Alexandru Lăpuşan
Nemulţumirea publică în legătură exploatarea gazelor de şist introduce în tematica abordărilor analiza resurselor energetice ale României. Rezervele de cărbune (lignit, huilă) ne oferă o perspectivă de exploatare de peste 100 de ani, pe când cele de petrol, care pot fi exploatate cu tehnologia actuală (54.882 mii t), ne-ar ajunge doar pentru 15 ani. Este de remarcat că la sfârşitul anului 2014, expiră contractul de concesionare a rezervelor Petrom către OMV. Energia electrică în România este produsă (situatie la 24.09.2013) în centrale termo (10.598MW), centrale hidro (6.325 MW), centrala nucleară Cernavodă (1.414.MW) şi alte unităţi (microhidrocentrale- 494 MW, fotovoltaice-508 MW, eoliene- 2.394 MW, biomasă 42,7 MW, biogaz 0,5 MW). Pe siteul http://www.sistemulenergetic.com/ poate fi urmarită producţia si consumul (instantaneu) de energie electrica pe tipuri de producatori. Voi încerca o analiză sumară a producţiei eoliene şi fotovoltaice. După cum se observă, energia instalată la aceste două categorii de producători depăşeşte de două ori puterea instalată la centrala nucleară de la Cernavodă. Care or fi fost motivaţiile pentru care investitorii au bagat bani în instalaţii costisitoare de producere a energiei electrice (special în aceste două tipuri de tehnologii)? Şi care o fi fost interesul statului român de a susţine astfel de investiţii? Pentru fiecare MWh livrat în sistem de către o unitate fotovoltaică se primeau 6 certificate verzi (de la 1 iulie 2013, doar 4) în valoare de 57 euro iar o unitate eoliană primea 2 certificate (de la 1 iulie doar unul). Preţul certificatelor verzi se suportă prin ridicarea preţului energiei electrice plătită de consumatori. Oare o ţara aflată în condiţiile economico-sociale ale României trebuia se lupte pentru locul 10 în topul european al producţiei de energie electrică eoliană, ridicând costurile energiei pentru populaţie şi pentru procesele de producţie? De ce avem preţuri de cost ridicate la produsele româneşti? Iată şi din acest motiv! Evident că ridicarea ştachetei subvenţiilor s-a făcut prin mecanismul binecunoascut al vânzării interesului românilor! Noroc că în urma unei analize din vară dându-şi seama că gluma se poate transforma în revoltă populară au mai indulcit situaţia. Disfuncţionalităţile create în sistemul energetic decurg şi din faptul că intreaga energie produsă de aceştia trebuia preluată (obligatoriu în sistem) iar producătorii clasici trebuiau decuplaţi (în cazul excedentului de energie). Lucrurile vin cam aşa: daca bate vântul şi este soare, decuplează termocentrala iar daca s-a oprit vântul şi au venit norii, porneşte-o din nou! /// Revenind la gazele de şist (shale gas= gaz de argilă şistoasă), rezervele estimate ajung la 1.444 miliarde mc (asigură consumul României pe 100 de ani). Asta în condiţiile în care în 2012 am consumat aprox.13 mld. mc, din care 24% i-am importat cu peste un miliard dolari (de la ruşi). Ca orice resursă şi aceasta trebuie exploatată în condiţii de eficienţă economică. Riscul unor cutremure de până la 2,5 grade pe scara Richter sau al contaminării apelor freatice, nu va putea opri acest proiect, în ciuda opoziţiei justificate a oamenilor. Dacă li s-ar fi spus, dacă li s-ar fi oferit variante de reaşezare a vieţii, oamenii poate ar fi înţeles. Şi nici concurenţa (actualii furnizori de gaz) nu ar mai fi avut mari sorţi de izbândă. Politica generală după 1989 a fost de concesionare a tuturor resurselor. Ratingul de ţara a României nu a crescut. A crescut doar valoarea firmelor concesionare. Asta pentru că atât la concesionarea petrolului, a aurului sau a gazelor, pentru ţară nu rămâne niciodată nimic! Doar sărăcie!
