Plătim ca proștii pentru un stat parșiv și sfidător

Analizele “gratuite”. Umilință, frig, deznădejde. Frustrare, strâns din dinți, înjurat de toți sfinții în gând, nedreptate fără margini. Pe lângă toate nenorocirile și umilințele de care avem parte zi și noapte, din nenumărate cauze – toate având aceeași sorginte putredă – statul cel parșiv, suntem nevoiți să mai suportăm încă una, asta ca să înțelegem că indiferent cine se află la conducerea instituțiilor din această țară, lucrurile nu mai au cum să se facă bine. În fața unei clinici de lângă Spitalul din Zalău, e nenorocire aproape în fiecare zi. Coada, în anii trecuți coborâtă generos către scări, a ajuns acum în stradă. Coadă grea, urâtă, ca pe vremurile comuniste, dar nu la ulei și salam, ci la niște blestemate de analize denumite pompos “gratuite”, pentru care trebuie să te târăști ca o râmă, să te lași călcat în picioare, să suporți frig ori arșiță, stări de rău, să simți sfidarea acestui stat nenorocit până în măduva oaselor. 

Așa trăim în Zalăul României anului 2020. Așa suntem îngrijiți, pe banii noștri, pe contribuțiile noastre la Sănătate întinse pe decenii, așa suntem răsplătiți pentru că am băgat în fundul puturos al acestui stat, ani la rând, teancuri de bani. Asta ni se oferă exact în anii în care statul acesta ar trebui să se poarte cu noi având mănuși din catifea. Teroare, oameni buni! Rugați-vă la Dumnezeu să nu fiți puși în situația de a ajunge la o astfel de coadă pentru că, pe lângă faptul că veți pleca de acolo mai bolnavi decât erați când ați ajuns, există șanse uriașe să stați de pomană la coadă pentru că, știți… fondurile… fondurile se termină. Nu contează că pe tine statul te-a păcălit, te-a luat de fraier, ți-a luat și tocat banii care, logic, trebuiau să asigure fonduri necesare pentru toți. Un million de proști au plătit? Bun! Un million de proști primesc dreptul la analize gratuite. Logic, nu? Nu, nu este așa, pentru că dacă e românesc, e pe furăciune, pe șmechereala celor care vin pe rând și se fac că ne conduc către dezvoltare dar de fapt se conduc doar pe ei în respectiva direcție – copii, nepoți, neveste, amante etc. În fața acestei clinici cunoscute din Zalău ai ocazia perfectă să vezi în ce hal suntem, ca popor, în ce stadium am fost aduși.

E atâta tristețe și lehamite într-o astfel de coadă oribilă încât nici nu poate fi măcar descrisă pentru a înțelege cu adevărat cum ne simțim noi, „sănătoșii” care vrem să ne facem o analiză gratuită pe an, pentru care plătim înzecit, dar mai ales cei suferind, cei cu adevărat bolnavi, noi toți… de fapt, “îmbolnăviții” neamului. De ce mereu această situație ne mănâncă zilele și ne intră, ca un șurub fierbinte până în măduva oaselor? De ce, măcar pe acest segment, al sănătății, țara asta nu reușește să ne ferească de asemenea torturi? Oamenii de la coadă stau cu frica în sân că nu apucă “fonduri”, se întreabă temători, unii pe alții, din cinci în cinci minute, – Oare mai rămân fonduri? Habar nu au dacă mai apucă, chiar dacă stau la coadă, fix ca pe vremurile odioase ale comunismului când tremuram pentru o bucată de carne ori o pâine, și aceea pe cartelă.

Oameni care au ajuns în față au primit din partea asistentelor un rânjet și răspunsul gata fondurile, veniți mâine. După 4, chiar 5 ore de stat la coadă, dis de dimineață, pe ger, pe ploaie pe tot tacâmul astfel încât să pricepi că te-ai născut și vei crăpa într-o țară care își bate joc de tine zi și noapte. O parte din medicii de familie se vaită cu privire la cei care solicită “mereu” bilete de trimitere, asta chiar dacă, potrivit legii, ele se eliberează doar pentru persoanele care prezintă simptome. Nu știu dacă o fi adevărat, probabil, or fi și vreo doi-trei ipohondri între sutele de pacienți însă nu prea văd un om normal la cap să ceară săptămânal trimitere pentru că tușește ori îl supără glezna, pentru ca apoi să ia în piept un codoi gros ca un piton, un șir de peste o sută de persoane, să tremure în frig și să nu aibă nici măcar garanția că se ajunge cu folos în fața fetelor de la recepție. De cealaltă parte, laboratoarele spun că banii care sunt alocați prin buget pentru analize nu țin cont de realitățile de pe teren. În interviuri, reprezentanții laboratoarelor au precizat că atunci când sunt stabilite plafoanele, autoritățile centrale ar trebui să țin cont de numărul estimat de pacienți care au nevoie de diagnostic de laborator.

Cei mai mulți bani, 80 la sută din fonduri, spun cei de la Ziarul Financiar, s-au dus către laboratoarele private, unele dintre cele mai lucrative divizii ale sistemului privat din România. Publicația cita și datele INS, care arătau că în 16 ani, din 2000 până în 2016, numărul laboratoarelor private a crescut de cinci ori, iar banii decontați de CNAS pentru analize, au ajuns la 774 de milioane de lei în 2018, față de 322 milioane, când era plafonul în 2012. În fața acestor clinici România își arată fața ei dezolantă, unitatea medicală despre care am scris nu e singura în această situație – este doar una în care poți vedea un tablou care îți arată cât se poate de clar că România nu se mai poate face bine. Pentru că nu mai are cine să o însănătoșească – toți cei care vin ciclic la Putere, „noii învechiți”, aceiași reșapați, rânjiți, parșivi, indiferent din ce oală politică scot capetele, sunt o apă și-un pământ. Poate doar dreptatea divină să mai funcționeze, iar viața să-i îmbrâncească și pe ei în fața unei astfel de “cozi”, indiferent de natura ei, dar o coadă în care să simtă și ei durerea, nu doar fizică, deznădejdea, frustrarea, umilința și să simtă cum pietrișul de pe marginea prăpastiei le fuge de sub tălpi. Poate doar așa, într-o bună zi, cineva, undeva acolo sus în stratosfera Puterii, va realiza că trebuie schimbat ceva în tot putregaiul acesta numit stat.

Foto: Emilian Rat, Facebook- Agora Zalău