Ospiciul global

Daniel Săuca

„Conectat” (aproape) tot timpul la știri (nu pot scăpa, pare-se, de acest obicei „dăunător”, chiar dacă nu mai lucrez de mulți ani în presa „de linia întâi”) cred că sunt destul de bine informat, din surse publice, deschise, despre ceea ce se întâmplă în România. Măcar din perspectiva mass-media. Evident, nu pot să nu constat și „tendințele” uneia sau alteia dintre organele media, „apucăturile” ori „isteriile”. Campania electorală pentru alegerile din mai, firește, amplifică „tendințele” sau „isteriile”, dar asta se întâmplă cam peste tot. Propaganda, manipularea, agitația sunt prezente consistent, dar oare câți dintre noi avem ac de cojocul lor? Cum putem să nu fim luați de valul dezinformărilor, jumătăților de adevăr sau a celebrului „postadevăr”? În fața exploziei informaționale (internet, social media, radio-tv etc.) nu prea putem. Suntem aproape victime sigure a „devălmășiei” planetare și în domeniul media, al comunicării. „Satul global” (Marshall McLuhan) a ajuns un „ospiciu global”, în care nici măcar tradiționala gură a satului nu mai are relevanță. Există și varianta refuzului de a „accesa” diversele tipuri de media, de a trăi rupt de ceea ce se comunică aproape la infinit, de a nu mai fi „la zi” cu știrile ori postările. Câteva gânduri, probabil plicticoase pentru cei care așteaptă, de pildă, să-mi dau cu părerea despre un candidat sau altul. Imagini reale cu babe care stau pe lavița din fața casei pe TikTok nu vorbesc însă despre nevoia de informare, și nici despre deontologii media. Trăim într-o lume în care, printre altele, iluziile au ajuns să se vândă al dracului de bine. În încheiere, sunt chiar curios dacă noul izolaționism american (Trump & comp.) e chiar pe bune (adică nu e o nouă iluzie) și dacă sistemul globalist (și în mass-media) se va prăbuși chiar sub greutatea marilor descoperiri, inovații tehnologice în domeniul comunicării. Destul de probabil, voi reveni aici sau în altă parte asupra subiectului. Cred că merită.