Să dăm manele la tăt Occidentu’

Daniel Săuca

Motto:

„Mie îmi place maneaua/

Şi dansul, dansul din buric/

Cât despre rock/

Bă fratili meu/

Nu-nţeleg nimic”

(Timpuri Noi)

Isteriile politice nu mă mai pasionează. Episodul cu „pensiile militarilor”, de pildă, m-a determinat, din nou, să butonez telecomanda înspre zone tv mai respirabile gen „Animal Planet” (iată că din acest punct de vedere sunt solidar cu dl. Băsescu). Între miile de ştiri, aşa – zise din show – biz, una (publicată într-un „ziar de calitate”) m-a făcut să ridic mâinile în aer: uite, dom’le, cum nu ne-am dat seama până acum!!!

Ştirea zice că după Nicolae Guţă, un alt manelist a ajuns să fie lăudat peste hotare. Recent, la BBC Radio One s-ar fi auzit vocea lui Florin Salam, însoţită de remarca unui „celebru” DJ german, Shantel: „Acest gen de muzică e ultimul răcnet”. DJ-ul ăsta ar fi rostit apodictic că „maneaua va face furori peste doi ani în Austria şi Germania”.

Păi, frate Shantel, abia acum spui?!? Nu puteai, Herr DJ, să declami asta înainte de întâlnirea de la Lisabona dintre Băsescu şi Sarkozy & Merkel?!? Cred că era un argument forte pentru primirea noastră, fără rezerve, în inexpugnabilul spaţiu Schengen. „Nu ne primiţi?” „Vă dăm manele şi din asta nu mai scăpaţi!”…

Ştirea e „bestială” şi pentru că, vă daţi seama?, maneliştii – dacă tot ajunge maneaua produs de export Made in Romania – vor trebui să-şi înregistreze cântecele în limba engleză (de exemplu). Abia aştept versuri de genul: „Peste tot doar reclame/ Şi nimănui nu-i pasă de nimic/ Un copil singur în ploaie stă/ Şi le priveşte înmărmurit/ Şi nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu uuuu înţelege nimic/ help me/ help me/ help me” (http://versurimanele.com/florin-salam/florin-salam-%E2%80%93-help-me.html).

Ei, asta ar fi cu adevărat „răzbunare românească”. După ce în ultimii 20 de ani manelele au viciat profund chiar societatea românească, să le dăm şi „subţirilor” de occidentali un asemenea „virus Ebola”.

Dincolo de încercarea (mai mult sau mai puţin reuşită) de pamflet, văd că, într-adevăr, România e mereu surprinzătoare (vorbă deja „clasică”). Ştiri ca aceasta, ca şi cea cu Dumitru Prunariu (căruia nu i s-a putut reconstitui, de cei de la Pensii, perioada de muncă în care a fost în Cosmos), probabil ne fac să râdem în hohote. Dar nu e râsul nostru…

 

26 ianuarie 2011, Magazin Sălăjean

 

 

 

 

One Thought to “Să dăm manele la tăt Occidentu’”

  1. Ioan

    „Are bani, are valoare
    Toți dujmanii lui să moare!”

Leave a Comment