Exact aşa cum sună. Fără să vă fie teamă că rostiţi ceva urât, murdar, oribil, pentru că nu este acelaşi lucru ca şi acela în care folosiţi cele două cuvinte într-o conjunctură ori context care dau acestor cuvinte adevăratul caracter trivial. Pentru că aşa se numesc aceste locuri sălăjene, de sute de ani, aşa sunt trecute în acte, aşa vor rămâne şi după ce noi nu le vom mai putea pronunţa. Fie că vrem sau fie că ne dăm loviţi de o pudoare penibilă şi ipocrită. Succesul pe care articolul scris de colega mea l-a avut cu articolul despre celebrul izvor din Sălaj a adus, aşa cum era şi normal, atât pe pagina noastră cât şi pe pagina unui cotidian naţional cu greutate, zeci de comentarii pro şi contra. Că de ce păsărică şi nu vagin, că, de ce nu prună, ori vulvă, mă rog, păreri care stârnesc, cele mai multe dintre ele, amuzamentul. Deşi articolul lămureşte şi pe cel mai sărac cu duhul despre faptul că aceasta este denumirea în acte, legală, aşa îl cheamă pe izvor – totuşi, nu şi nu, la unii, pe limbă.
Trupa de pseudo-pudibonzi sare cu o gură mai mare decât scorbura babei, spunând că, “Uai, aşa ceva, deci… Thoamne fereşte… deci cum să spui, deci, cum să scrii… de neconceput, de necitit…au, ochii! Au, valorile!” urlă unii prin comentarii, asezonate cu citate biblice. „De necitit”, dar citit de mii de ori, căci articolul, ce să-i faci, e bun, e documentat, e despre ceva real, şi nu e greu să reuşeşti, strict în acest context, să pui mai puţin accent pe felul în care sună un cuvânt, şi să te gândeşti la faptul că este, touşi, un izvor. O parte din natură care seamănă cu ceva frumos de altfel şi care a căpătat, cu sute de ani în urmă, această denumire în mod oficial. Ei, aş! Duamnele pseudo-profesoare şi domnii cu supozitorul în buzunar, care au suferit atacuri de retină şi timpan citind despre bătrâna prună şi „ororile” care ies din ea, au început să facă precum toate alea prin păreri tâmpe, ilare. Unii chiar se întreabă, cu gândurile fracturate, dacă din izvorul nost’ chiar curge apă şi nu cumva, pipi! Ioi.
Fraţilor, doamnelor şi domnilor, dragi adolescenţi, recapitulare: „Pizda Babei!” Asta e, ce să facem. Nu vă supăraţi pe tradiţie, pe natură, pe munte, pe apă, pe strămoşi, pe numele oficial al cuiva sau a… ceva. Nu vă fie ciudă pe localnici, care, din păcate, păcăliți uneori de aceleaşi minţi ipocrite şi fudule cum că au la marginea comunei ceva care sună urât, nu au avut curajul până acum să bată cu pumnul în masă şi să spună că ei vor să facă din pruna babei un centru de atracţie turistică atât pentru români cât şi pentru străini, care să le aducă și faimă și, de ce nu, și niște bani la buget. Pornografia (ieftină, nu aia „bună”) cu care suntem astenizați zi şi noapte la televizor, prin reviste, prin cotidiene ieftine, acolo unde mizeria şi derizoriul se lăfăie, acelea nu mai tulbură falsele pudori ale celor care s-au oripilat citind despre izvorul… minunilor. Hai că-i bună asta! Nu ne dreanjează toate plastifiatele, cu sânii care stau să facă poc de atâta plastic şi ser, „decentele” care îşi freacă fundul de obiectivul camerelor de luat vederi pe la aşa zis emisiuni de divertisment, nu ne sperie prostiile şi onomatopeele care ies din buzele acelea augumentate, de până şi Donald Răţoiul ar fi invidios dacă le-ar vedea…
Nu ne supără ipocrizia politicienilor, minciunile, botezurile televizate ale copiilor vedetelor de carton, ori divorţurile de răsunet care, în fond, chiar nu ar interesa pe niciun om normal la cap. Însă, o fărâmă de istorie, un pic de folclor, un obiectiv turistic denumit un pic deocheat, îi supără pe unii. Sigur, cuvântul folosit într-un alt context, deşi reprezintă ceva frumos şi… adevărat, rămâne totuşi o expresie trivială, fără doar şi poate. Aici stăm prost, mulţi dintre noi, cu judecata. Nu disociem, nu facem deosebirea, nu avem subtilitatea necesară pentru a realiza că „Pizda Bebei” este cu totul şi cu totul altceva decât, spre exemplu, un „marş în pizda mă-tii” – o expresie pe care 99 la sută din populaţie o abuzează zilnic de zeci de ori – pe net, în trafic, la job, în gând, în vise, peste tot. Prin urmare, dragi ardeleni, munteni, moldoveni sau bănăţeni, poftiţi de vă potoliţi setea la Izvolul nostru cu nume deloc trivial, duceţi vestea mai departe pe acolo pe unde mergeţi şi povestiţi-le celor pe care pudoarea tâmpită nu-i lasă să se bucure de viaţă şi frumuseţea ei, că apa de la izvorul din Poiana Blenchii este una atât de bună, limpede şi rece, încât nu-ţi mai vine să-ţi iei gura de pe ea şi că pe ea aşa au botezat-o strămoşii noştri!
