Renunțăm la alegeri?

Daniel Săuca

Văd, citesc, aud. În stânga și în dreapta. Înainte și înapoi. „Ce încredere să avem în politicieni?” „Toți sunt la fel”. „Toți parlamentarii sunt la fel”. Aproape toată media susține, interesată sau nu, această stare de neîncredere, de repulsie a multora dintre români față de așa-numita clasă politică. Ce-i drept, mulți politicieni, prin comportamentul lor iresponsabil, întrețin starea menționată. Nici instituțiile, de tot felul, nu sunt mai darnice cu românii din perspectiva „încrederii”. A apărut și „sezonul” așa-zișilor tehnocrați, care se jură că nu sunt politicieni, dar se comportă al naibii de politicianist. „Statul e nefuncțional!” au declamat, de mai mulți ani, diverși balauri din presa dâmbovițeană, iar unele instituții țin, de-al dracului, să demonstreze că statul există și funcționează european, cum altfel decât în forță. De fapt, mai toți vor să le demonstreze celorlalți că sunt vii, că au valoare, integritate, demnitate, profesionalism și câte altele, din bestiarul tranziției eterne. Întrebare, în condițiile de mai sus: renunțăm la alegeri parlamentare? Avem, oricum, un guvern numit fără să se țină cont de rezultatele alegerilor generale (o situație periculoasă ce nu poate continua dacă mai credem în sistemul democratic pluralist). Iar deputații și senatorii, prin „noua” modalitate de „alegere”, pe listă de partid, sunt practic numiți de câțiva lideri, cu girul sau nu al organizațiilor politice. După eșecul răsunător, penibil al „votului uninominal” (susținut și de mine, la început entuziast), ne îndreptăm, în pași de defilare, spre „epoca” numirilor (credeți că președintele va ține cont de rezultatele alegerilor din 11 decembrie, mai ales dacă va câștiga PSD?), condimentată cu ură, foarte multă ură, violență (deocamdată numai de limbaj) și amintita neîncredere în politicieni. Ce-i de făcut? Reclădirea, remodelarea României merită să țină cont, în primul rând, de echilibrul puterilor în stat și de încrederea în toate instituțiile statului, inclusiv în sistemul politic pluralist. „Proiectul de țară”, asumat sau nu de elite, nu va putea fi împlinit într-o țară sfârtecată, debusolată, cucerită de te mai miri cine. Părerea mea!