Oare există subiecte „pozitive”?

Daniel Săuca

Am obosit și eu de atâta Românie… obositoare. Numai cu „știri negative”. Ori „electorale”. Pentru acest sfârșit de săptămână m-am gândit să vă propun un altfel de subiect, mai „cultural”. Am tot stat în fața ecranului și am meditat. Ce subiect v-ar interesa, oare? Credința? Iubirea? Viața? Nu cumva și subiectele astea „filosofice” sunt contaminate de „răutate”, „ipocrizie”? Cu alte cuvinte, sunt și ele „negative”. Într-un fel, e de înțeles: binele și răul coexistă. Și musai ar fi să înțelegem că nu prea există binele și răul în forme distinct „absolute” în manifestarea lor pământească. Ciudat poate, armonia, de pildă, e și capacitatea de a „împleti” binele și răul, de a găsi echilibrul în fața „acțiunii” lor concomitente. „Lecția” de astăzi e, în opinia mea, importantă și pentru că am observat, de mai multă vreme, un soi de „demență” colectivă: de exemplu, vrem o țară în care să se manifeste numai „binele”, în care să curgă numai lapte și miere; vrem o societate aidoma raiului biblic, când este evident că așa ceva nu a existat și nu va exista. Avem, zice-se, liberul arbitru: putem să alegem între bine și rău. Ce simplu pare, nu-i așa? Ce te faci când „binele” meu e probabil „răul” celuilalt? În orice caz, „nebunia” zilelor de astăzi e dată și de această inadecvare enormă: nu mai avem capacitatea de a înțelege că nu există numai bine. Subiectul e vast și sigur nu-l pot expedia aici. În încheiere, două întrebări: oare societatea suportabilă e cea în care răul se manifestă mai puțin?; nu cumva, oarecum paradoxal, „binele colectiv” a ajuns să aibă mai mult importanță decât „binele personal”? Hai, că am „filosofat” destul. Un sfârșit de săptămână… bun!