Să fim sănătoşi şi să reuşim, atât cât putem, să evităm să ne mai speriem de „natural”, chiar dacă la prima pronunţie a lui, sună un pic deplasat. Nu e nici deocheat, nici urât, e doar mintea unora care nu reuşeşte mereu să înţeleagă faptul că ceva, pus într-un anumit context ori tablou, poate deveni hidos, indiferent cât de frumos ar fi, iar ceva aparent urât şi indecent, aşezat într-un context natural, legal şi mai ales secular, nu are cum, sub nicio formă, să ne facă să roşim! Într-o dată viitoare am să vă povestesc despre „Dealul Pulii” sau “Pulii domb”, o formă pitorească de relief existentă şi ea tot în Sălaj şi de care ştie toată lumea, “de la ăl’ cu barba sură pân’ la ăl’ cu ţâţa-n gură”, cum spun bătrânii noştri înţelepţi şi curaţi la minte şi limbă.
De ce ar trebui să ne fie jenă, ruşine, cu adevărat, ce ar trebui să ne facă să roşim şi să punem capul în pământ? Poate de gestul ignoranţei şi neglijenţei, de hoţie, de mârlănie, de nepăsare. Atunci când minţim, când trădăm încrederea cuiva, când păcălim. Când aruncăm gunoiul pe jos, când aplicăm “ştampile” fără să cunoaştem situaţia sau adevărul din viaţa cuiva, când judecăm strâmb, când uităm să fim oameni, să fim buni, generoşi, înţelegători. Atunci, ar fi legal şi mai ales util, să roşim.
Foarte adevărat!
:))) Prea tare articolul si prea adevarat. Nu ne-ar fi rusine noua! Ucide-ne-ar toaca de pacatosi!
Cunosc si am auzit de o gramada de oameni plini de o falsa pudoare, care de fapt au o minte diabolica.
Mai bine „taran sincer” decat snob „pudic”.
De gustibus non disputandum.
Ipocrizia si falsitatea, „pudoarea” cu ghilimelele de rigoare, ascunsul dupa deget … Boli incurabile de care nu stiu sincer daca vom scăpa vreodată..
sa inteleg ca toti cei ce au comentat aici practica nudismul? 🙂
Dle autor, lăsînd deoparte cuvintele neaoșe în dispută, dta faci comparații și antiteze șubrede, neștiind că „Comparaison n’est pas raison.” Reacția dumitale este exagerat-adolescentină, limbajul teribilist, iar tonul provocator. De exemplu, dacă eu nu vreau să pronunț (cum ne inviți în titlu) „Pizda Babei” și „Pula Dealului”, ar înseamna că am „pudoare tîmpită”. Nu realizezi că-i vorba de altceva. Dumneata n-ai decît să ieși în fața redacției și să strigi din toți rărunchii, fără să roșești, cele două toponime „oficiale”!
asa se numesc! daca nu le pronuntam numele asta nu inseamna ca ele nu exista. pudoarea trebuie sa existe in alte contexte, daca se manifesta atunci cand ai de pronuntat sau de indicat o denumire oficiala, e degeaba! sanatate tuturor.
Sa aveti parte numai de dealuri d-alera si numa de gaoaze babesti!
LuLache sau vorba aceea nu te pune cu prostul ca are mintea odihnita. Of , ce ai inteles tu din toata povestea asta!
justificare si explicatii, (pe larg), a unui limbaj prin care s-a vrut atragerea atentiei. Sunt multe astfel de denumiri in popor, in orice sat mergi, ramase din batrani, asta nu inseamna ca trebuie sa le punem la ziar. In aparare se invoca documente, deci suntem acoperiti, putem sa le publicam, dar nu s-a mai tinut cont ca acele documente au fost redactate in alte vremuri, demult apuse, si nimeni nu s-a mai ocupat in vreun fel de ele. Articolul nu serveste in vreun fel promovarii acelui izvor, folosit doar ca pretext pt a aparea cu asemene titluri. Intrebare de 10 puncte: daca acel izvor s-ar fi numit altfel l-ati mai pune la ziar? Sigur, puteati sa procedati altfel, cu tact, si bun simt, aducand in discutie aceste denumiri intr-un mod subtil. Sunt convins ca, nu folositi acest limbaj, intr-o intalnire de afaceri, profesionala sau chiar personala, ele au un singur sens, pe care cu totii il stim, nu e cazul sa aducem in atentie exeptiile, si sa facem caz pe asta. Abordare copilareasca sa nu zic puerila, ca poate ma catalogati in vreun fel (observ frecventa cutuma), stiu, ca o sa va mirati da’ mai suntem si care nu injuram in trafic sau in alte contexte, pur si simplu nu o facem, sa inteleg ca suntem pudici? si atunci de partea cui e ipocrizia si snobismul?
Da’ daca , sa ziceam ca ati vrea sa mergeti in Statiunea Pulla din Croatia..Ei, cum ati cere bilet la agentie? Cum ati scrie in dreptul pozelor postate pe retele, cum ati povesti prietenilor unde v-ati plimbat, sau mai rau..nepoteilor..si cate si mai cate, de-astea „rusinoase”.. Sau, ma rog, totul ar putea fi …online..unde nimeni nu te vede (daca nu vrei)! 😀 Sau n-ati mai merge deloc.
Articol de Premiul Pulitzer.
Vezi cum se numește moneda din Botswana.1 Ron=3…