Andrei Secelean
Dimineață venind spre serviciu, fără să vreau, pe stradă, am auzit cum unul, un domn, cel puțin așa părea, îi explica altuia, cu afectivitate cum că ”din cap pornește totul”. Subiectul discuției era de fapt, cred, sănătatea mentală. Ajungând la muncă am dat un ”search” pe google să mai aflu și eu una alta despre acest subiect, actualizări. Studii peste studii, păreri peste păreri. M-a atras însă un studiu derulat de MedLife România, în care, printre altele, se precizează faptul că sănătatea mentală este la fel de importantă ca și cea fizică. O bună parte dintre cei intervievați, români desigur, spun că au grijă de sănătatea lor psihică. Cei mai mulți dintre concetățeni, 39 la sută, au spus că cititul cărților este principalul mod prin care au grijă de sănătatea lor psihică. La mică distanță, 36 la sută urmând practicarea sportului, dar și odihna prin somn – 15 la sută. Surprinzător, vizionarea filmelor și serialelor a fost una dintre opțiunile cel mai puțin menționate. Doar 1 la sută dintre cei intervievați au declarat că acestea, vizionarea filmelor și serialelor, îi ajută să își îngrijească sănătatea mentală. Cercetarea a fost inițiată de MedLife pentru a identifica modurile în care românii se raportează în mod curent la sănătatea lor mentală. Rezultatele confirmă constatările deja relevate de alte studii, cum ar fi faptul că românii nu acordă o atenție specială cultivării stării de sănătate. Aproape jumătate, 47 la sută dintre respondenți, sunt mai degrabă pasivi în acest sens. Aceștia afirmă că principalul mod în care au grijă de propria sănătate este să se supravegheze pentru a observa semnalele care ar trebui să îi trimită la medic. De asemenea, 36 la sută dintre respondenți mănâncă sănătos, 30 la sută își supraveghează greutatea corporală și doar unul din cinci români ia măsuri proactive pentru a-și menține starea de sănătate – cum ar fi: controale medicale de rutină, analize realizate periodic sau practicarea sportului. Aceste răspunsuri au înregistrat aproximativ același scor, de circa 20 la sută din totalul respondenților. Aceeași abordare pasivă poate fi observată și în ceea ce privește îngrijirea sănătății mentale. Astfel, 61 la sută dintre români încearcă să profite de orice ocazie pentru a se relaxa și 44 la sută caută să evite situațiile stresante. Pe de altă parte, ponderea celor care se preocupă activ de starea lor de sănătate mentală este ceva mai ridicată: 48 la sută caută un echilibru între viața profesională și cea personală și 43 la sută își rezervă timp pentru cultivarea propriilor pasiuni. Doar 28 la sută încearcă să doarmă mai mult, în timp ce aproape unul din zece conaționali nu face nimic pentru a-și proteja sănătatea psihică. În ceea ce privește modurile practice în care românii se preocupă de îngrijirea stării de sănătate mentală, cititul ocupă, oarecum surprinzător, primul loc, fiind urmat de practicarea sportului – 36 la sută. Pe de altă parte, cercetarea a relevat cu claritate o altă surpriză majoră: faptul că vizionarea filmelor și a serialelor nu se numără printre modalitățile în care oamenii se îngrijesc să aibă o minte sănătoasă. În altă ordine de idei, datele obținute confirmă tiparele deja știute ale consumului de carte din România. Conaționalii noștri citesc moderat – un român din trei citește cel mult o carte pe lună, în vreme ce doar 18 la sută citesc mai mult, deși majoritatea consideră că lectura le dezvoltă memoria și imaginația – 65 la sută, îi ajută să-și mențină mintea în formă – 60 la sută, să se relaxeze – 68 la sută sau să evadeze din cotidian – 52 la sută.