Pe tobogan

Daniel Mureşan

De la un sondaj la altul, liberalii o iau rău la vale. După prestația lor din ultimii ani, nu e nicio surpriză, ba chiar cifrele confirmă politica alambicată a acestui partid din ultimii ani. Licuriciul în formă de dulap are o strategie de ageamiu, dar probabil nimeni nu are curajul să i-o spună. E clar că nu-i pasă de soarta partidului, sunt doar mofturi de profesoraș mediocru ajuns în vârf. Unde îl ia cu amețeală.
După campania de cascadorii râsului a “echipei câștigătoare”, nu a venit erodarea specifică guvernării, ci au fost în prim-plan bâlbele și stângăciile lui Cîțu, incapabil să explice de ce a ajuns în vârful piramidei. La criza energetică, în loc de soluții s-a venit cu o crasă incompetență profesională. Adică ANRE, plătită din banii noștri, habar nu avea pe ce lume trăiește. Ne-am trezit noi că trăim în lumea dublării sau triplării prețului. Explicații? Cică așa e în tenis. Sau, într-o traducere aproximativă, așa e când ai incompetenți la conducere. Soluțiile concrete nu au fost avansate, doar cuvinte mărețe și ridicări din umeri. Specialistul în economie-finanțe a debitat banalități cu iz de cunoscător.
Și uite așa, liderul ”echipei câștigătoare” a ajuns frânarul partidului. Și asta în decurs de câteva luni. E clar, licuriciul are fler politic. După debarcarea cu iz de comedie a lui Orban, acum îl aduc pe Moș Teacă Ciucă la reșapare. Deci, e clar, liberalii sunt pe toboganul vechiului PNȚCD, singura necunoscută e când ajung la sol. Pentru politica românească, bine ar fi să mă înșel!
Acest „curs scurt de istorie a PNL” ar putea avea o altă istorie dacă Iohannis ar citi câteva cărți de istorie ce arată măreția acestei formațiuni. Profesorul Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române, spunea că „PNL nu este un simplu partid politic. El este o componentă esențială a patrimoniului istoric și civilizațional românesc, dovada vie că în țara lui, chiar se poate, un motiv de mândrie națională și un model de dezvoltare rapidă a țării, o speranță în eterna recunoaștere a României”. Dar cine să-l asculte? Cei care schimbă președintele de partid ca șosetele?
În ceea ce-l privește pe ministrul nostru sălăjean, el e mereu de acord cu noul președinte. Deși îl susținea pe anteriorul. Ce să fie asta? Consecvență sau servilism? Sau altceva?