Daniel Săuca
În vremuri de pandemie și… concedii, vă propun să ne întoarcem în timp, în 2013, când la Zalău am stat de vorbă, și într-o emisiune radiofonică, cu poetul George Vulturescu. Un interviu ce poate avea și chipul unui editorial. Și pentru a medita despre ceea ce mai contează astăzi cu adevărat.
(…) Rep.: George Vulturescu, fondatorul, editorul şi realizatorul revistei literare de la Satu Mare, „Poesis”, o revistă care a făcut deja istorie, care este o istorie a literaturii române contemporane.
George Vulturescu: Spui cuvinte mari, Daniel Săuca. Oricât vom face noi şi vom fi membri ai filialei admirabile, pe care o iubim, filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor, membri ai Uniunii Scriitorilor de la Bucureşti, noi suntem nişte marginali. Dar noi avem steaua noastră, avem destinul nostru. Aceste locuri, aşa cum ştii foarte bine, zona Sălajului, Satu Mare, Maramureşul, zona Codrului, au avut personalităţi culturale care în vremuri potrivnice au reuşit să facă ceva, au scos ziare, sunt multe cărţi editate în această zonă. Vremurile potrivnice ne-au împărţit în fel şi chip, dar noi, spiritual, suntem ai acestei zone geografice, a Codrului Sălajului. Sigur că o să mă audă şi colegii din Satu Mare, şi nu mă ascund, peste tot, uitaţi-vă în interviurile mele, spun că fac parte din acest spaţiu geografic. Vreau să-i mulţumesc aici unui critic renumit, Cornel Ungureanu, care scrie o istorie şi sperăm să o putem lansa şi la Zalău, şi la Satu Mare, despre geografia locurilor. Acolo va reieşi foarte bine această energetică a locurilor. Este o energetică specifică, a locului, de la deal, de la bulgăre de cuvânt. Oriunde m-aş duce şi aş primi nu ştiu câte funcţii, la Bucureşti, la Bruxelles şi mai ştiu eu unde, voi rămâne tributar, încărcat cu această energie a spaţiului meu, care este spaţiul Codrului Sălajului şi Chioarului. Am mai spus în mai multe interviuri ale mele, această zonă unea, nu despărţea. Chioarul, Sătmarul, Sălajul ne-au unit, nu ne-au despărţit. Numai că trebuie să priveşti fără să fii politician. Să priveşti cu spiritul tău, cu legăturile tale tradiţionale. Acest lucru se vede în cărţile mele. (…)
Rep.: I-am întrebat şi pe Ioan Es. Pop, şi pe Ana Blandiana, pe mulţi alţi invitaţi la această emisiune: mai are poezia un rol mântuitor? Mai are un sens, un rol practic în această lume în care trăim?
G.V.: Am văzut ce v-au răspuns foarte mulţi dintre ei. Sunt oameni pe care îi citesc, îi urmăresc, îi frecventez. Felicitări pentru că aţi reuşit să aduceţi o asemenea galerie de oameni admirabili. Mulţumesc că m-aţi adăugat şi pe mine în rândul lor. Le mulţumesc celor care te sprijină, pe tine şi pe colegii tăi de la „Caiete Silvane”, pe Flavius Lucăcel, pe colegul Hoblea, toţi pentru care am venit, Viorel Mureşan, bunul meu prieten, un poet extraordinar, Tăutan şi toţi ceilalţi. Vă preţuiesc foarte mult. Mă întorc la răspuns: nu. Poezia nu mai valorează în viaţa socială nimic. Însă vreau să spun că n-aş vrea să fiu trist eu, scriitorul, ca şi mulţi dintre noi. Cred că are de pierdut calitatea vieţii sociale. Uitaţi-vă la personalităţile care strălucesc în viaţa socială de astăzi, ce componentă au ele. Nicio componentă spirituală, culturală. Sunt goi, sunt corupţi, sunt plini de patimi care înjosesc umanul. Vă amintiţi că primii credincioşi, şi primii oameni care au propovăduit credinţa, au trăit prin peşteri. Acum noi, poeţii, scriitorii, cu orgoliul acesta pe care trebuie să ni-l asumăm, suntem nişte peşteri umblătoare printre ei. Da, se duc la biserică foarte mulţi şi dintre politicieni, se duc să se fotografieze că sunt acolo la biserică, se duc să-mi arate că eu au dat bani din bugetul comun al judeţelor şi al ţării, dar fotografiaţi trebuie să fie ei. Nu mai au acea evlavie de altădată. Omul se subţiază, nu trupeşte ci spiritual. Într-o zi le va fi foarte greu. Le va fi foarte greu fără noi. Noi vom fi bastonul acela în mâna orbilor. Pentru că vreau să spun: de multe ori, eu, cel care mi-am pierdut un ochi, mă simt uneori mai bine. Cred că sunt foarte mulţi orbi în jurul meu şi au ochii foarte sănătoşi.
