„Ordonanțele” care ne-au scos în stradă

România trăiește timpuri grele. După ce am fost chemați la vot, în urmă cu doar câteva săptămâni, și am ieșit așa cum știm bine cu toții că am ieșit, primăvara ne găsește într-o băltoacă de noroi, indiferent cine suntem, de partea cui suntem ori ce am ales sau n-am ales. O nenorocită de Ordonanță „13” care nu reprezenta nici pe departe urgența acestui popor, a fost fitilul unei bombe care iată, a explodat, reușind să împartă românii în două tabere uriașe. Mai sunt și alte ordonanțe, cel puțin la fel de periculoase, date în trecut și care în mod surprinzător au trecut liniștite și își produc acum efectele din plin.

Ca un crater, o crăpătură hidoasă care începe să separe român de român, această greșeală (una din multele, repet) ori act premeditat, reprezintă o mană cerească pentru cei care au avut ca scop mocnit, dezbinarea românilor, după ce rezultatul alegerilor din decembrie a fost cel pe care îl știm cu toții. Rezultat care, ne convine sau nu, a fost unul clar și legitim. Este trist faptul că,pe lângă dorința de nu ne mai lăsa furați, o dorință firească, ajunsă la punctul de fierbere, românilor li s-au așezat pe umeri deziderate despre care ei nu au habar și a căror evoluție va folosi în cu totul alte scopuri decât cel care a scos sute de mii de suflete în stradă. Despre acestă ordonanță, deși sunt zeci de mii de oameni care încă nu știu ce conține și ce efecte ar fi putut avea, nu mai e nimic de spus, este cert că felul în care a fost trimisă, în doar câteva ore sub tiparul Monitorului Oficial, a fost un lucru pe care românii l-au perceput ca sfidător.

Felul în care acest act normativ a fost la un pas să își producă efectele denotă grave lipsuri în conducerea unui partid aflat la putere, iar cei care au greșit, trebuie mai întîi să repare stricăciunile provocate, care se dovedesc a fi cu mult mai mari, mai grave decît cele pe care ordonanța în sine le-ar fi produs. România a fost adusă în pragul unii război civil iar acest lucru este cel mai grav dintre toate câte ni se pot întâmpla. Protestele oamenilor riscă să fie transformate, deturnate, folosite nu doar acum, ci și pe viitor, în scopuri care ne pot costa țara! Iar acesta este cel mai mare pericol care ne paște pe toți. Profită cei din culisele țării, cei aflați în spatele cortinei, care, deja își freacă palmele. Oamenii au ieșit în stradă pentru dreptate, pentru democrație, pentru a nu lăsa un act adoptat în noaptea minții să-i sfideze. Dincolo de lozincile și mesajele strigate de manifestanți, pe pancarta fiecăruia a fost, însă, scrisă, durerea proprie. Sălăjenii au strigat și ei, într-un glas cu Capitala și țara, “jos ordonanța”, însă am simțit în revolta fiecăruia și alte motive care, deși luminează mai puțin decît „farul” ordonanței, dor poate mai tare și mai adânc.

Nivelul de trai se duce de râpă, orașele și municipiul bat pasul pe loc; și nu de ieri, de azi, ci de decenii. Nu avem canalizări, nu avem apă curentă, pe multe dintre străzile orașelor și comunelor, de sate nici nu mai vorbim. Nu avem drumuri, nu avem o șosea de centură în Zalău. Nu avem cinematografe, teatre, posibilități de a petrece în mod benefic și constructiv, timpul liber. Avem orașe gri, perspective gri, visuri pe care doar praful făcut de promisiunile politicienilor s-a așternut cu generozitate. La sate, oamenii trăiesc, cei mai mulți dintre ei, în condiții crunte, în timp ce politicienii perindați prin primării și instituții, promiteau deunăzi zone metropolitane, dezvoltare, săli polivalente și bazine olimpice de înot.

Dincolo de ordonanța blestemată, fiecare sălăjean, fiecare român a ieșit în stradă, de fapt, pentru „ordonanța” lui. Pe pancartele manifestanților era scris, mic, într-un colț ori era șoptit de vocea fiecăruia, „vrem să trăim decent, vrem să nu mai înotăm în noroaie, să nu ne mai nenorocim mașinile, oricum vechi și ruginite, în gropile din asfalt. Vrem să trăim în orașe și comune curate, în care primarii să facă mai mult și să vorbească mai puțin, vrem ca parlamentarii trimiși la București să facă ceea ce n-au făcut ceilalți, în mandate de câte patru ani, indiferent din ce formațiune politică au făcut parte.

Vrem să ne aducem copiii acasă, iar pe cei care mai sunt, încă, lângă noi, să nu-i mai trimitem slugi la străini. Vrem să le putem oferi un viitor sigur iar bătrânilor, o senectute liniștită în care banii de medicamente și de hrană să nu mai reprezinte motivul veșnicelor lacrimi și insomnii. Asta și-au dorit sălăjenii, dincolo de abrogarea unei odonanțe care a stârnit revolta și prin conținutul ei, dar mai ales prin felul în care a fost îmbrâncită în puhoiul de legi care ne vor guverna viitorul. Am spus și repet, fără să țin parte cuiva, în afară de Măria-sa, românul: sutele de mii de manifestanți ieșiți în stradă trebuie respectați în egală măsură cu cei care nu au ieșit, dar care au ieșit în decembrie la vot, puțin peste patru milioane.

