Otrava nepotismului: de la București la Zalău și înapoi

Mulți dintre dumneavoastră ați văzut zilele trecute imagini filmate în noaptea tragediei de la Colectiv, imagini care nu au apărut vreodată în spațiul media. Imagini greu de privit, și mai greu de înțeles și acceptat că redau o realitate dintr-o țară europeană a secolului XXI. Imagini care demonstrează o dată în plus dezastrul în care ne găsim, faptul că nu învățăm niciodată din cele mai cumplite tragedii, că nu reușim să facem ca acest sistem numit stat să funcționeze într-o direcție care măcar să ne ferească de moarte, dacă mai mult nu poate face pentru noi. Efectele angajărilor iresponsabile, a acțiunii oamenilor care nu au ce să caute în posturi de conducere dar și de execuție, dezastrele ce vin pe cale de consecință atunci când în cazul unei tragedii de proporții acționează oameni care au ajuns în anumite funcții altfel decât pe o cale cinstită și corectă. Nu vreau să-mi expun presupunerile pe care le am cu privire la momentul și motivul pentru care aceste imagini au aparut exact acum, înainte de prezidențiale, în mass media. Sigur că miroase a ceva și sunt convins că fiecare dintre dumneavoastră vă puteți face o idee cu privire la acest aspect. Mă opresc, așadar, la cea ce văd în aceste cadre apocaliptice.

Persoane plătite din banii noștri care alergau lovindu-se unele de altele ca niște curci fără cap, convorbiri telefonice printre trupurile victimelor, lipsă crasă de organizare, acțiune haotică, atenție îndreptată către orice altceva decât către ceea ce e necesar în mod firesc în astfel de momente în care diferența dintre viață și moarte se măsoară în secunde. Într-un cuvânt, nepricepere, neprofesionalism, iresponsabilitate de la cel mai mare până la cel mai mic. Nu arăt cu degetul către pompieri, ei își fac datoria mereu oriunde sunt chemați și nu de puține ori cu prețul sănătății sau vieții lor. Aș pleca de la modul de organizare, felul în care a fost coordonată intervenția și până la ceea ce s-a întâmplat după aceea, de-a lungul timpului, prin toate instituțiile legate de această cauză. Consecințele intervenției dar și acțiunilor ce au urmat tragediei de la Colectiv le-am putut vedea de-a lungul anilor care au trecut de atunci, ani după care iată, nu avem un vinovat stabilit, nu avem un responsabil, o condamnare, o decizie care să facă dreptate, atât cât se mai poate face dreptate într-un astfel de caz. Instituțiile statului nu au funcționat nici atunci, la codul roșu de la Colectiv, nici după aceea. Lună după lună, an după an. Suntem cu siguranță, printre extrem de puținele țări din lume în care aceste lucruri de o gravitate ieșită din comun sunt posibile pe mai departe. Cei rotiți la putere, veniți după cei care se pregătesc să o ia de la capăt acum, din nou, ca într-un cerc perimat și putred din care nu mai ieșim niciodată, nu au reușit să aducă lumină în această tragedie națională nici până astăzi.

De la București la Zalău sau de la București la micul Badon, drumurile sunt lungi, dar problemele, la o scară diferită însă la fel de dramatice, sunt aceleași. Aș vrea să fiu sigur că nu ați uitat de drama familiei din satul sălăjean Badon, familie care și-a pierdut copilul în urma unui lung șir de ilegalități, nepăsări și iresponsabilități din partea unor oameni și instituții, „apoteoza” acestui șir blestemat de nenorociri fiind accidentul de la Zalău – Astralis din luna februarie. Autorul acestui accident înfiorător a dorit strămutarea judecării cauzei, agasat probabil de faptul că întreaga presă din Sălaj prezintă periodic stadiul acestui caz ajuns în faza de judecată. Noi vom prezenta pe larg fiecare termen și fiecare decizie luată de instanță, chiar și amânările, pentru că îl considerăm, de departe, cea mai importantă cauză penală aflată pe masa judecătorilor zălăuani în acest moment. Este un caz de o gravitate uriașă, un caz care nu a reprezentat consecința unei întâmplări, a unei secunde de neatenție, așa cum de multe ori accidentele din culpă se petrec. Nu. Aici discutăm de o culpă “comună” o vină ce s-a strâns picătură cu picătură din toate punctele cardinale ale statului și care, în final, a dus la această tragedie. Judecătorii clujeni au respins cererea de strămutare a cauzei și au decis că autorul accidentului de la Astralis trebuie judecat în continuare la Zalău, o decizie pe care eu – și cred, nu doar eu – o consider corectă. Tragedia Giuliei este doar una uriașă între multe alte drame cu care mulți sălăjeni se confruntă. Procesele de retrocedare, nedreptățile pe care le primesc sub formă de palme de la deciziile autorităților, birocrația, nepotismul, neprofesionalismul din fiecare ungher al instituțiilor importante de care ne lovim zi de zi sunt, toate, consecințele unor acte deliberate ale celor care ne-au condus de-a lungul timpului. Și pesediști, și peneliști, și pedeliști, toți, fără excepție. Nu mai pot avea încredere în nimeni. Guvernul proaspăt demis a demonstrat că printre câteva măsuri de apreciat în anumite domenii, a reușit din păcate să mențină și să înmulțească sinecurile, posturile-căpușă, nepotismul instituțional. Cei care vin acum din nou ca pe rotativă la putere ne-au demonstrat în urma cu ceva ani, poate același lucru și altele, dar noi, popor uituc, considerăm că bătrânele fețe cu fard gros și zâmbet scremut, care vin acum din nou în frunte, ar putea face salvatorul “altceva”. Nu mai am încredere pentru că sunt aceiași, iar dacă cineva te-a dezamăgit crunt o dată, te lasă fără nicio garanție că n-o va face și a doua oară. Vin prezidențialele și vom alege, din nou, răul cel mai mic – știm și vedem bine de cinci ani ce am avut la Cotroceni. În afară de zâmbete, o prezență fizică ceva mai impunătoare cu zero efect în viețile noastre și o încăpățânare acerbă care sfidează Legea fundamentală a României, Constituția, nu prea am avut parte de realizări notabile. Este răul cel mai mic, așa suntem noi pedepsiți sistematic să alegem răul acesta cel mai mic în loc să avem posibilitatea – și este evident că nu prea o avem – să alegem un bine mare care să ne schimbe, în sfârșit, viața. A noastră, dar mai ales a celor tineri, a copiilor, a celor care iată se încolonează și ne fac cu mâna plecând către alte ținuturi. Nepoții noștri pleacă, rămân nepoții lor.

Nu se va schimba nimic nici la aceste alegeri, nici cu acest nou Guvern, oricât de optimiști am fi pentru că avem o clasă politică ruginită, care tușește tabagic și care miroase, care nu mai prezintă încredere, partide care se luptă până la sânge fiecare pentru interesul său, lideri deloc credibili, traseism politic, minciună și prefăcătorie. Aceasta este realitatea românească, o realitate ce nu se va da dusă prea curând, de aici, din acest petic de Pământ bătut de soartă. Tinerii de la Colectiv și fata noastră din Badon sunt doar două dintre sutele, miile de  tragedii – consecință, tragedii- avertisment care nu au reușit, iată, cu prețul suprem plătit – viețile unor oameni nevinovați – să schimbe ceva la noi. Iar dacă moartea unor tineri și copii nu a reprezentat semnalul de alarmă asurzitor pentru cele mai importante instituții ale statului, oare ce altceva ar putea îndrepta coloana strâmbă și mersul șchiopătat al acestei țări, pe viitor?