Programul “Prima Coasă”

Legea dării în plată i-a umplut de spume pe bancheri. “E de rău, prostimea e pe cale să câştige!” şi-au spus ei, la un coniac şi un trabucel. Şi, cum la acest nivel, orice semnal sau, mai rău, lege prin care se pune în pericol liniştea din sediile bancare şi posibilitatea eternă de a stoarce şi ultimul leu de la clienţi, se întâlniră patru bancheri la în mare taină, pentru a pune ţara la cale. Este vorba despre BCR, Unicredit, BRD şi Raiffeisen. Au conceput bancherii, foc şi pară pe tupeul iniţiatorilor acestui proiect de lege şi mai ales de cel al parlamentarilor, care au îndrăznit să voteze această lege, o scrisorică de ameninţare tumna la adresa preşedintelui meu. “Păi, până când dom’le, atâta tupeu? A pătruns cutezanţa până în birourile sculptate în lemn de mahon, ale şefilor de bănci-mamă? Păi vă zicem noi: v-aţi dat dracu’!”

Făuriră bancherii noştri aşadar, la ceas de taină,o epistolă în care, desconsiderînd în primul rând Parlamentul, îl ameninţă pe preşedinte că vor ajunge până la Instanţele de judecată stiuate în galaxia vecină, şi se vor întoarce cu programul “prima coasă pentru toţi”, sub formă de ofertă bancară uşor modificată faţă de celebrul program guvernamental (un fiasco şi acela) ca să ne săturăm de atâtea legi în favoarea cetățeanului. Pentru că aşa ceva nu este, ca să zicem aşa, posibil. Concret, bancherii îi cer președintelui să nu promulge legea și astfel să prevină prejudiciile pe care le-ar aduce aplicarea actului normativ care permite românilor să predea băncilor locuinţele pe care nu le mai pot plăti. Se cere, sub ameninţare, băgarea minţilor în cap, de la aurolac până la preşedinte.“Dacă s-ar aplica această lege, băncile ar pierde miliarde de euro”, plâng şi îşi trag nasul, bancherii. Mai mult, șefii de bănci spun că ar putea apela chiar la acțiuni în instanțele de judecată din România și la nivel European. Bancherii spun că nu ar trebui să existe o lege care să vizeze contractele deja încheiate. Pe scurt, v-aţi înţepat? Asta este! Să fiţi sănătoşi! Asta-i viaţa: grea, dar trece! Astfel de avertismente au fost lansate de altfel și de Banca Națională, care a cerut de curând președintelui să nu promulge legea în forma actuală sau dacă se poate, deloc, în nici o formă. Este, fără doar şi poate, un precedent pe cât de tupeist pe atât de periculos.

Adică patru bancheri ignoră totalmente organul reprezentativ suprem şi unica autoritate legiuitoare a României, care – bun sau rău – se numeşte Parlament şi a fost ales de popor. Pe cale de consecinţă, ignoră şi cetăţenii, oricum ăştia nu contează însă deja lucrurile devin îngrijorătoare. La vederea scrisorii, din cauza şocului, se pare că preşedintele a început să vorbească, şi a spus că trimite legea cu prima poştă, înapoi spre Parlament pentru a fi luată din nou la puricat. Să se vadă, totuşi, dacă chiar nu se mai poate face ceva în sprijinul celor loviţi crunt de soartă, respectiv bancherii. Eu mă gândesc, nădăjduiesc de fapt, că legea a fost trimisă înapoi pentru a se vedea dacă nu cumva în ea s-au strecurat articole sau prevederi neconstituţionale. Să-l credem și pe președinte, care spune în motivația de trimitere pentru reexaminare a legii : „terminologia neclara, necorelarea cu legislatia in vigoare si crearea unor situatii de inechitate intre beneficiarii legii sunt cateva dintre problemele actului normativ. De aceea, am retrimis legea spre reexaminare Parlamentului. Este atributul Legislativului sa defineasca mai riguros termenii folositi”.

În mod normal, preşedintele nu prea are ce să comenteze asupra unei legi votate de 99,9 la sută dintre parlamentari, trecută prin toate comisiile şi grupurile şi aprobată de toată suflarea supremă. Însă într-atât de mare e disperarea băncilor că vor rămâne fără o importantă sursă de bănet de pe urma nenorocirilor unor familii (vreo opt sute de mii, acolo) încât se învederează şi Parlamentul şi preşedintele, să se caute şi în gaură de şarpe o soluţie pentru ca această lege să fie pusă pe foc deîndată. S-a invocat, de către unii reprezentanţi ai băncilor, inclusiv posibilitatea retroactivităţii, lucru care desigur nu este / cel puţin legal, posibil, şi ar încălca Constituţia. Asta pe de o parte. Pe dealtă parte însă desigur, dacă s-ar fi putut aplica şi retroactiv, ipotetic vorbind, i-ar fi ajutat şi pe cei cu un trecut bancar negru, nu numai pe cei cu prezent sumbru. I-ar fi scăpat astfel şi pe cei care au suferit şi suferă încă de pe urma acestor executări rămase cu un codoi hidos, care îi loveşte lunar şi îi lasă aproape muritori de foame pe mulţi români, care mai plătesc ani buni pentru un imobil executat silit cândva. În Scrisoarea de Ameninţare se mai arată printre altele, faptul că dacă această lege va fi promulgată, unele bănci ar putea da faliment.

Vine şi întrebarea, firească: păi, cum adică daţi faliment, fetelor? Că dacă e adevărat ce spuneţi, înseamnă că trăiţi exclusiv pe sumele care curg din aceste credinte închise după executările silite şi în urma cărora rămân imensele diferenţe de plată pe care oamenii le achită lunar, în continuare. Pentru că preţul casei luate prin credit în 2007 era unul iar acum este altul. Iar pierderea se împarte la doi. Client şi familia lui. Atât. Banca nu participă la pierderi. Pe ea nu o interesează. Pentru ea e bine doar când piaţa e prosperă. Când începe să şchioapete, când începe să-i sufle criza în ceafă, ameninţă inclusiv preşedintele. Aş dori să le reamintesc acestor bancheri de faptul că în codul civil există prevederi care spun că între părţile unui contract, contractul fiind de fapt legea părţilor, trebuie să existe egalitate, reciprocitate, echitate. Un contract bancar trebuie să fie guvernat de principii oneste şi de clauze sincere, la vedere fără excepţie. Iar eventualele pierderi din cauze care nu ţin de vina exclusivă a uneia din părţi, să fie împărţiteîn mod egal. Dacă piata se prăbuşeşte, dacă economia şchioapătă, să nu tragă numai clientul, ci, măcar o parte din neplăceri să le preia şi banca.

Dar, nu, la noi este orice posibil numai aşa ceva nu. Este foarte interesant cum de bancherii din cele patru bănci-mumă nu s-au ofuscat şi trezit să compună scrisori, măcar unele de scuze, şi atunci când, prin vicleşuguri şi cele mai parşive metode de convingere, au atras zeci de mii de clienţi şi i-au îndemnat să-şi ia credite în franci elveţieni, care în scurt timp aveau să-i aducă pe sărmanii oameni în pragul sinuciderii. Atunci, nu s-a mai sesizat nimeni să anunţe, chiar şi mai târziu, că este o variantă proastă şi păguboasă şi să vină şi cu nişte scuze concrete, materializate în soluţii, pentru clienţi.În schimb acum, când îşi văd teşchereaua pusă în pericol, trimit scrisori prin care ameninţă cu război şi vărsare de sânge. Este momentul ca parlamentarii să-şi pună ouăle pe cântar şi să ne arate cât cântăresc acestea. Pentru că printr-o persiflare cruntă şi o desconsiderare crasă, băncile îşi permit să arate că Parlamentul este, de fapt, o nulitate, iar preşedintele, în cazul în care nu dansează pe piesele din reclamele bancare, cele mai enervante şi mai nesincere din câte există, atunci se va duce şi el naibii, cu tot cu parlament şi popor! Partea interesantă abia acum urmează iar lumea este foarte curioasă să vadă finalul acestui serial fără precedent în România.

Iar cei care vor veni iar la televizor şi vor invoca populismulşi măsurile populiste, le sugerez să se ducă unde or vedea cu ochii şi să ne lase, pentru că, de fiecare dată când acest popor primeşte o fărâmă de bine din partea celor pe care i-a ales, se găsesc barosanii cu trabuc între dinţi să arate că dacă nu va fi ca ei, va fi vai şi-amar de noi. Sigur, fără bănci nu putem. Nici ele fără noi nici noi fără ele. Însă, domnilor bancheri care compuneţi scrisori de ameninţare: micşoraţi dobânzile la credite, periaţi contractele şi scoateţi tot ce este ascuns şi necinstit în ele, măriţi dobânzile la depozite, pentru că,cu 1,5 la sută dobândă nu mai depune nici Sfântul Duh bani în seiful vostru, împărţiţi riscurile şi pierderile de la bun început, egal sau măcar nu le aruncaţi mereu exclusiv în cârca amărâţilor, fiţi cinstiţi şi în loc să daţi banii pe reclame la care nu se uită nimeni şi prin care oamenii vă urăsc şi mai tare, cheltuiţi-I pe programe prin care să deveniţi instituţii pe care oamenii să le respecte şi la care să nu vină cu inima strânsă şi din ce în ce mai rar! Şi atunci nu doar că nu veţi mai da „faliment” ci veţi avea un profit mai mult decât mulţumitor, obţinut cinstit, iar oamenii nu vă vor mai ura de bine de dimineaţa până seara, aşa cum se întâmplă acum.