Prefața fără mască

Bine ați intrat în magica perioadă în care „se fac cărţile”, cum se spune. Se definitivează liste, se taie felii, se ascut săbiile. Toate partidele și alianțele noastre, cu măreţele lor promisiuni, au pornit pe acest drum al alegerilor care vin, teoretic cel puțin, peste o lună. Un avânt bolnav de aceeași putere, în timp ce România se scaldă în covizi și o economie care are toate șansele să ajungă în scurt timp în colaps și un popor aflat cu un picior în groapa sărăciei lucii. E un avânt şi-o voioşie la nivel național în mințile și atitudinea acestor oameni care ne conduc sau care tremură de bucurie la gândul că urmează să o facă (din nou), este o speranţă şi o încredere, de zici că avem nişte îngeri pe post de candidaţi, nu vechiturile, în cele mai multe cazuri îmbătrânite în rele, pe care le ştim şi de care suntem sătui. Sigur că toți știu că vă este greață, dar n-au nicio reținere în a vă îndesa, iar, pe gât, aceleași mizerii. Noii candidați nu prea prezintă vreun interes, lumea nu știe nici măcar cum arată, să fim serioși. E aşa un iureş şi o bucurie de zici că vine Revelionul. S-a trecut, mult mai devreme de această dată, la dospitul gogoșilor pe care le bănuiați și care nu pot să lipsească din șatra politică a României – cu puține excepții fericite, cei mai mulți având același comportament de țață, ipocriți, scandalagii, de o răutate care sperie și pe Dumnezeu, indiferent de ce formațiune politică vorbim. Toți se atacă, își dau în gură, sub centură, mânjesc afișe, le acoperă, se înjură pe unde apucă, se denigrează reciproc, iar bieții oameni, chemați cu aceleași trâmbițe mincinoase, se uită ca la tenis, când în stânga, când în dreapta.

Oamenii ăștia vor alegeri cu orice preț, nu contează câți crăpăm de covid sau alte o mie de boli sau decepții până atunci, nu contează că, la câteva ore după ce sacii cu prețioasele voturi vor ieși din școli, elevii vor intra în aceleași săli, pline de de toate, după ce tot poporul și-a lăsat strănuturile și transpirația de pe degete peste tot, venind la vot, câți vor mai merge la vot… Asta e pre-campania electorală care a început deja și care vă rânjește cinic și fals așa cum o face mereu, o dată la patru ani. Zeci de membri nou-înscrişi pe liste, mii de semături şi de adeziuni! Nebunie, bătaie pe locuri, care sare cu banul, care sare cu influența,  păruieli ca la promoţiile cu tigăi. Dacă e să te iei, într-un puseu de inconştienţă, după ceea ce trâmbiţează ăştia, atunci în mod cert avem nişte candidaţi neprihăniţi, frumoşi, plini de avânt şi care, domnule, chiar vor să facă ceva pentru voi! Ce a fost, a fost, staţi să vedeţi ce urmează, pregătiţi-vă să trăiţi normal, decent, europenește: până când o viaţă amară şi un trai nefericit?  Aşa cum popii dau cu busuioc în cazane şi sfinţesc, cu mâna lor cea nepăcătoasă, apa, aşa se pregăteşte praful ce va fi aruncat, ca de obicei, în ochii omului simplu (politicanul fiind categoria umană complexă, ați înțeles). Ei îşi prepară soluţiile de gargară, încep să iasă la balcoane, să se afişeze pe tot ce înseamnă gard, bloc, stâlp, panou, astfel încât, dacă deja ţi-e greaţă de ei, să ţi se facă şi mai lehamite. Încep sloganurile, începe monologul, încep statisticile jenante, loviturile pe la spate şi alte acţiuni pe care nu le mai menţionăm, ce se petrec tot pe la spate. Astfel încât, pre-campania electorală la nivel de partid şi candidat nou-nouţ, înălbit şi parfumat, să demareze! 

