Silvania – aripa feros-sticloasă, clădirea Fiscului – cea mai urâtă arătare arhitectonică din toată Transilvania, ridicată ca să ascundă minunata biserică cu care ne mai puteam lăuda și noi, fiind vorba de un centru istoric, “vitraliul” din termopan de la Inspectoratul Școlar, proaspăt prăbușit de sus și până jos, de bun și frumos ce-a fost și altele. Dacă ai un minim simț al realității, nu poți să faci din toate aceste lucrări de întreținere și reparații, chiar și de renovare, un subiect de filmulețe de Youtube. Totuși, nu suntem nici orbi, nici proști și vedem foarte bine ceea ce se face (și da, se mai fac și lucruri bune, faptul că sunt făcute prost multe dintre ele, aceasta este o altă poveste), dar vedem și mai bine și ceea ce nu se face, ci doar se trâmbițează. Un trotuar care, în multe locuri arată rău, e făcut prost iar lucrarea nu va fi de durată, nu poate fi în nicio împrejurare un subiect despre care edilii noștri să vorbească laudativ în fiecare săptămână. Iar dacă mai și răspunzi cititorului care, cu argumente robuste, ia pietroaiele de pe trotuare și ți le trimite peste căpuț, pietrele alea ieșite în afară, la nici o lună de când au fost înfipte în nisip, atunci se cheamă că nici nu accepți faptul că ai greșit lăsând constructorul să își bată joc de noi și ne oblige să îți înghițim argumentele anemice care, în mintea ta, justifică proasta calitate a lucrărilor. Oamenii pe care i-am ales trebuie să-și reconsidere urgent poziția față de cetățean.

Limbajul folosit, discursurile pline de greșeli foarte grave de limbă și exprimare, inadmisibile dintr-o asemenea poziție, toate trebuie urgent studiate cu atenție și… renovate. Iar dacă unii dintre cei care le comit nu sunt îndeajuns de abili încât să realizeze acest lucru, cei de lângă ei trebuie să o facă și să îi tragă de mâneca sacoului. Asta pentru a nu se lăsa trași în viitura penibilului și ei. Orice om, cât de simplu și fără vreun doctorat, știe că ce e mult, nu-i puțin, mai ales atunci când vine vorba despre laude și preamăriri. De clipuri publicitare în care parcă faci voodoo și te rogi insistent să cazi în ridicol, prin ceea ce spui, prezinți. Mai ales acum când ne apropiem, ușurel, de vremea gogoșilor electorale, iar oamenii încep să se întrebe unde sunt realizările acelea mărețe, știți voi care, prezentate acum patru ani în pliantele electorale.