Rușinea celor trei de “i”

Incultură, indiferență, ipocrizie. Iar lista poate continua, luând toate literele alfabetului la rând, în ceea ce privește cea mai mare mostră de rușine a ultimilor 30 de ani, lățită de-a lungul și de-a latul Palatului Victoria. Trăim vremuri în care incultura și semianalfabetismul, ignoranța, discursul ipocrit și gângav, și-au lățit dosurile pe scaunele ministeriale. Prostia și nesimțirea sufocă orice lucru care are șanse să fie bun, să aducă un plus de bine indiferent că vorbim de dezvoltare, de sprijin real pentru români, mai ales pentru cei aflați în situații critice sau de prețuirea valorilor, a personalităților a patrimoniului românesc.

Acești oameni care fac orice altceva decât să conducă fără să ne arunce în prăpastie și să emită decizii sănătoase, într-o ordine care ar trebui să aibă la bază la prioritatea și importanța, au ajuns să-și bată joc literalmente de noi și de marii noștri înaintași. Au ajuns să calce în picioare nu doar de prezentul și șansele noastre la un viitor decent, cât mai ales trecutul, valorile noastre naționale, cei fără de care nu am fi fost, poate nici noi și, cu siguranță, nici motivele pentru care celebrăm momente cruciale în istoria României. Indiferent ce argumente scuipi la microfon, cu ochelarii pe nas și o mină gravă, de om care știe despre ce vorbește, nu ai cum să justifici scoaterea de pe lista de finanțare a unui proiect de o importanță capitală pentru acest neam, baza acestei Românii care împlinește în acest an 100 de ani și să îți îndrepți atenția către alte sute de proiecte care pălesc, ca importanță și valoare, în fața acestuia. Este vorba despre refuzul Ministerului Culturii, într-o nesimțire greu de imaginat, de a sprijini proiectul casei Memoriale de la Bădăcin. Nu ai cum să aduci argumente în fața acestei catastrofe decizionale pentru că orice român sănătos la cap expediază către tine o ploaie de înjurături și critici.

Pentru cei care încă nu au aflat, Comitetul Interministerial pentru Centenar (mai citiți o dată ca să auziți cum sună acest organism unicelular, ca să vă întrebați de ce v-a apucat greața subit) a aprobat recent 350 de proiecte de finanțare pentru manifestări și acțiuni legate de Centenar, cu o valoare totală de peste 50 de milioane de lei, dând cu flit proiectului de reabilitare a Casei Memoriale Iuliu Maniu de la Bădăcin. Oameni buni, să ne înțelegem: fără Iuliu Maniu nu există Centenar. Vorbim degeaba, ne facem de râs. Fără “Iuliu Maniu” în propoziție sau pronunție, te referi de pomană la acest Centenar. Nu avem dreptul nici noi, dar mai ales autoritățile care se fălesc zi și noapte cu cel mai mare eveniment al țării, din ultima sută de ani, să scoată un cuvânt despre Centenar, atâta vreme cât personalitatea, viața, tot ceea ce ține de Iuliu Maniu este tăiat de pe lista atenției Guvernului.

Nu este posibil ca între cele 350 de proiecte în care înfunzi bani, nu contează că sunt importante sau nu, nu faic loc acestui proiect, cel mai important dintre toate. Nu există scuză și nici iertare pentru faptul că tu, mare minister al Culturii, îți bați joc de personalitatea celui fără de care astăzi n-am mai fi sărbătorit nimic sau, în cel mai bun caz, am fi sărbătorit altceva. Nu am pretenția ca un prim-ministru care nu știe să vorbească corect românește să știe cine a fost cu adevărat Iuliu Maniu… unde nu e, vorba aceea, nici Dumnezeu nu cere. Însă acest comitet – în fapt, o rușine națională, care are tupeul de a se numi “Comitet pentru Centenar”, compus din oameni paraleli și necoplanari cu istoria, cu respectul pentru marii înaintași și făuritorii României, a ignorat cu bună știință acordarea unui sprijin pentru ca lucrările la Casa de la Bădăcin să poată continua. Prin urmare, orice acțiune, demers, orice lucru legat de Centenar venit din partea autorităților de la București și prin ele, de pe la structurile teritoriale, este lovit de ipocrizie!

Nici pe timp de război, de foamete, nici în vremurile criminale din comunism, în care valorile culturale și sociale românești aveau cumplit de suferit, România nu a fost atât de batjocorită de conducătorii ei și atât de dezbinată, așa cum este acum. Iar în aceste condiții, tu – Guvern, tu – Minister al Culturii, comisii și comitete plătite cu bani grei, tot cu spinarea noastră, tu – președinte, prim-ministru și până la ultimul om care are sarcina de a face acest Centenar să fie exact ceea ce trebuie să fie, mai ai tupeul să ieși la tribună și să te fălești cu acțiuni și evenimente, cu alocări de fonduri către obiective cu adevărat importante? Cu faptul că respecți înaintașii, îngenunchezi în fața mormintelor sau monumentelor celor fără de care nu existai astăzi? Cum e posibil așa ceva?

Nici în visele cele mai negre nu mi-am închipuit că acest obiectiv, Casa de la Bădăcin, casa primului și celui mai important român legat de Unire, implicit de Centenar, este aruncat la gunoi de către acești indivizi. Am fost suficient de fraier încât să cred că, acum, cu atât mai mult, șansele ca acest proiect să primească o brumă de bani, sunt cu mult peste cele ale altor proiecte.

Aveam toate motivele să cred asta, că doar auzim peste tot cu și despre Centenar. Nu mai e nimic de spus, pentru că rușinea care ar trebui să le bage o cârpă în gură acestor indivizi , ca măcar să nu-i mai auzim, este prea mare pentru a putea fi redată în vreo frază . Este hidoasă. Vinovați, însă, pentru tot ceea ce se întâmplă astăzi, suntem și noi., poate chiar numai noi. Pentru că ei, doar prin noi sunt și pot fi acolo, sus. Exact asta spunea, cândva, și scriitorul englez George Orwell:

„Un popor care alege politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători, nu este victimă, ci complice.”

Iar noi suntem și vom fi în continuarea acestei vieți chinuite, marele complice al acestor ființe care își bat joc de ceea ce alții ne-au lăsat moștenire pentru a putea trăi demn și liberi, făcând toate acestea cu sacrificii nemărginite sau cu prețul vieții.