Panicatlonul modern

Cornel Codiţă

Să nu mă întrebaţi, vă rog, care erau regulile şi condiţiile de desfăşurare ale acestei probe „sportive” în lumea antică sau premodernă. Nu ştiu. Ştiu cum arată azi şi ca orice lucru de azi, trebuie să aibă undeva o rădăcină în trecut, din care să se tragă. Ex nihilo nihil fit! N-am acum timp să scotocesc printre frunzele şi ramurelele arborelui său genealogic, să-i stabilesc moşii şi strămoşii, deşi ar fi foarte interesant. Tot ceea ce pot indica fără echivoc este familia de activităţi şi întreceri sportive din care face parte panicatlonul: triatlon, pentatlon, heptatlon, decatlon şi Dumnezeu mai ştie care altă combinaţie de probe adunate pentru a testa la limită rezistenţa competitorilor, capacitatea lor de adaptare rapidă şi succesivă la diferite tipuri de efort, stăpînirea abilităţilor psiho-motrice atît de diferite necesare unor probe deloc complementare. Ce are de a face călăria cu scrima sau înotul cu mersul pe bicicletă, ca să nu mai spun de aruncarea greutăţii cu săritura în înălţime? Mai nimic! Panicatlonul este un soi de probă specială care nu se desfăşoară pe stadion, ci pe pielea celor mulţi şi slabi, lipsiţi de putere sau de ştiinţa şi instrumentele care le-ar fi necesare pentru a gestiona puterea pe care teoretic sistemul socio-politic în care trăiesc le-o conferă. Este un joc în care unii, oameni politici sau pivoţi de putere extra-politică, produc, exploatează sau simulează diferite motive şi situaţii cu potenţial de generare a panicii, a fricii iraţionale, a depresiei colective etc., în timp ce alţii, cetăţenii lipsiţi aproape de orice fel de putere şi instrumente de apărare sunt obligaţi să ia în cîrcă, val după val, panica strîrnită peste ei. La ora actuală, jocul se desfăşoară pe toate continentele şi aproape în toate ţările, în variante asemănătoare, dacă nu chiar identice.
Ceea ce mă interesează, însă, (de…. cămaşa înainte de haină!), este cum se joacă el pe meleagurile carpato-danubiano-pontice şi cu ce rezultate previzibile.
Prima probă a fost aşa-zisa pandemie virală pe bază de corona. Nu berea, virusul. Cei care au avut în program să stîrnească panica în rîndul populaţiei României şi-au început partitura într-un brutal sforzando. Cu armată patrulînd ca la defilare cu arma la piept în transportoare blindate pe străzi, nenincă!!! Păi, după asta, măsurile inventate de „Arbalat” şi gaşca de hiperpăzitori ai naţiei în faţa invaziei furibunde a covidului au părut mai degrabă nişte ogoitoare pansamente cu muştar puse de o mînă sigură şi sensibilă pe o rană deschisă. Dureroase, dar suportabile, nu-i aşa? După doi ani de valuri de panică, drapate în valuri de epidemie a căror logică şi desfăşurare au rămas mistere mai adînc ascunse cetăţeanului de rînd decît cele eleusine, unii ar vrea să tragă linie şi să facă bilanţul gestiunii problemei social-medicale numită „coronavirusul şi strania sa călătorie prin România”. Mă rog, unii ar vrea să scoată la iveală şi tunurile date de băieţii „dăştepţi” cu prilejul parangheliei, dar acesta este un alt capitol al poveştii, de care nu ne ocupăm acum, aici. Revenim la panica domneşte cetăţenii! Rezultatele cele mai semnificative, din punct de vedere politic şi social, ale pompării la supra-presiune a panicii în societatea României sunt devastatoare, de la planul economic, la cel psiho-social. Ceea ce interesează aici este, însă, planul politic. Urmare a panicii întreţinute zilnic cu ajutorul, deloc dezinteresat, al instrumentelor de comunicare socială controlate din foişorul puterii (ştiri, influenceri, voci oficiale, ţuţări şi ajutori de ţuţări…mă rog, tot tacîmul!), România a fost pusă sub autoritatea unor anonime „grupuri instituţionale” aflate dincolo de orice control al instituţiilor democratice de guvernare, vîna de rezistenţă socială faţă de abuzurile puterii, atîta cîtă şi cum era, a fost secată de orice sevă, comportamentele abuziv dictatoriale ale diferitelor instituţii în raport cu cetăţenii au devenit practică curentă, nu doar tolerată, ci cultivată şi răsplătită de autorităţi, lipsirea cetăţenilor sau anumitor categorii de cetăţeni de drepturile lor fundamentale, constituţional garantate, a devenit practică instituţională a puterii, zile, săptămîni, luni, ba chiar vreo doi ani la rînd. În vremea aceasta justiţia s-a legat la ochi nu cu o simplă cîrpă, ci şi-a pus vreo trei-patru saci în cap, nu cumva să vadă ceva, Parlamentul a dormit liniştit, cînd nu s-a ocupat, ca de obicei, de interesele celor care i-au trimis acolo pe dragii noştri reprezentanţi. Nu cetăţenii care au votat, desigur, ci „finanţatorii” şi sforarii politicii de la firul ierbii, pînă la cele mai înalte niveluri.
După prima probă, urmează, desigur, a doua. S-a încercat cu războiul, dar războiul n-a prins. E la alţii şi e la fel ca moartea! Are proprietatea stranie că li se întîmplă mereu altora, cu o singură excepţie!
Ca urmare, s-a lansat repede la apă proba următoare: foametea. Şi, pentru ca lucrurile să fie suficient de convingătoare, iar proba cît mai dificilă, a fost scoasă la înaintare şi sărăcirea. Rapidă, pînă la stadiul de lucie. Facturi cît casa la utilităţi vitale: curent şi gaze. Nu plăteşti, te întorci mata la condiţiile de civilizaţie ale străbunicii: lampa cu gaz şi focul în godinul din mijlocul odăii, cu foi de ziar, dacă nu ai lemne sau cărbuni.
Panicatlonul nu s-a încheiat. A fost dată la remaiat şi pusă iar în circulaţie tema coronavirusului şi a revenirii sale în forţă. Dacă nu merge, încercăm şi cu variola maimuţei, la pachet, să fie masa mai bogată.
La orizont, prăbuşirea economică, mama tuturor crizelor….se duce dracului şi rapiţa!
Sincer să vă spun, nu ştiu cîte probe sunt în jocul acesta al panicatlonului modern, aşa că nu pot să vă spun cînd şi cum se va termina. Speranţa mea este, însă, că lupul acela rău din pădure va da buzna mai repede la stîna acestor „Petrică” din „elita” politică a României şi, pentru variaţie, va lăsa oile în pace şi îl va mînca chiar pe ciobanul cel „şugubăţ” care s-a jucat inconştient atîta vreme cu nervii, drepturile şi vieţile cetăţenilor.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro