Piața muncii și programa educațională nu se intersectează

Se tot plâng patronii și managerii din țară că nu găsesc personal calificat, că absolvenții proaspăt ieșiți de pe băncile liceelor și universităților nu dețin cunoștințele necesare în acord cu fișele posturilor scoase la concurs. Lor le-a luat partea guvernatorul Mugur Isărescu, care am văzut că a declarat zilele trecute că sistemul educațional este ineficient și că adaptarea acestuia la cerințele pieței din România lasă de dorit. Opinia aceasta nu cred că surprinde pe cineva, este o realitate pe care cred că o știam deja. E ciudat că aceste afirmații ajung în spațiul public într-un moment în care discursurile politice, într-un an electoral aglomerat, continuă să ne explice că noi trăim într-o țară educată și într-o țară a lucrului bine făcut, gândită și adaptată ca să ne meargă bine. Încă nu se înțelege că discrepanțele dintre ceea ce piața cere și ce se livrează prin demersurile educaționale nu se intersectează. De ce nu pregătim absolvenți pentru meseriile care se caută? De ce nu reușim să adaptăm programele școlare pentru nevoile angajatorilor? La ora actuală, pe mulți patroni pare că nici nu-i mai deranjează prea tare faptul că cei care își finalizează recent studiile nu au experiență, ci faptul că mulți dintre ei au pretenții financiare nerealiste la început de carieră, aceștia neavând ce să ofere în schimb. Cheltuielile cu salariile profesorilor au crescut substanțial, o nouă majorare a avut loc începând cu 1 ianuarie, însă nu se vede plusul valoric, pare că nu ne dezvoltăm, nu inovăm, stagnăm. Pentru ca economia țării „să duduie” poate că ar fi cazul ca Ministerul Educației să rezolve de urgență discrepanțele uriașe dintre ceea ce livrează instituțiile de învățământ din țară și ceea ce solicită și au nevoie angajatorii. Cine ne împiedică să găsim niște strategii prin care să putem corela oferta învățământului cu cerințele pieței muncii? Cei din minister se scuză prin aceea că studiile de licență și masterat durează în general cinci ani, timp în care piața muncii evoluează, se schimbă, se transformă. Prin urmare, cei de la Ministerul Educației nu dispun de un glob de cristal sau de puteri paranormale ca să ghicească ce tip de absolvenți trebuie să pregătească. Totuși, ceva nu e clar cu legea învățământului, pare că ceva este greșit în permanență, nu terminăm bine de implementat noile schimbări că deja ne gândim cum să modificăm din nou legea. Poate că mai întâi ar trebui înțelese problemele de bază și mai apoi ar trebui să experimentăm tot felul de formule și schimbări legislative. În contextul în care ne place să spunem că învățământul este oglinda societății în care trăim, continuăm să avem în programa școlară o serie de materii inutile, iar apoi ne plângem că absolvenții fac facultate ca să devină șomeri plătiți de stat sau să ocupe locuri de muncă potrivite celor cu studii medii. Mai lipsește să ne sancționeze și UE pentru neconcordanța învățământului cu piața muncii, în rest suntem la zi cu toate. O viitoare provocare în România va fi legată și de faptul că locurile de muncă par a fi tot mai puține și asta deoarece firmele se închid rând pe rând datorită presiunilor economico-financiare tot mai puternice. Oare se poate realiza un proiect de țară prin care să diminuăm exportul de forță de muncă tânără? Nu cred că este imposibil de creat un sistem de învățământ centrat spre nevoile pieței, axat pe creșterea valorii individuale, pe competențe, pe meritocrație, pe elitism și pe plus valoare. Și poate că așa profesorii vor înțelege că joacă cu adevărat un rol important în societate, că ei sunt cei care formează și dezvoltă caractere, că ei chiar au putere și că nu sunt doar niște bieți angajați care așteaptă în fiecare lună să-și ia salariile mărite fără să ofere valoare la catedră. Poate ar fi vremea ca gândurile scriitoarei și luptătoarei pentru libertate civică, Ana Blandiana, să prindă aripi. Ea era de părere că trebuie să vină o vreme în care „profesorii să simtă din nou că sunt apostoli, nu slujbași”.