Profesia de dascăl – meserie vs. vocaţie

N-am cum să nu mă gândesc la profesorii care modelează destine. Nu, nu am cum, mai ales în această perioadă a examenelor. Și tot mă întreb ce profesori pot fi aceia care corectează lucrări și dau note aiurea. Sunt profesori care, fără să-și dea seama, prin atitudinea lor și prin munca lor duc la decepție. O decepție care supune elevul, inclusiv părintele, la suferință. Notele mici de la examenul de Evaluare Națională sau cele de Bacalaureat ”acordate” de profesorii care au corectat lucrările, mărite apoi în urma contestațiilor cu trei, patru chiar și cinci puncte, arată faptul că astfel de dascăli și-au greșit cariera. Să te joci așa cu psihicul unui copil, elev, chiar și cu al unui om matur, mi se pare absurd, o tensiune psihică incredibilă. Dascălul este cel care le poate da aripi și curaj tinerilor sau…nu! Citeam zilele trecute o postare, pe o cunoscută rețea de socializare, realizată de un dascăl: doamna Silvia Bodea Sălăjean. Din punctul meu de vedere, un dascăl desăvârșit, un dascăl de excepție. Am avut onoarea să îi fiu elevă. Iată ce povestea doamna profesoră despre o elevă aflată într-un moment de cumpănă, la răscruce de drumuri. Un moment pe care dăscălița l-a simțit. ”Era o elevă foarte silitoare și foarte cuminte. Provenea dintr-o familie modestă, dar era hotărâtă să devină medic, așa că se străduia din toate puterile ei, fără ore în particular, fără pretenții la îmbrăcăminte. După vacanța de vară însă s-a întors la școală mult schimbată. Stătea cuminte în bancă, dar gândurile ei erau departe. Am ascultat-o într-o oră și mi-a spus că nu s-a pregătit. Înțelegerea noastră era ca ora următoare să vină cu ambele lecții pregătite. Aceasta era metoda mea, pentru că așa eram în câștig: elevul învăța două lecții, iar eu nu umpleam catalogul cu note proaste. A doua zi din nou îmi spune că nu s-a pregătit, așa că după oră am chemat-o să discutăm, mai ales că la materia mea era olimpică, și pentru că înregistrase note sub cinci și la alte materii. <<- Doamna profesoară, nu mai pot învăța! În iunie, când s-a încheiat anul școlar, m-am dus acasă și l-am găsit pe tati spânzurat în baie. De atunci doar imaginea asta o am înaintea ochilor. Nu mă interesează de câte ori a dus-o Ion pe Ana după cuptor, nici cât este valoarea lui X într-o ecuație. Nu mă interesează nimic. Nu mai vreau să devin medic, nu mai vreau să merg mai departe cu școala!>>. Acesta a fost pentru mine un moment hotărâtor în cariera de dascăl. Am înțeles că între catedră și bănci este o distanță prea mare, iar cei care trebuie să o reducă sunt dascălii. Am înțeles că elevii au și ei dramele lor, că dascălii trebuie să <<lucreze>> nu doar cu mintea elevilor, ci și cu sufletul lor. Am învățat că nu voi fi niciodată dascăl dacă nu pot zidi punți între inima mea și inimile elevilor mei. În acel moment am devenit dascăl adevărat!”, a relatat profesoara.

Eu și poate mulți din generația mea au avut parte de astfel de dascăli, care actualmente sunt pe cale de dispariție. Un dascăl adevărat știe și poate să scoată la lumină ceea ce mai bun din copii. Dascălii adevărați cresc mentalități. Dascăli sunt mentori. Peste ani și ani, elevii își vor aduce aminte cu drag de ei, de dascălii adevărați – cei care au știut să lucreze, nu doar cu mintea elevilor, ci și cu sufletul lor.