Pornoșagurile, bârfele și noi, zălăuanii

Am păcătuit și am stat iar pe facebook . Am început să-l urăsc, dar cad zilnic în capcană, recunosc. După o tură zdravănă de alergare m-a pus naiba și am intrat în lumea virtuală, acolo unde tăte-s roz, unde curge lapte și miere, unde anonimii prind curaj, iar ouăle li se umflă mai tare ca la un elefant. O cunoștință, nu știu cum s-o numesc altfel, îmi trimite un mesaj privat și mă întreabă dacă știu că o directoare din Zalău se „capsează” cu un subaltern. Și începe să-mi povestească, să-mi ofere amănunte, și dăi, și dăi. Încerc să-i scriu că nu mă interesează, că e fix problema fiecăruia ce face cu propriul organ genital. Degeaba. Detaliile curgeau întruna. Nu știu de unde naiba știa asemenea lucruri și de ce o preocupare pentru asemenea subiecte. M-am enervat, am pus mâna pe telefon și am sunat-o pe distinsa furnizoare de mesaje, o femeie pe care o credeam înțeleaptă. Tremurând și înjurând în gând, i-am spus femeii că nu vreau să aud astfel de lucruri, că nu e treaba mea. Amica mea s-a enervat și mi-a reproșat  că nu e normal ca eu, jurnalist de atâția ani, să nu știu ce se petrece în Zalău. Am râs cu lacrimi, dar mi-am dat seama că greșesc, că nu e nimic de râs. Am intrat din nou pe facebook, iar pe grupuri locale e nebunie, bârfa și atacurile la persoană ating cote inimaginabile, toți ne pricepem la toate, acolo ne bălăcărim, ne scăldăm în noroi, în fecalele lipsei de educație, iar asta începe să ne placă tot mai mult. Suntem o mână de oameni în orașul ăsta, mulți ne cunoaștem, dar uneori am impresia că am luat-o razna, că trăim o involuție mai mare ca oricând. Vrem să știm doar ce baiuri are celălalt, cu cine stă vecinul, cu cine își bea cafeaua altul, cu cine se manevrează nu știu ce director. Am cunoscut o bătrână ce trăiește într-un cătun, dincolo de satul Preoteasa. Femeia nu era speriată de singurătate, ci de răutatea oamenilor, crede că suntem buieci de la atâta bine. Dacă femeia asta are dreptate? Am ajuns să ne hrănim cu bârfă, să trăim cu bârfa sub pernă, să râdem de altul, să-i arătăm cu degetul pe ceilalți. Suntem acolo unde grașii râd de cei slabi, cei care trăiesc pe spinarea statului grohăie cu gura până la urechi, iar țeparii țopăie și țepuiesc mai mult ca niciodată. Să ne bucurăm, e libertate, e libertatea care ne permitem să aruncăm în alții cu rahat, să urcăm oameni pentru a avea ce doborî, să spurcăm și să fim veșnic nemulțumiți. Hai, mă duc la alergat, fug să scap de draci.