Sunt convinsă că ne-am săturat cu toții să fim conduși de politicieni corupți. Sistemul, în nemernicia lui, care guvernează România și cu care ne-am obișnuit de 30 de ani încoace ne dă în fiecare zi câte o lecție. Un șut în fese de la cei pe care-i credeam curați, profesioniști, de bună credință și mai ales cu frică de divinitate. Am început să înțeleg că pentru politicieni scopul scuză mijloacele şi că orice este admis mai ales dacă aduce voturi. Nu-mi plac deloc politicienii care în loc să vorbească despre chestiuni reale, despre proiecte sau despre corupția din jurul lor, aduc în prim plan divinitatea. Când îi văd în campanii cum se înghesuie pe la biserici, pe la diverse slujbe și folosesc credința ca pe un scut ca să convingă electoratul că sunt curați ca lacrima, chiar rămân fără cuvinte. Știu că orice aș spune și toate frustrările acumulate în timp chiar nu-și au rostul și nu interesează pe nimeni. E ca-n zicala aceea cu ’’câinii latră, caravana trece’’. Apreciez sinceritatea pentru că nu o pot găsi la oricine, în special la oameni ieftini. În plus, dacă ești sincer, poți fi liniștit fără a te consuma să-ți reamintești modul în care odinioară ai mințit ceva. Cu siguranță opiniile în privința sincerității sunt diferite, dar cu certitudine la politicieni sinceritatea nu este o virtute, ci chiar un defect. E în natura politicianului să vrea să pară mai bun decât este şi unii dacă ar putea au înregimenta divinitatea, pe Dumenezeu, în partid. Credința, până la urmă, e chestiune de conştiinţă, pe care fiecare și-o rezolvă în intimitate, în propria cămăruță. O vizită în Casa Domnului într-o zi de sărbătoare, în campanie, înseamnă voturi. O sută de participanți la slujbă, mai ales în mediu rural, înseamnă tot atâtea voturi, înseamnă un prilej execepțional. Nu vreau să spun că politicienii care participă la diferite slujbe religioase nu dau mare importanță acestui aspect, dar să mimezi pioșenia…
Nici o urmă de smerenie, de reculegere, de evlavie n-a ascuns niciodată de-a lungul istoriei adevărul despre politicienii noştri nu toţi, fireşte! Mulţi n-au convingeri, ci interese! Nu știu dacă se va schimba ceva în bine. Sper din tot sufletul să se întâmple asta pentru copiii noștri, pentru viitorul de mâine, cărora să le putem oferi șansa să aleagă între ’’a pleca’’ sau ’’a rămâne’’ acasă. Până atunci ceea ce pot să spun ca un neputincios este: ’’Doamne, îndură-te spre noi!’’
Bine punctat, Augusta! Deci, este cazul sa ne scapam de Ciunt, Pop Gheorghe Vanatorul, Nosa, Balajel, Fort, Cota Dana etc. La Biserica „Sfantul Stefan” Ciunt are fotoliul lui, dar nu l-am vazut de la nunta fiicei lui pe la biserica. Pop Gheorghe a fost la ianaugurare la biserica de pe Crasnei, de-atunci deloc. Pe vremea lui Ceausescu bancurile lui erau despre divinitate, radea de preoti. Etc., etc.