Până şi televiziunile de ştiri s-au tâmpit, mă refer cele care prin specificul lor ne lipsesc în mod normal de Salamuri, Guţe, Capatoşi, uau bizuri şi alte jeguri căzute de mult în sfera patologicului. Unii moderatori ori habar nu au dar se bagă în subiect de parcă ar fi specialişti, ori au idee despre ce e vorba însă au alte interese pentru care susţin nişte teorii absurde cu o îndârjire de catâr. De ca şi când nu ar fi suficiente informările tip cuc, la ore fixe, (de parcă ar interesa pe cineva) ale avocaţilor cu privire la noile boli descoperite în trupul nevinovat al primarului Oprescu, în unele emisiuni de prime-time se dezbat, dirijate de moderatorii sus-amintiţi, aberaţiile secolului.
Moderatoarea Ionela, care intră în emisiune gata enervată, indiferent de subiectul dezbătut, s-a pus pe asmuţit invitaţii cu privirea la încătuşarea medicului la ieşirea din spital. Doctorul Oprescu le-a spus poliţiştilor să nu-i pună cătuşele păntru că are nu ştiu ce răni la mâini, cauzate de branule. Iar poliţiştii, ca nişte nesimţiţi haini la suflet, nu l-au ascultat. „Domnule, dar la factorul uman nu se gândeşte nimeni?”, Ionela suflă în breton şi întreabă a zecea oară un invitat care deja pierduse calciu pe fond nervos, tot explicând că acesta este regulamentul şi trebuie respectat, ‘tu-i mama mă-sii de regulament! Ce factor uman visezi, fato? Ce legătură are un eventual sentiment de compasiune şi înţelegere, pe fond „umanitar”, a unei situaţii, cu un regulament scris negru pe alb pe care dacă nu îl aplici întocmai, rişti să rămâi fără pâine în următoarea oră? Ionuca nu pricepe şi pace, vrea explicaţii suplimentare iar dacă i se oferă, trece imediat supărată la alt invitat, doar-doar acesta îi va da şi ei dreptate, totuşi, cătuşele alea puteau fi evitate, că doar vorbim de primarul capitalei, nu de vreun amărăştean, ca atâtea alte zeci de mii de prin aresturi şi la care oricum nu se gândeşte niciodată nimeni.
Apare intempestiv în cadru, avocatul medicului arestat. Discuţia e strangulată pe loc, Ionela anulează orice zbor de muscă în platou şi dă cuvântarea pe tavă avocatului, care avea să ne transmită veşti fără de care n-am fi închis un ochi toată noaptea. „I-au mai fost descoperite încă nouă boli, şase afecţiuni şi patru suferinţe de care nu ştia, există risc de moarte subită, domnul doctor se simte foarte rău iar situaţia este foarte gravă”, spunea avocatul cu o voce de parcă l-a lovit coada unei comete. Puţin a lipsit să nu înceapă şi el să-i bălăcărească pe cei care, extrem de bătuţi în cap în opinia acestor exemplare precum avocatul sau Ionuca de la televizor, îşi făcuseră doar datoria. Faptul că arestul activează suferinţe de care habar nu aveau, mai ales în rândurile politicienilor, nu mai e de mult o noutate pentru nimeni însă deja au devenit obositoare şi enervante apologiile ţinute de cinci ori pe zi de către avocaţi, de parcă acesta ar fi subiectul principal al planetei. Pentru aceşti moderatori care fac din respectarea unui regulament un subiect prost de emisiune, dar şi pentru cei care nu ştiu, încătuşarea este obligatorie atunci când un arestat este scos pe uşa arestului, inclusiv în sitaţiile în care nu se părăseşte incinta unităţii. În cazuri speciale, în care starea medicală a pacientului nu permite încătuşarea, medicii pot solicita în scris ca arestatul-pacient să nu fie încătuşat, solicitare care necesită, fireşte, aprobări din partea autorităţilor.
Mai mult decât atât, urmele lăsate de o branulă, sau două, sau chiar micile incizii nu sunt într-atât de periculoase sau chinuitoare, zona fiind oricum bandajată corespunzător iar cătuşele nu sunt fixate niciodată astfel încât să strângă, sau măcar să atingă în totalitate, încheieturile. Plus de asta, de ce suspectul Oprescu ar beneficia, mereu şi mereu, doar în virtutea funcţiilor pe care le-a avut, de un tratament preferenţial dus la absurd sub formă de solicitări şi cereri, iar ceilalţi arestaţi, oameni şi ei însă necunoscuţi, trăiesc poate drame mai mari şi nu doare pe nimeni în fund de soarta sau cererile lor? De când diabetul primarului arestat a devenit subiect dezbătut până la exasperare de tot felul de lingăi pe care, în fapt , îi doare în paişpe‘ de sănătatea lui, să-i ia banii şi adios! Timp în care zeci de mii de diabetici din ţară nu îşi pot lua tratamentele pentru că se blochează în fiecare săptămână cititorul cardului de sănătate, medicii bine intenţionaţi nu pot da reţete, farmaciştii spun că nu au medicamente sau unii medici sunt ocupaţi cu reţetele care le profită lor, nicidecum amărâţilor diabetici, în majoritate bătrâni şi neajutoraţi.
Nu, nu mă interesează starea de sănătate a lui Oprescu cu atât mai mult cu cât a devenit subiect principal în toate dezbaterile, de parcă am fi descoperit primul diabetic sau cardiac de pe această planetă. Până să intre în arest, doctorul aflat acum -e drept – în mare suferinţă, zburda după mite şi şpăgi, în toiul nopţii, fără să-l mai supere diabetul dar şi celelalte zece afecţiuni de care habar nu avea. Ideea este că oamenii au înţeles, există medici, există tratamente, nu suntem în junglă. Medicii își fac datoria și evident ca ideea care trebuie să primeze este aceea că orice om, arestat sau nu, are dreptul la tratament, la condiții decente de trai indiferent unde se află,la tratamente umane. Dar hai să nu facem o dramă naţională din acest om care, sigur, este prezumat nevinovat însă este aşa doar pentru că aşa scrie la lege şi în niciun caz din alte motive. Vreau să văd cum lumea, mai ales (de)formatorii de opinie, se agită şi pentru celelalte zeci de mii de bolnavi, cei de acasă sau cei de prin aresturi. M-am săturat să văd periajul acesta zilnic, şi pe avocaţii care îşi trag nasul, mimând suferinţa prin declaraţii şi frizând penibilul, de parcă acesta ar fi motivul principal dar şi cea mai arzătoare problemă într-un dosar întocmit pentru a destructura o reţea mafiotă care a nenorocit capitala unei ţări.
