Exportul unor carcase de cal, de la abatoare din România, către firma Spanghero -Fr, produs care a mai circulat şi prin firmele cipriote şi olandeze ale belgianului Jan Fasen (cu tradiţii în contrabanda cu carne), a ajuns în final la firma Comingel-Fr (producător de lasagna) sub formă de carne de…vită! Au început caii şi măgarii să mugească în burţile europenilor. Scandalul s-a declanşat instantaneu. Mai marii Europei direcţionau vina către noi. Nu au fost acuze directe însă sugestiile nu lăsau prea mult loc de dubii. Asta ne mai trebuia acum când, după ultimul raport devastator al MCV-ului, parcă ne îndepărtăm tot mai mult de Europa! Comisarul Dacian Cioloş, evident preocupat de situaţia creată, a făcut o deplasare de urgenţă la Bucureşti. Se prefigura un scandal între parteneri din România şi Franţa, cu repercusiuni grave asupra imaginii sectorului agro-alimentar european. Merită agricultura europeană să pape jumătate din bugetul UE dacă situaţia unor fraude, poate chiar atentate la siguranţa alimentară, nu pot fi eliminate? De această dată am avut noroc. Firmele româneşti au respectat procedurile în materie şi, în final, localizarea fraudei a fost stabilită în perimetrul firmelor belgianului. Atitudinea autorităţilor române a fost promptă, dură dar în acelaşi timp cât se poate de corectă. Faptul că Ministrul Agriculturii şi Primul Ministru au făcut front comun şi prin acţiuni corelate au adoptat o atitudine fermă valorificată cu maxim de randament prin ieşirile publice, reprezintă o primă notă mare a echipei guvernamentale. La această fază Ponta a marcat o grămadă de puncte. Şi pentru că s-a implicat şi pentru modul în care a făcut-o! Pe mine chiar m-au convins că au procedat ca la manual. Profitând de prezenţa comisarului Cioloş, presa a încercat detaşarea de scandalul cărnii (finalizat din punctul nostru de vedere) şi concentrarea pe problemele ce vizează politicile agricole europene 2014-2020. Evident reducerea bugetului UE pe agricultură cu repercusiuni şi în bucăţica ce va fi alocată României a fost tema mai multor întrebări. Maturitatea comisarului, ar fi trebuit să ne facă să înţelegem că de unde nu-i destul nu poţi lua cât vrei! De asemenea, amânarea aprobării bugetului UE şi începerea/finalizarea negocierilor cu statele membre, poate genera complicaţii mai mari decât diminuarea alocaţiilor. Aducerea în zona fiscalizată a producţiei agricole, organizarea producătorilor agricoli, eficienţa utilizării fondului funciar (comasarea micilor proprietăţi funciare), colectarea şi valorificarea producţiei sunt cele patru mari probleme, inventariate de Cioloş, pe care le are agricultura românească. La un inventar al ultimelor măsuri ale guvernului (în zona politicilor şi fiscalizării activităţilor agricole) trebuie să constat că ele sunt în contextul definirii unui statut vizibil şi reponsabil al producătorului agricol. Valurile prin presă au fost generate mai degrabă de către cei care doreau să menţină în zona gri a economiei marea masă a producătorilor agricoli decât de către agricultorii adevăraţi. Sau (şi) de lipsa unei comunicări publice corecte şi eficiente. Pentru că numai în anumite perioade ale guvernării pot fi implementate politici mai nepopulare (dar necesare), un pachet de ansamblu plasat pe nişte vectori directori prin care lumea să afle de logica acestora, ar crea un mediu mult mai permisiv pentru reforme. Reforme de care este nevoie urgent. Până acum ne-a ferit Dumnezeu să exporte producătorii agricoli ’’originali de pe marginea drumului’’, pentru că, la condiţiile de calitate şi securitatea alimentului practicate de aceştia, ne-am trezi că auzim lătrat de câine în plăcinta europeană.
Alexandru lapusan
