Ziua Națională a României s-a mutat pe facebook, a ajuns într-un fel de groapă de gunoi virtuală, așa cum îi place unui bun prieten să spună, un loc la care toți au acces, nebuni sau nu. Nu cred că a existat politician important în Sălaj care să nu se afișeze cu mesaje, cu Tricolorul, cu vorbe despre români, despre cât de frumoasă e țara noastră, despre cât de mult trebuie să avem grijă de acest colț de pe pământ căruia noi îi spunem România. A doua zi, totul s-a sfârșit. Gata, s-a terminat cu mesajele de iubire, putem să sufocăm din nou țara cu nelegiuiri și minciuni. A trecut și Ziua Națională și au apărut campaniile de ajutorare, să fim mai buni de Crăciun, să dăruim de Crăciun, să ne ajutăm aproapele, să îi ajutăm pe cei năpăstuiți. Gata, ne punem pe strâns ghetuțe pentru copiii nimănui, le ducem dulciuri. E foarte bine că sunt organizate aceste campanii, dar trebuie să fim buni numai de Crăciun? În restul anului uităm de bunătate? Marți dimineața am primit o invitație la un eveniment caritabil special conceput pentru a strânge cadouri de Crăciun. Am văzut oameni ce păreau smeriți, buni, am ascultat mesaje de mai că mi-au dat lacrimile. Seara, în parcarea marelui centru comercial din Zalău, două personaje pe care le-am întâlnit dimineața claxonau, strigau și forțau lucrurile pentru a găsi un amărât de loc de parcare într-o lume grea, dificilă, plină cu mașini ce par să ne sufoce pe zi ce trece. Pe facebook și la evenimente publice facem pe grozavii, dăm lecții de bunătate, iar în realitate, mulți dintre noi devenim niște scârțari, obsedați de putere și de bani. De multe ori uităm că suntem trecători, că într-o zi totul se va termina.
[…] Ziua Națională a României s-a mutat pe facebook, a ajuns într-un fel de groapă de gunoi virtuală, așa cum îi place unui bun prieten să spună, un loc la care toți au acces, nebuni sau nu. Nu cred că a existat politician important în Sălaj care să nu se afișeze cu mesaje, cu Tricolorul, cu vorbe despre români, despre cât de frumoasă e țara noastră, despre cât de mult trebuie să avem grijă de acest colț de pe pământ căruia noi îi spunem România. A doua zi, totul s-a sfârșit.… Citeste mai mult […]
Felicitări. Perfect adevărat!