Cred că nu trece o zi în care să nu aud măcar o știre legată de prețul motorinei și al benzinei. Sincer a ajuns să fie chiar deranjant să-mi spui, zi de zi, că prețurile au crescut, că prețurile au sărit în aer, că e mare tam tam și tevatură pe acest subiect. Mai nou vedem că știrea se anunță și cu breaking news. Super, mai lipsește să se implementeze și un sistem RO-benzină/motorină, și să primim vești direct pe telefon cu o alarmă care să ne scoată din minți, la sculare și culcare. Cred că toată lumea a înțeles și înțelege că lucrurile evoluează, se schimbă, că prețul motorinei și benzinei este influențat, direct și indirect, de anumiți factori, mai exact de o serie de indicatori economico-financiari și de anumite conjuncturi politice și/sau geopolitice. Scumpirile au loc peste tot în lume. Prețurile ridicate ale petrolului sunt principalul motiv pentru scumpirile de la pompă. Dar de ce crește prețul petrolului? Ei bine, ar fi mai multe cauze direct responsabile de majorările de preț din ultima vreme: scumpirea petrolului pe plan internațional, inflația, valurile de căldură din acest an (care în anumite regiuni au avut un impact major asupra prețurilor la carburanți, în condițiile în care căldura extremă afectează producția și transportul petrolului, provocând chiar și unele crize de aprovizionare), cerere crescută odată cu venirea verii (pe fondul creșterii numărul călătoriilor), războiul prelungit dintre Ucraina și Rusia etc.
Prin urmare, prețul crește și crește. Evident că sunt consecințe care se văd și se simt direct în economie și în portofelul cetățenilor: cresc prețurile, se scumpește totul, traiul românului devine tot mai greu. Și totuși, indiferent de prețul de la pompă este plin de mașini în trafic, și vedem pe străzile din Sălaj adevărați bolizi care înghit combustibil la greu. Atunci de ce ne plângem? Unii stau încă în chirie dar conduc ultimele modele apărute în showroom-urile auto. În luna septembrie, premierul Ciolacu spunea că își dorește să afle motivul pentru care a crescut prețul la benzină și motorină. Super. Oare a aflat până la acestă oră? Și dacă a aflat, ce s-a întâmplat concret, ce decizii a luat mai exact?
Prețul la benzină și motorină rămâne așadar un subiect pe buzele tuturor, indiferent dacă se va ieftini sau scumpi, și cu atât mai mult dacă se va mai decide vreodată ca statul să mai compenseze cu ceva bănuți prețul carburanților. Asta e, ne resemnăm: importam, suportăm, alimentăm, circulăm. Până într-o zi, ziua în care vom atârna cheile-n cui și o vom apuca pe jos, cu bicicleta, cu orice altceva care nu consumă benzină și motorină. Și vom respira mai mult aer curat și vom trăi mai bio. Dar chiar și atunci tot ne va interesa prețul motorinei și benzinei pentru că ghici ce, trăim și prin urmare consumăm produse și servicii. Așadar iată un subiect care ne bântuie, ne agasează, ne stresează și ne enervează.
[…] Cred că nu trece o zi în care să nu aud măcar o știre legată de prețul motorinei și al benzinei. Sincer a ajuns să fie chiar deranjant să-mi spui, zi de zi, că prețurile au crescut, că prețurile au sărit în aer, că e mare tam tam și tevatură pe acest subiect. Mai nou vedem că știrea se anunță și cu breaking news. Super, mai lipsește să se implementeze și un sistem RO-benzină/motorină, și să primim vești direct pe telefon cu o alarmă care să ne scoată din minți,… Citeste mai mult […]
Interesul guvernului este sa avem drumuri proaste , aglomeratie in trafic si pret cat mai ridicat la carburanti , astfel incaseaza mai multi bani la buget . Acum este foame mare de bani , pentru a-si asigura privilegiile.