Opt ani cu Klaus

Daniel Mureşan
Faptul că Iohannis a obținut al doilea mandat de președinte în urma unei victorii zdrobitoare asupra Vioricăi Dăncilă, îl proiecta la momentul respectiv pe președinte ca personalitatea politică cea mai proeminentă din România, cu cea mai mare încredere a electoratului. E adevărat că Viorica Dăncilă nu a prea a arătat a adversar, dar asta e altă poveste. Odată consumat acest moment, președintele se dorea și liderul de facto al partidului care l-a împins în față – Partidul Național Liberal. Poziția atotputernicului s-a vrut și la nivelul Executivului (vezi sintagma – guvernul meu), dar aici a fost mai greu. Doar doi prim-miniștri, cu mandate nu foarte lungi, au fost pe gustul său: Orban și Cîțu. Pe gustul său până la un moment dat. Căci Klaus nu a știut gestiona situația, favorabilă o perioadă, sfârșind printr-o alianță cu dușmanul de moarte – Partidul Social Democrat.
Între timp, cota electorală a PNL a ajuns la cifre ridicole. La fel și cota de încredere în președinte. După opt ani de președinție, românii regretă din ce în ce mai mult alegerea făcută. Din păcate, Klaus Iohannis este un mix de trăsături psihologice negative, ce i-au adus etichetări de distructiv, nepotrivit sau nefast. Pozează în omul serios, este extrem de orgolios, excesiv de sensibil, inadaptat realității. Presupusa lui rigoare scapă des de sub control, scoțând la iveală superficialitatea și autoritarismul primitiv și brutal. Nu acceptă că a greșit, ba chiar învinovățește pe alții pentru propriile erori cu o nonșalanță incredibilă.
Funcția de președinte e luată în derizoriu, iar aceasta cred că este o problemă națională. Chiar de siguranță națională. Alegătorii săi au crezut că e altfel decât în primul mandat. S-au înșelat, iar acum sunt sătui de vorbe goale, de pe-se-de, de guvernul meu, de securiști. Una peste alta, poporul se așteaptă la rezolvarea eficientă a actualei crize poltice și sociale, se așteaptă la conducători celebrali și onești. Dar de unde să-i ia?