Sunt jurnalist de vreo 20 de ani. Da, Magazin Sălăjean m-a lansat, aici am scris primul articol din viața mea și iată-mă că scriu din nou aici, iar asta mă bucură. Dar nu despre Magazin Sălăjean vreau să vă scriu, ci despre punctualitatea care a ajuns pentru român o boală grea, greu suportabilă. Pe unii îi omoară, le dă bătăi de cap, iar alții, și sunt foarte mulți, nu o suportă. Am participat la mii de ședințe, conferințe, lansări, inaugurări, sfințiri etc, dar nu cred că a fost eveniment la care să nu mai apară cineva după ce ușile s-au închis, după ce a trecut ora de începere. N-am înțeles și nu cred că am să înțeleg vreodată acest comportament. Cele mai triste erau întâlnirile cu primarii (erau pentru că la asemenea întâlniri nu mai este invitată presa, cel puțin în Sălaj). Începea ședința, iar ușile sălii erau deschise tot la cinci sau șase minute de către cei care se lăsau așteptați. Mai trist e că am asistat și la evenimente educaționale, acolo unde lipsa punctualității a dat mâna inclusiv cu profesori, cu dascăli, cu cei care trebuiau să îi învețe pe elevi despre cât de importantă este respectarea orei. Dacă profesorul este cel care se luptă cu punctualitatea, elevul ce naiba să facă? Ce s-ar întâmpla dacă ușile din sălile de ședință sau din încăperile unde se semnează finanțări nu s-ar mai deschide pentru primarii veșnic întârziați? V-ați da cu capul de pereți, nu? Am fost trimis de Radio România de mai multe ori la Bruxelles, acolo, în inima ședințelor cu și despre Uniunea Europeană. Naiba știe cum se face că tot românii, italienii și bulgarii erau cei mereu veșnic întârziați. Așa e neamul nostru, așa e „foaita” noastră, așa suntem noi? Da, uneori am impresia că regulile și ordinea nu sunt pentru români, nouă ne place mascarada, bâlciul și răul altora.
[…] Sunt jurnalist de vreo 20 de ani. Da, Magazin Sălăjean m-a lansat, aici am scris primul articol din viața mea și iată-mă că scriu din nou aici, iar asta mă bucură. Dar nu despre Magazin Sălăjean vreau să vă scriu, ci despre punctualitatea care a ajuns pentru român o boală grea, greu suportabilă. Pe unii îi omoară, le dă bătăi de cap, iar alții, și sunt foarte mulți, nu o suportă. Am participat la mii de ședințe, conferințe, lansări, inaugurări, sfințiri etc, dar nu cred că a fost eveniment la… Citeste mai mult […]
[…] Sunt jurnalist de vreo 20 de ani. Da, Magazin Sălăjean m-a lansat, aici am scris primul articol din viața mea și iată-mă că scriu din nou aici, iar asta mă bucură. Dar nu despre Magazin Sălăjean vreau să vă scriu, ci despre punctualitatea care a ajuns pentru român o boală grea, greu suportabilă. Pe unii îi omoară, le dă bătăi de cap, iar alții, și sunt foarte mulți, nu o suportă. Am participat la mii de ședințe, conferințe, lansări, inaugurări, sfințiri etc, dar nu cred că a fost eveniment la… » Mai multe detalii […]
Că scrii pe ici pe colo da, dar că ești jurnalist…???.
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]