Premierul păcălit de bancă

Cu siguranță, Premierul instalat în fruntea Executivului, după lupte, controverse și înjurături din toate părțile, nu este cea mai iubită figură politică din peisajul pestriț al scenei politice actuale. Ceea ce îl face pe Primul-ministrul al României să fie ceva mai popular, din cel puțin un punct de vedere, fără precedent aș spune în toată “pleiada” de Prim-miniștri perindați și instalați în fruntea Guvernelor din trecut, este recenta declarație referitoare la practicile bancare pur românești (ori fi și pe la alții, dar nu în halul ăsta de nesimțite).

Premierul Tudose declara deunăzi, cu sprâncenele adunate pe nas, că el nu folosește produsul bancar numit “card” și că își primește salariul în plic, că plicul nu-I ia comision. Premierul a povestit la televizor cum că o bancă (nu contează care, că toate-s la fel) i-a păpat depozitul de 500 de dolari pe comisioane aberante, în câțiva ani. Pe românește, i-a furat banii. L-a prostit. Premierul nostru nu doar că s-a trezit fără banii pe care îi așezase cu încredere și speranță în beciul băncii, pentru a face pui, dar a fost somat telefonic, de o pupăză agresivă, să mai vină cu bani de acasă, vreo 50 de verzișori, nu mai mult, pentru că banii fuseseră folosiți pentru plata comisioanelor. Pe scurt, pentru faptul că banca i-a utilizat bănuții, cetățeanul Tudose, client de muls și el, ca noi toți, a fost anunțat telefonic de duduia de la departamentul “Stres Clienți” că trebuie să se prezinte cu părinții și carnetul de note, la bancă.

 Fapt pentru care premierul nostru s-a umplut de draci și a decis că el, unul, să nu mai audă în vecii vecilor de bănci și ofertele lor de doi bani. Bineînțeles că toată suflarea bancară s-a ofuscat pe premier, unde naiba ați mai văzut un reprezentant al statului să descurajeze sistemul bancar pe segmentul produselor pe care le oferă, precum baba din Albă ca Zăpada care întinde mărul cel roșu și savuros, fetei cu pitici din cunoscutul basm.

Pățania premierului nu este un exemplu-unicat în sistemul bancar din România. Nu e niciun secret faptul că banca te jupoaie în timp ce îți rânjește de la ghișeu, cu dinții murdari de ruj. Dobânzile afișate pe site-urile de specialitate stârnesc un râs cu tăvălit pe jos, nu altceva. Codul Fiscal contribuie şi el cu forţe proaspete la diminuarea profitului, în cazul clientului. Clientul trebuie jupuit de viu, asta e deviza. Nimeni nu-ți va spune însă că din acest profit uriaș pe care îl speri la final de an sau semestru, vei plăti comisioanele pe care și premierul Tudose le-a tot plătit fără să știe, ajungând ca după câțiva ani să își ia adio de la banii depuși și să mai vină și cu bani de acasă.

Banca este cea care câștigă mereu, tu rămâi cu buza umflată. Păi altfel, cum vă imaginați că un director de bancă de prin Centralele de la București, ajunge să câștige un salariu de zeci, chiar peste o sută de mii de euro pe lună? Cum vă explicați faptul că un fost președinte, după mai mult de zece ani aflat la conducerea unei mari bănci, are acum o avere de peste 21 de milioane de euro? Cum vă explicați faptul că un actual vicepreședinte la aceeași bancă are un salariu lunar de 37.000 de euro? E simplu. Prin banii pe care fiecare dintre noi îi lasă zi de zi în comisioanele acestor bănci și, desigur, în dobânzile care căpușează orice mișcare pe care o faci odată ce treci pragul unei bănci. La care, firește, se adaugă investițiile în produse bancare preferențiale, veci-pururi profitabile pentru cei din conducerea băncilor.

Depozitele bancare nu ne mai aduc clientului pârlit niciun profit notabil, iar acest lucru este, încă, puţin cunoscut, mai ales printre clienţii în vârstă, care mai cred încă în intenţiile de bun samaritean ale coloşilor bancari, toți străini, de pe teritoriul ţării, implicit şi din micul Sălaj. Băncile au ajuns să fie o problemă nu doar pentru cei cu credite, prin dobânzile şi comisioanele halucinante practicate, ci, în mod paradoxal, şi pentru cei care, gândind și socotind ca pe vremea bunicii, ar putea crede că un depozit la o bancă le-ar putea aduce – aşa cum ar fi şi normal de altfel – un profit cât de cât vizibil. Dobânda la depozitele în lei abia atinge 1,30 – 1,50 la sută, o mizerie, în traducere liberă. La depozitele în valută, nu te mai tăvălești pe jos de râs, ci leșini de-a dreptul: dacă depui 5.000 de euro și faci un depozit de care să nu te pună dracu’ să atingi un an, câștigi, conform calculatorului bancar, cam 30 de euro. Un an, banca îți folosește cei 5.000 de euro, și face profituri de pe urma lor de 15.000, de exemplu. Nimeni nu-ți va spune, așa cum nici premierului nostru nu i-a șoptit nimeni, că mai ai de plătit comisioane până dai în bâlbâială și rămâi, în final, cu datorie, nicidecum cu vreun profit.

Pe vremurile în care eram foarte tineri sau copii, existau banii depuși la cec, câștiguri în autoturisme, dobânzi pentru care, într-adevăr, merita să lași banii pe mâna unei instituții bancare. Astăzi, practicile acestor instituții financiare hrăpărețe (de afacerile „cămătărești” non-bancare nici nu mai amintim, sute de români și-au pierdut casele prin dobânzile de 500 la sută ale acestor firme perfide și periculoase) au ajuns să sperie clienții și să-i facă să se gândească de două ori înainte de a mai face un depozit cu banii strânși din toată sărăcia cea de toate zilele.