Noi, cei de pe margine şi cei care an de an vedem cum sub ochii noştri lucrurile se degradează, cei pentru care viaţa devine tot mai grea, nevoile tot mai mari în timp ce auzul aleşilor devine tot mai slab, vom fi, începând din această toamnă, ţintele lor, dar și vaca lor de mult. După aceea? –Mereți, mă, de-aici!, vorba aceea. Din nou. Ei se laudă, ei se aplaudă, pentru că zălăuanii, ca de altfel toți sălăjenii care nu s-au lăsat păcăliți pe bază de carnețel și contribuție la vreun partid, știu exact ce au avut patru ani și ceea ce vor avea în următorii patru. Adică aproape nimic. Salariile s-au triplat sau mărit de cinci ori doar la bugetari. Tot ei au, chiar și în pandemie, tichete de vacanță de 1.500 de lei. bani de bonă, bani de haine, bani de stat pe bancă în parc. Bravo lor, ce să spun. Salariile celor care conduc insituțiile, oricum mari, s-au dublat în unele cazuri. Răstimp, voi, cei mulți, cei care sunteți ademeniți din nou să puneți nenorocita aia de ștampilă pe unul ori altul, sunteți tot așa, ca acum patru ani: da, vă văd, vă aud, vă simt. Toto cu capul în pământ, tot fluturând o pungă prin supermarket gândind la ceea ce trebuie să tăiați de pe lista de cumpărături. Tot cu aceleași salarii absolut mizerabile, la fel ca acum patru ani, în timp ce prețurile sunt triple față de atunci; tot cu chenzina cu care vă târâți lună de lună, tot ignorați și purtați cu vorba pe la porțile instituțiilor, tot fără o vacanță, undeva, într-un alt loc decât pe tarlaua din Letca sau Aghireș. Tot cu aceleași haine, tot cu același zâmbet, doar pe jumătate, deși Dumnezeu ne-a lăsat pe toți cu posibilitatea fizică de a zâmbi… complet. Și copiii vă sunt tot așa, doar că sunt mai măricei cu patru ani, dar tot la fel de multe vă cer, tot la fel de mult așteaptă și tot la fel de adânc suspină atunci când simt sau văd că nu se poate mai mult.

Și pe voi, dragii noștri seniori vă văd – cei care ne-ați mai rămas: sunteți tot la fel. Doar că ridurile de pe frunte vă sunt mai adânci, oasele mai subțiri, mergeți puțin mai greu, oftați mai des, numărați tot mai puțini bani. Unde vă sunt indexările, furate de statul acesta parșiv și mitoman, timp de patru ani, indexări cu rata inflației, ce trebuiau aplicate pensiilor voastre amărâte, la fiecare 1 ianuarie? Unde vă sunt adăugirile la pensii ce trebuiau în mod obligatoriu făcute în ultimii patru ani (altele decât cele în discuție acum, pe care oricum nu le veți vedea așa cum sunt trecute în lege) – și mă refer aici la procentul de 50 la sută din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat? Întrebați afișele care vă ies în cale! Unde vă sunt ajutoarele pe timp de pandemie, promise de primari, de președinții de județ, de prefecți, de miniștri, luni la rând în care ați fost imobilizați în casele în care nici  Sfântul Duh nu a trecut pragul? Întrebați afișele care vă ies în cale! Unde vă sunt măștile acelea blestemate prin care respirați tot mai greu, da, acelea promise de mai marii statului, sticluțele cu dezinfectanți, toate promise la televizor acum mai bine de o lună? Întrebați afișele care vă ies în cale! Unde vă sunt medicamentele pe care de peste patru luni nu le mai găsiți în farmacii, unde vă sunt liderii sindicali, care s-au lipit deja, parșiv, de cei care conduc și nu vă mai apără niciun drept, unde vă sunt micile economii care s-au făcut praf și atâtea alte lucruri firești,  plătite prin contribuții de voi an de an, în cei 30 sau 40 de ani de muncă? Întrebați afișele care vă ies în cale!  Aceasta este prefața cea dureroasă, cea fără mască, a unui nou volum căruia noi îi vom linge paginile timp de alți patru ani, începând din această toamnă. Prefața fără mască a timpului ce vine este, de fapt, epilogul pe care l-am parcurs dezamăgiți în urmă cu patru ani, luat cu copy/paste și pus acum, iar, în chip de „nou început” în continuarea vieții.