Daniel Săuca
O știre: „Obiectivul României este să imunizeze prin vaccinare 70 la sută din populație până în primul trimestru al anului viitor, însă calculele OMS arată că, dacă se menține ritmul din ultimele șase săptămâni și strategiile de vaccinare în vigoare, vom obține această acoperire abia peste doi ani şi jumătate la o acoperire de 70 la sută, informează CNCAV, printr-un comunicat” (libertatea.ro). Eșecul campaniei de vaccinare este evident. La fel de evident, în țara vinovaților fără vină, nimeni nu își asumă eșecul. Nici guvernul, nici clasa politică, nici poporul, nici media, nici medicii. Nimeni. În schimb, în fiecare zi citesc, exasperat, declarații, păreri, înjurături, golănii despre „ceilalți”. Vinovații, adică. Tipic: de vină sunt „ceilalți”. Între timp, o altă știre: „Imagini dramatice cu morții COVID la morga Spitalului Universitar din București. A fost suplimentat necesarul de saci pentru cadavre” (digi24.ro). O fi și știrea asta „fake”… Ca și declarația dlui Cîțu: „Bunăstarea se vede la toţi românii” (adevarul.ro). Și a „Preasfințitul(ui) Ambrozie, episcopul Giurgiului, (care) a spus într-o predică de Sfânta Parascheva că incendiile din spitale sunt «făcătură» și le-a transmis enoriașilor să nu se grăbească să se vaccineze, transmite Spotmedia.ro. «Nu vă grăbiţi să vă vaccinaţi, lăsaţi-i pe ei să se vaccineze întâi, întâi toţi parlamentarii şi toţi senatorii şi deputaţii şi la urmă, de o mai rămâne vreun vaccin din astea 120 de milioane cumpărate de Cîţu, abia atunci să vă vaccinaţi, că sunt expirate şi încearcă să le vândă în străinătate», a spus Ambrozie”(g4media.ro). Probabil, țara asta nu e eșuată. Dar nici nu e departe. Mai au vreun sens apelurile medicilor? „Medicul Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, a atras atenția, la Digi24, asupra situației sanitare critice în care este România și a subliniat că valul epidemiologic nu a ajuns nicidecum la un platou, așa cum se estima. El a afirmat că măsurile luate sunt insuficiente și că interesul de sănătate publică trebuie pus deasupra altora”. Chiar așa, pentru ce să dăm cu var? Molima, oricum, se va stinge singură…. Între timp, să mai și râdem. Cu „Doru Antonesi: Când vorbim de Zalău trebuie să luăm obligatoriu în considerare două lucruri, cred eu: 1) în Zalău a fost inventată țuica de Zalău și doi (sau be), cum spuneți voi la Cațavencii, tot în Zalău s-a născut omul politic Dacian Cioloș. Poate că evenimentele astea nu sunt legate direct între ele, dar este evidentă existența unor energii dacice negative în Zalău, care trebuie să contrabalanseze (cât de cât) energiile getice pozitive ale Babelor din Bucegi. E clar că oamenii din zonă sunt predispuși să nu creadă ceva până nu văd cu ochii lor (în cazul COVID-19, cu plămânii lor). Cine i-ar putea condamna? La câte minciuni au auzit în viața lor despre cum le cresc nivelul de trai, pensiile și calitatea asistenței sanitare, chiar și fără energii dacice negative n-au cum să creadă ceva din ce le spune Guvernul. Acum pare clar că sindromul Toma Necredinciosul la COVID e doar un caz particular în curentul neîncrederii generale. De exemplu, am auzit zvonul că Dacian Cioloș va fi viitorul președinte al României. Deși nu-s din Zalău, nici eu nu cred până nu văd cu ochii mei” (catavencii.ro). Emigrări fericite!
DACA bei tuica de Zalau si noaptea (ca hotii)…visezi pe CIOLOS ajuns presedinte intr-adevar , are sens urarea EMIGRARI FERICITE …….