Plagiatul educat

Daniel Mureşan

„Ce zici, merită să mă bag la un doctorat?”. Asta am auzit că-i spunea un tânăr tatălui său. Este absolvent de facultate, iar un doctorat i-ar putea deschide calea spre o carieră în sistemul de stat. Dacă mai are și conexiuni politice, calea e deschisă. Bineînțeles că nu are în minte vreo temă de cercetare, dar sistemul l-a făcut să gândească așa. Anul trecut au fost validați aproape 7000 de doctori. Deci, sport național!
Calculul e destul de simplu. Plătești pe cineva să-ți facă teza, la comisie sunt oamenii îndrumătorului, deci parcursul e destul de simplu. Urmează sporul de salariu (uneori e chiar dublu), iar la militari începe să se simtă în raniță bastonul de general. Și atunci, de ce să nu facă omul asta? Căci sistemul îi permite. La multe posturi de șef scrie că trebuie să ai doctorat. Pac, aceeași manevră. La privați e mai simplu, acolo nu ai spor de doctorat. Probabil acolo sunt făcute tezele pe bune.
Totul e pe bani. Pe funcții și grade, care înseamnă bani. Bani, bani, bani. Mulți bani. Cei care au făcut legea sunt cei care au beneficiat de ea. Problema se poate rezolva destul de simplu. Eliminați sporurile de doctorat și nu condiționați avansările în grad sau funcție de doctorat. Scoateți banii din ecuație și veți vedea cum se micșorează numărul de aspiranți la doctorat. Doctoratul trebuie să rămână un deziderat academic. Atât.
Universitarii onești cred că tac de teamă. În cele mai multe cazuri, decanii și rectorii sunt indivizi compromiși, cu legături politice, fără operă științifică. Sunt puțini cei ce au curajul să-și critice șeful. Simbriașul de la stat e la discreția șefului, mediul universitar nefăcând excepție. România șpăgar-educată!