Aș vrea să pot afla cândva câți dintre cei care au ieșit în stradă au ieșit și în decembrie la vot, ar fi un lucru care poate ne-ar îndrepta sentimentele către un tărâm mai rațional și care ar explica, cel puțin matematic, de ce nu reușim să trăim în liniște după ce am avut, cu toții, dreptul și ocazia de a alege. Fără să învinovățesc pe cineva, vreau să cred că cei care nu au ieșit în decembrie la vot vor înțelege, prin ceea ce văd acum sub ochii lor, importanța exercitării pe viitor a acestui drept pentru care alții și-au dat viața.

Singurul lucru care ne-a mai rămas de făcut este să încercăm să rămânem uniți. Să nu mușcăm unul din celălalt doar pentru o parte din noi a votat cu unii, iar cealaltă parte, cu alții. Dezbinându-ne, nu facem decât să să le oferim dușmanilor văzuți și nevăzuți, cel mai facil câmp de luptă și cea mai slabă redută, atât de ușor de cucerit în aceste condiții. Iar dacă ar fi să le dau un sfat celor care au greșit, sau celui care a greșit, dar și celor care greșesc de acum înainte scindând acest popor, le-aș spune că dincolo de interesele politice, personale, dincolo de interesele de partid care ne-au terminat psihic, fizic, ca popor, și ne-au întors, de fiecare dată pe noi ca cetățeni la coada dezvoltării, că oamenii au simțit, au văzut, au realizat și au înțeles. Că nu mai există loc și timp pentru minciună. Vrem asumare, responsabilitate, liniște, zile mai bune! Președintelui partidului aflat la putere i-aș spune că, dincolo de partidul pe care îl conduce, conduce o jumătate din Parlament, este presedintele Camerei Deputaților si trebuie sa crediteze mai întâi procedurile parlamentare înainte de a credita și pune în aplicare „procedurile” de partid.

Președintelui României i-aș spune să nu uite că rolul constituțional al domniei sale este acela de mediere, care să-l țină departe atât pe el cât și pe noi, de interese care ne pot învrăjbi. L-aș ruga să nu mai invoce, a nu știu câta oară, emoția, ci rațiunea; pentru că alegerile ori deciziile „emoționale” s-au dovedit a fi de multe ori păcătoase și nepotrivite, indiferent de context. Cu atât mai mult cu cât discutăm despre soarta unui popor. Este președintele nostru, indiferent că unii l-au ales, alții nu, iar el trebuie să îi reprezinte, deopotrivă și fără părtinire, să ne țină uniți. Românilor le-aș spune să nu râdă și să nu arunce cu bolovani în greșiții din fruntea lor, ci să-i îndemne deîndatătă la repararea greșelilor, a nelegiuirilor, să-i sprijine și să le ofere șansa de a readuce pacea și liniștea în sânul acestui popor greu încercat de soartă, înainte de a-i pedepsi.

Pentru că, amintiți-vă și nu uitați cum și ceilalți, pe care tot noi i-am creditat, cel puțin pentru județul nostru, n-au mișcat un deget, ani la rând. Și, dacă nu i-am iertat, le-am uitat, oricum, păcatele. La fel au făcut și pentru țară, ajungând să sfârșească lamentabil, bâjbâind prin întuneric, arătând cu degetul înspre alții, neștiind și nemaiavând în final nici măcar pe cine să pună la capul mortului.
Suntem în situația de a nu mai putea lua apărarea niciunui politician, pentru că dacă în noaptea minții de acum, și sutele de nopți ale minții din trecut, ne-au dovedit că nici unii, nici ceilalți nu sunt în stare de aproape nimic bun, nu știu ce s-ar mai putea spune în apărarea lor. Au fost, și cei de acum și cei dinainte, în stare doar să ne promită și să uite, să urle în campanii și pe urmă să rânjească, ca niște măști, folosind rezultatele în interesul lor și al partidului-mumă.

Au știut să ne aburească cu promisiuni, să ne trimită „să muncim pe doi lei” ori să considerăm că „justiția este un lux” atunci când statul ori viața ne-au nedreptățit.
Toate acestea și multe altele, trebuie, de asemenea, puse pe lozincile cu care vom ieși și cu alte ocazii în stradă. Noaptea nu a fost niciodată un sfetnic bun pentru politicienii noștri, în marea lor majoritate, ci mai degrabă un sfeșnic în care, picătură cu picătură, lumânarea care a luminat România s-a topit sub ochii noștri. Militați, în continuare, pentru voi, și nu pentru ei. Fiți cu băgare de seamă, gândiți, citiți, întrebați, fiți pregătiți fiecare după posibilități, pentru a lupta pentru adevăratele dorințe și nu pentru scopurile lor, ale celor pe care îi vedeți, dar mai ales ale celor ce nu pot fi văzuți de aici, de acasă, fiind prea departe și prea ascunși vederii noastre.