Rămânem cu județele? Și cu toate comunele?

Daniel Săuca
Am citit recent pe contributors.ro un text surprinzător, prin perspectivă, articol semnat de Radu Pârvulescu cu titlul „Slavă Domnului pentru județe!” Autorul afirmă răspicat: „Ce bine că am rămas cu puzderia de județe! În ceea ce urmează voi apăra, în premieră și folosind principii politice ușor de observat în țările vecine, status quo-ul teritorial-administrativ din România. În speță, e vorba de două binecuvântări care vin la pachet cu județele: lipsa oligarhilor regionali și lipsa mișcărilor regionaliste, autonomiste sau secesioniste”. Dintre explicații citez: „Găsindu-se limitați în județele lor, baronii locali s-au aliat fie între ei fie cu oligarhii din centru, dar aceste alianțe s-au dovedit prea instabile pentru a perpetua o dominație regională (sau măcar una județeană) de lungă durată. Dragnea aproape că a reușit să se folosească de centru ca să își perpetueze imperiul local, iar eșecul său a fost strâns legat de faptul că e greu să păstorești o turmă de capre încăpățânate, și dacă tu ești cel mai isteț țap. Acestă frână pe acumularea puterilor regionale nu e un accident istoric. Actualele județe datează de la reforma administrativă ceaușistă din 1968, când au fost abandonate regiunile impuse de sovietici și s-a revenit la o variantă a județelor interbelice. Ori Ceaușescu a inițiat reforma exact cu scopul de a-și întări puterea în stat. Reintroducerea județelor a reușit simultan să concedieze pe șefii regionali de partid (adevărați satrapi care dispuneau de o sursă de putere regională și personală folosibilă împotriva lui Ceaușescu) și să îi dea ocazia prim-secretarului să numească proprii oameni la cârma județelor, asigurându-și o bază clientelară de locotenenți care, dispunând de pașalâcuri reduse, cu greu s-ar fi răzvrătit. Pe scurt, moștenirea teritorial-administrativă a Cârmaciului funcționează exact cum a fost concepută, iar datorită acesteia România nu a cunoscut oligarhi regionali, doar baroni județeni” (contributors.ro). Articolul merită citit integral, cum spuneam, pentru surprinzătoarea perspectivă: nu avem nevoie de regiuni, ci de un stat mai „zvelt”, mai aproape de oameni, și prin instituții locale cu o mai mare putere decât acum. Bine ar fi, dar oare se va întâmpla asta și cum? Se vor comasa comune? Nu cumva „baronii” județeni, hai conducerile județene ale partidelor, vor avea nevoie în continuare de clientelă politică și prin comune (consilieri locali, viceprimari, primari etc.)? Va fi administrația publică mai eficientă, mai puțin costisitoare? Firește, rămâne de văzut. Și dacă „regionalizarea” mai e de actualitate, și dacă sistemul „să se schimbe în punctele esențiale, dar să nu se modifice nimic” e imbatabil la noi. Forța județelor fie cu voi!…