Partidul e în toate – țara, nicăieri.

Există politicieni care nu au rasă, indiferent câtă experiență acumulează în politică, de-a lungul anilor. Nu sunt rasați, nu au clasă, tact, limite. Toate aceste neajunsuri – grave pentru un politician de vârf – vin adesea însoțite de o doză puternică de autosuficiență și aroganță. De aerul acela „cezarian”, regăsit doar în straturile înalte, mângâiat din toate părțile de un cult al personalității care riscă, odată sădit, să escaladeze forme deosebit de periculoase. Politicianul autointitulat „locomotivă”, care așteaptă și-n sculare și-n culcare, cu ochii mijiți, adulația. Aprobarea unanimă și   lipsa de reacție, de atitudine din partea celor pe care îi păstorește, acestea oferindu-i garanția că este, într-adevăr ceea ce doar domnia sa crede că este. În linii mari, acesta este chipul președintelui celui mai mare partid din România, partid ajuns acum în vremuri de care ne vom aminti cu rușine peste niște ani.

Liderul PSD nu și-a acceptat niciodată neajunsurile și găurile politic-comportamentale, fapt pentru care nici nu a luptat vreodată să și le corecteze, așa cum orice om isteț ar fi făcut-o. Dincolo de calitățile lui, pentru că este un om care are și calități, și potențial, Liviu Dragnea a ajuns astăzi, inclusiv în ochii celor mulți care au crezut în el, marele responsabil pentru imaginea dezolantă a acestui partid.  Este președintele care nu a acceptat ideea că, da, poate fi și altfel. A produs cele mai urâte și periculoase scindări în partid, a ținut cu dinții de interese care nu aveau nicio legătură cu interesul țării, a vrut – cel puțin asta au demonstrat multe din acțiunile sale – să creeze o “lume” după chipul și asemănarea sa. Una paralelă, cu tot cu interesele aferente.

Nu au dovedit o verticalitate fermă nici vârfurile din partid, nu-l pot lăuda nici pe premier, pentru că însăși ideea de luptă pe care acest partid a expus-o nud, în fața națiunii, în aceste zile, este distructivă, toxică. Dictonul “Întărâtă-i, drace!” are cea mai bună exemplificare în ceea ce se întâmplă astăzi în PSD.

Ai puterea, faci parte din același partid, deci ar trebui să ai aceleași scopuri și deziderate, dar tu te scuipi și te iei la bătaie ca la ușa cortului, pentru că – nu-i așa- minciuna are picioare scurte iar interesele obscure ies mereu ca dejecțiile, deasupra apei, indiferent cât ai dori să le ascunzi. Asta s-a întâmplat , iar românii au privit dezamăgiți, au șuierat o înjurătură printre dinți, cu sfinți și decedați, și au băgat în cele din urmă la cap o nouă demonstrație de politică tipic românească.

Revenind la ceilalți meseni, fiecare cum ieșea din discuțiile în care miza principală a fost ciolanul, interesul, toate în lumina roșiatică a obscurantismului, fiecare dădea declarații preaslăvind partidul și mai puțin gândind la poporul ăsta amărât și chinuit, motivul principal și rațiunea cea mai consistentă pentru care ei ocupă acele funcții. “Sunt un om de partid”, “Eu nu trădez partidul”, “Partidul m-a pus aici, să vedem ce zice partidul, că eu nu ies din cuvântul lui”, “Trebuie să avem grijă de partid.”

Nu contează că partidul grăiește, prin gura liderului, aiureli: nu se iese din cuvântul lui și pace! Partidul în sus, partidul în jos. Și așa mai departe, fiecare a ridicat în stratosferă partidul mult-iubit. Nu am auzit pe nimeni să spună că, de fapt, poporul, țara asta amărâtă, democrația, statul de drept și alte adevărate valori, acestea trebuie ocrotite, ajutate să nu se înece, ferite de mizeriile de partid, indiferent despre ce formațiune politică discutăm, cu atât mai mult cu cât în cauză este chiar partidul aflat la putere. Teatrul dramatic prezentat la PSD, cu uși închise și dispozitive de bruiat comunicațiile, a fost lovit nu doar de penibil, ci și de ilegalitate. Un singur exemplu iau  cel al Rovanei Plumb, căreia i s-a cerut demisia pentru că e „penală”. Cum să ceri o demisie a unui ministru pentru acest motiv de vreme ce, pentru a se începe cercetarea penală a unui ministru în exercițiu este necesar avizul Senatului? Oare chiar solicitarea în sine, nu este lovită de nulitate, în acest caz? Asta dacă e să vorbim cu legea în față, așa cum mă gândesc că ar fi normal, fără vreo intenție părtinitoare față de distinsa doamnă ministru. Asta arată cât de bine cunosc legea cei care ne conduc, dincolo de celelalte interese de o parte sau de cealaltă.

Desigur, opoziția profită atât cât o duce capul, iar asta nu este un lucru rău în mod necesar, cu cât avem o opoziție mai slabă, așa cum alianța de la putere visează, cu atât dezechilibrul este mai mare iar cei care pierd sunt tot românii, ăia mulți și amărâți. Cotroceniul rânjește, Palatul Victoria se chircește, ca o casă de chirpici după un cutremur, poporul pierde pentru că de poporul ăsta nu mai are nimeni grijă. Mereu și mereu, poporul trage ponoasele, duce cocoașa cea urâtă a acestor urzeli odioase, iar România mai face niște pași înapoi, așa cum face de ani și ani.

Scăderea în sondaje a partidului aflat la putere este explicabilă, iar efectele le vom vedea nu peste mult timp. Nu știu dacă bucură pe cineva asta, indiferent că iubește flamura roșie ori o urăște. Opoziția e inertă, pe mai departe: flască, așa cum a fost mereu în ultimii ani și depășită de evenimente, n-a știut să-și valorifice șansele și nu a fost competitivă, călcând în străchini non-stop, bâjbâind ca un orb într-un labirint copleșitor pentru forța de înaintare de care dispunea. Prin urmare, mă îndoiesc că acum, când oricum și partidele din opoziție sunt prăbușite cu răsunet în sondaje, vor reuși să profite oarecum de pe urma acestor greșeli capitale comise de puterea PSD.

A trecut aproape un an de la preluarea guvernării de către PSD-ALDE și, în afară de ceea ce vedeți și voi acum, o guvernare care lasă mult de dorit, măsuri care bagă instituțiile în colaps și o viață politică ruptă parcă din arena circului, nu ne-am ales cu nimic constructiv. Un an din viețile noastre în care ne-am întors cu zece ani în timp. Pentru că în România, “mulțumită” acestor oameni, vom vorbi etern despre involuție, lipsă de perspective sănătoase, greșeli din care nimeni nu învață, niciodată, nimic. Marile nenorociri abia de acum înainte vor veni, din cauza acestor personaje. Și vor fi multe, pentru că o nenorocire – cum este cea pe care o avem astăzi sub ochi – nu vine niciodată singură.