Porcul din fotoliu

Deşi de fiecare dată când scriu despre cocina pe care unii încă o mai numesc „Parlamentul României”, spun că este şi ultima dată. De departe cea mai mare ruşine a ţării, cea mai urâta pată şi cea mai mare adunătură de impostori  pe care România le-a avut vreodată în istoria ei, această hoardă compusă din sute de vandali continuă să ne uimească, în timp ce noi continuăm să înghiţim. Micile excepţii umane care se regăsesc acolo, nu mai pot salva aproape nimic. Nu reuşesc să mă opresc să scriu despre ei, pentru că revolta mă scoate din starea de calm pe care încerc să mi-o induc. Nici n-aş avea cum să fiu calm, văzând tot ce se petrece sub ochii noştri şi cum suntem literalmente prostiţi, scuipaţi, batjocoriţi de nemernicii pe care, culmea ironiei, tot noi i-am ales. Cum ne dau mereu peste gură hahalerele astea, care se cred semizei, pe principiul aplicat centuristelor, „taci şi înghite!”.

Revin cu subiectul pensiilor ultra-nesimţite pe care domnii „parlamentauri” vor să şi le atribuie, după doi-trei ani de nemuncă şi somn cu bale în plen, pensii despre care am mai vorbit în nenumărate rânduri şi care, dacă vor fi vreodată ceea ce în acest moment sunt în stadiul de proiect, ar însemna capacul pus pe oala de noapte a României. Ultima picătură care ar umple haznaua cu dejecţii şi nenorociri, pe care aceste sute de lăcuste, urcate în cea mai importantă instituţie a statului şi poporului, le-au deversat în ani de zile şi au făcut ca ţara să arate şi să se prezinte în acest moment ca un muribund cu ochii în tavan, într-o sală de reanimare.

Ca şi când n-ar fi deajuns că aceştia au toate privilegiile de pe Pământ, toate facilităţile la picioare, tot ce vor; salarii nemeritate, afaceri, relaţii şi încrengături de la care mafia italiană ar trebui să-şi ia notiţe, iată că tot nu este deajuns. Oameni buni: tot nu le ajunge! Ăştia vor mai mult şi mai mult şi mai mult. Iată cei mai aprigi din cei peste 250 de semnatari ai acestui proiect ruşinos, care, culmea, au oricum bani şi averi pe care naiba ştie când le-ar mai putea cheltui. În capul listei celor mai înstăriţi parlamentari care au semnat proiectul de lege privind Pensiile Nesimţite şi Nemeritate şi pe locul întâi la nivelul întregului Parlament, este deputatul UNPR Marin Anton. Cameleon din naştere, cu şase feţe în opt culori, fost deputat PNL, fost deputat PMP, fost secretar de stat la Ministerul Mediului şi la Ministerul Transporturilor, acum este la al doilea mandat de parlamentar şi s-ar încadra la o pensie specială de aproximativ 2.400 de lei, să trăiască, la mulţi ani.

Potrivit declaraţiei sale de avere, Anton are în conturi aproximativ trei milioane de euro, 29 de terenuri, trei apartamente, două case de locuit şi una de vacanţă, un Bmw x5, Bmw m6 şi un Mini Cooper, plus ceasuri şi bijuterii de vreo sută de mii de euro şi tablouri de peste 160.000 de euro. Ce-o mai fi pe lângă, Dumnezeu şi rudele lui Anton, ştiu.

Pe locul doi în clasament urmează deputatul PSD Ion Răducanu. El este la primul mandat, fiind ales deputat UNPR de Timiş. Pesedistul este pe locul 9 când vine vorba despre suma deţinută în conturi la nivelul întregului Parlament şi pe locul doi dintre semnatarii proiectului de lege privind pensiile speciale. Potrivit declaraţiei scrise cu mâna lui,crăpată de atâta muncă, Răducanu deţine trei imobile în Timişoara şi un teren. Nu are maşină declarată, însă are bijuterii în valoare de 15.000 de euro. Are şi în conturi nişte mărunţiş, respectiv 470.000 de euro, atât a mai rămas din cei aproape 600.000 cât avea anul trecut. Urmează în ordine penelistul Vasile Varga, şi acesta plin de toate, inclusiv de el, şi care era să-şi rupă gâtul alergând la semnat pentru pensioară, dar şi pesediştii Anghel Stanciu şi Ciprian Nica, alte omizi pe care sigur ăl de sus le va pedepsi, alături de ceilalţi, pentru lăcomie şi pentru nesimţirea şi nepăsarea cu care îşi bat joc de români. Lista continuă, fireşte, pentru că din cei 256 care au semnat, încolonaţi ca vitele la adăpat, sunt toţi o apă şi-un pământ. Toţi cei care au semnat pentru acest proiect, de departe poate cel mai sfidător şi nesimţit existent vreodată în Parlament. Legea pensiilor militare zace în sertare! Oameni care au muncit şi şi-au riscat viaţa zeci de ani, pentru ţara asta şi pentru voi, nesătuilor, stau acum cu pensiile ciuntite, cu punctele de pensie mutilate tot de voi, că voi sunteţi stăpâni pe anii lor de muncă, cu zecile, pe banii pe care aceşti oameni îi merită cu vârf şi îndesat. Să mai amintim ce pensie are un inginer, un medic, un miner sau un om care a muncit 40 de ani într-o fabrică? Voi faceţi legea şi decideţi după bunul vostru plac, nu după ceea ce stă scris în cărţile de muncă, în contribuţiile de zeci şi zeci de ani sau în adeverinţele care demonstrează un adevăr indubitabil. Dacă ați crezut că tupeul se termină aici, aflați că distinșii parlamentari vor acum și mașini noi sub funduri, având în vedere că nu mai pot circula sub nicio formă cu vechiturile (autoturismele cele mai vechi având opt ani) din dotare! Și stați puțin că nu vor orice mașină, ci de la 18.000 de euro în sus. Vai de noi! Nădejdea, speranţa cea mare, tot în poporul ăsta a rămas. Dacă nu-i scoatem pe ăştia afară din Parlament, cu şuturi în cur şi palme peste cefe, anul viitor când vom avea ultima şansă să scăpăm de ei, vom fi, fără doar şi poate, cel mai prostănac popor din toate câte există pe Pământ. Şi ne vom merita, a zecea oară, soarta. Când omul e porc, şi mai stă şi într-un fotoliu, pretenţiile pe care le mai poţi avea de la el trebuie să fie limitate. Şi dacă constaţi asta, trebuie numaidecât să-i faci vânt din fotoliu şi să-l trimiţi acolo unde îi este locul. Avem o alternativă clară: ori dăm cu ei de pământ, ori continuăm să le băgăm pe gât bogăţii, bani nemunciţi, case şi averi, şi să le şi pupăm tălpile, în banii ăştia. Pentru că, a ţine în fruntea statului astfel de exemplare unicelulare, care nu mai au nimic în comun cu statutul de fiinţă umană, este un act de prostie şi delăsare, care trebuie asumat, atât timp cât continuăm să nu facem nimic pentru a-i da dracului atunci când putem să facem asta! Nu mai e mult, însă până atunci, Dumnezeu e tot acolo, sus, domnilor parlamentari, şi sper din suflet că vă ved