Prostia – „Un albastru infinit”

“…lunecând pe ramul nesfârșit”, cum suna, atât de frumos și adevărat, vocea Angelei noastre naționale. Revenind dincoace de orizont, două lucruri sunt infinite, spunea Einstein, Universul şi prostia. Cu rezerve şi dubii asupra Universului… Deşi întreaga suflare de presă din judeţ, laolaltă cu Poliţia, trâmbiţează non-stop cu privire la ţepele care se ţin lanţ, iată că există totuşi o categorie de oameni imună la orice fel de avertisment sau ameninţare. Adică, poţi sa-i deschizi simultan trei televizoare, cu exemple de proşti înţepaţi, să-i reciţi din ziar, cu subiect şi predicat sau să-l duci în faţa poliţistului care va jura pe drapel că ţeparii chiar există şi lucrează, victima în devenire va da negativ din cap şi va muşca din prima undiţă aruncată de puturoşii şmecheri care colcăie şi pe la noi prin judeţ.

Aflu că metoda accidentul e încă pe val. Deşi, teoretic, n-ar mai fi eficientă nici folosind ca ţintă un bolnav cu senilitate severă, care şi-ar aminti instantaneu că genul ăsta de ţepe a fost deja ultra mega mediatizat. Cred că prin aceste cazuri se atinge nivelul maxim de prostie suportabilă de corpul omenesc. Nici Zalăul n-a scăpat şi n-a fost fost deajuns o nefericită – femeie în toată firea -, care a primit un pumn în nas în plus de la soartă, punând în plic, ca la nuntă, 25 de sutoaie noi pentru cel care o sunase să o anunţe despre un… accident în familie. La nici câteva ore, apare şi clona ei, situată în blocul de vis-a-vis, primind şi ea tot din partea sorţii, o lopată în căpuţ.

Femeia, filantrop de meserie într-o viață anterioară, în baza aceluiași glas gâfâia teatral la telefon despre o implicare a unei rude în accident, trimite cam 160 de milioane vechi şi total nefolositoare, în plic, primului venit să ridice banii direct la scara blocului. „Drum bun, gândurile bune să-ţi lumineze paşii, om de suflet!”  i-ar fi spus femeia şoferului, uimită, acolo în faţa scării, când a văzut cât de rapid s-a oferit bunul samaritean să-i tireze banii. Uimitor, nu? La fel de iubită şi bine primită de public – deşi bătrână şi ridată, este şi metoda „cauciucul”.

Ţeparul îşi ţuguie buzele şi forează rapid o găurică, cu un cui, în anvelopa maşinii tale, tu te urci, porneşti şi în mod inevitabil după câteva sute de metri tragi pe dreapta că, ghinion de neşansă, ai pană. Scoţi cricul şi rezerva, recapitulezi colecţia de sfinți din vocabular şi începi să te năclăieşti pe mâini de toate vaselinele pământului, eventual şi pe ochi astfel încât să nu mai vezi nimic în jur. Timp destul ca nenorocitul şi anume autorul găurii din cauciuc mai deştept ca tine în acest episod, îţi goleşte maşina de genţi, laptopuri, telefoane, bea şi o cafeluţă la bord, râgâie şi se cară. Urmează reacţiile în lanţ, de la nervii buclaţi ai nevestei, care începe iar să-ţi înşire motivele pentru care te consideră o alegere neinspirată a vieţii ei, până la chinul drumurilor la poliţie, bănci, stare civilă şi Dumnezeu mai ştie pe unde, întru reîntregirea grabnică a portofelului. Bănetul se consideră donaţie deci iese din calcul, să fie primit.

Mai funcţionează, cu precădere în cartierele selecte, metoda şobolanul invizibil. Adică echipe bine înarmate cu topoare, răngi, cisterne cu otrăvuri şi aruncătoare de grenade, care se oferă pentru o sumă modică sau gratis chiar, să-ţi scape locuinţa de şobolanii care, de fapt, nici nu există. Chiar şi aşa, te scapă de gândul la ei, măcar. Destule cazuri nefericite au luat fiinţă prin prostia unor oameni care i-au lăsat pe aceşti indivizi să tropăie prin dormitoare în căutare de bani, bijuterii şi bunuri. „-Să murim noi dacă venim în alte scopuri! „, spun ucigaşii de rozătoare, dacă cumva ai dubii cu privire la vântul care i-a adus la uşa ta. Tu nu-i crezi, prostul însă, da! Nu mai dezvoltăm metodele mesajele pe telefonul mobil pentru a suna urgent la un anumit număr pentru că, dacă nu suni, iei cina cu mascaţii, metoda pomana, metodele coșul cu dezinfectanți la ofertă sau de alte metode deja consacrate şi care deşi sunt extrem de des mediatizate, iată că tot mai fac victime cu succes.

Nu s-a descoperit încă un termen nou de încadrare, cel puţin lingvistică, a acestor oameni. Persoane care, deşi avertizate din toate părţile şi pe toate căile, îşi astupă urechile şi rostesc periodic incantaţii prin care se roagă insistent să rămână fără bani sau bunuri. Până la noi descoperiri, să numim acest comportament veșnic interesant, prostie. Știu că sună urât, însă acesta este termenul. Cu atât mai mult cu cât am întâlnit cazuri în care aceste jupuiri au avut loc de mai multe ori, pe aceeaşi piele. Deci moare subit şi ultima scuză. Românul a ironizat mereu prostia, atât a altora cât şi pe a sa, că până la urmă, dovezi de prostie mai mică sau mai mare se găsesc în existenţa fiecăruia.

Până la urmă, ca să înţelegem puţin fenomenul, prostia are totuşi nişte cauze, ea nu apare aşa, ca proasta, în orice loc şi pe orice destin. Astfel, lipsa de educaţie, ignoranţa, lenea, un nivel de inteligenţă scăzut sau o inteligenţă emoţională redusă, nepăsarea, lipsa de informare şi mai ales sentimentul de superioritate pe care de cele mai multe ori, exact aceste persoane îl posedă în doze maxime.

Dacă greşelile ar fi diferite mereu, atunci nu e nicio panică, eşti un om isteţ- greşeşti şi în niciun caz nu vei ajunge să cadoriseşti un bandit cu bani la plic; dacă faci însă aceeaşi greşeală de două sau mai multe ori, atunci trebuie să aduci şampania şi să te pregăteşti urgent pentru titlul (unisex) de „Proasta satului”. Despre alegerile proaste din viață, începând cu cele din cabina de vot și terminând cu cele din fața tejghelei de la fast-food, vom sta de povești într-un editorial viitor. Să fim sănătoși și să nu ne lăsăm prostiți. Nicăieri și niciodată!