Placa stricată

Daniel Mureşan

Poporul acesta începe să fie nepăsător, resemnat, începe să nu-i mai pese de nimic. Asta simt eu că e starea societății de azi. De fapt, cred că e normal. Românul a obosit să mai lupte, să mai spere. A trecut vremea luptei pentru principii sau meritocrație, a presei care luptă împotriva corupției. A sosit vremea oboselii, a diabetului pe bază de stres, am ajuns să fim prizonierii unui mecanism sinistru căruia ne-am predat mult prea ușor. Televiziunile fac vedete din câteva țâțe, aduc în prim-plan politicieni jenanți, fac rating din băbuțe cu pătrunjel și maneliști inculți.
La nivelul societății nu poți lupta cu valul acesta de vulgarități și idioțenii, promovate de politicieni și mass-media. Oamenii de bun-simț au cam depus armele și s-au retras în izolare (era să spun – în munți). Încerc să-i înțeleg. E greu să te lupți cu o masă manipulabilă.
Personal, am avut dezamăgiri și confirmări. La dezamăgiri aș pune pe primul loc noul val de politicieni, aproape deloc diferiți față de predecesorii lor. Funcții călduțe, presă laudativă plătită, telefoane în cap pe la chefuri și plagiate cu nemiluita. La confirmări, de departe impostura e pe primul loc. Impostura, această principală trăsătură a societății românești post-comuniste. Adică să fi la locul ce nu ți se cuvine, să ocupi postul pentru care nu ești calificat. Ca orice mișcare revoluționară din istorie, și cea din 1989 a scos în față „băgăcioșii” care scoteau profit din orice. Dar au trecut peste 30 de ani și e același lucru, ba chiar mai rău. S-a format o castă a funcționarilor publici controlată politic și, probabil, de Servicii. O maladie mai periculoasă decât Covidul, pentru că impotriva ei nu există vaccinuri, nici chiar analize. Impostura din Parlament, care depinde doar de politrucii ce au alcătuit listele, e un spectacolul strălucitor, mereu în desfășurare. Nu, impostura nu e prezentă doar la noi. E politică mondială. Doar că la noi e acutizată de retardul istoric al comunismului, iar la ei mai există linii directoare care se mai respectă. Poate spuneți că e mică diferența, dar știți ce mult contează?
Cum spunea filozoful Mihail Șora, unul dintre puținele simboluri care ne-au mai rămas: poporul nostru a obosit! De vreo câteva secole, poporul acesta a tot sperat. Cât a sperat, nu era obosit. Politicienii au reușit să-i risipească încrederea în viitor. Românii au pornit în bejanie, refuză să mai facă copii, nu se mai implică social. Mă uit neputincios la sinuciderea acestui popor prin complicitate. Singurul lucru ce-l pot face e să scriu despre asta. Țara asta are în vârful ei oameni stupizi, cu ură față de intelectuali, cu diplome și doctorate false, niște caricaturi jalnice. Poate și scrierea mea ce sună ca o placă stricată e în favoarea clasei politice ce manipulează o masă abrutizată prin lipsa de educație. Un popor obosit își merită creierele care-l distrug.