O victorie pentru libertatea de expresie

Cătălin Avramescu

Iată ceva ce vede şi un orb, aude şi un surd: libertatea de expresie este sub asediu. Nu, nu mă refer doar la China comunistă – acolo nici nu a existat. Şi nici la Rusia putinistă – acolo trăia oricum pe timp împrumutat. Mă refer în primul rând la Occident.
Sub guvernele Stângii, mai ales, a apărut un fel de cenzură surprinzător de eficace. Pretextele au fost, de regulă, costumate în intenţii bune. „Luptăm contra extremismului!”. „Jos fascismul!”. Problema, evident, este că tot Stânga decidea cine este „extremist” şi „fascist”. (Vrei cotă unică de impozitare? Eşti declarat fascist!). Şi, pe cale de consecinţă, cine rămânea fără dreptul constituţional la liberă exprimare.
Tot din această zonă este discursul ipocrit despre „minorităţi”. Nu trece anul fără să descoperim câte o „minoritate” care să aibă nevoie de protecţie specială – pe socoteala noastră, a tuturor celorlalţi. Ultima trăznaie: prin Ohio s-au găsit nişte liceeni care să pretindă că sunt „animăluţe cu blană” (furries). Aşa că vin la şcoală costumaţi în tot felul de lighioane. Şi pretind dreptul de a se comporta ca atare, adică precum animalele. Sar şi îşi zgârie colegii, miaună etc. Poate ar fi cazul ca şcoala să le pună la dispoziţie şi o litieră cu nisip pentru pisici.
Una dintre etichetele lipite cu aplomb de activiştii Stângii este aceea de „antisemit”. În fond, cui îi sunt simpatici antisemiţii? Subsemnatului în nici un caz. Am fost adesea luat la ţintă în fiţuicile legionaroide din ţara aceasta şi am denunţat în repetate rânduri pasivitatea autorităţilor faţă de tentativele de a cultiva personaje din galeria extremismului anilor 1930-1940. Dar una-i una, alta-i alta… Anti-antisemitismul Stângii de multe ori este însoţit de o lipsă de a privi responsabil la trecutul antisemit al aceleiaşi Stângi. Când Goebbels spunea că „este imposibil să fii socialist fără să fii antisemit” el îşi asuma o lungă tradiţie a urii faţă de evrei care clocotea în „mişcarea revoluţionară”. Ironic, o tradiţie care îl include pe Karl Marx însuşi, care scria despre Iudaism că este „un element antisocial” (Despre chestiunea evreiască, 1844).
Am ajuns aşadar într-un punct în care Stânga a compilat o listă de subiecte care nu pot fi abordate, de argumente care nu pot fi prezentate, de vorbitori care au au dreptul să vorbească. Ba chiar produse care nu pot fi cumpărate – dacă este vorba despre cele din Israel.
Universităţi celebre au fost transformate în fabrici de spălat creiere. În universităţi din New York şi din California studenţii evrei au fost atacaţi fizic sau segregaţi. Violenţa Stângii a devenit tolerabilă pentru autorităţi, chiar dacă întregi bulevarde sunt devastate de bandele „anticapitaliste” care lasă în urmă munţi de geamuri sparte, exact ca în 1938.
În tot acest peisaj cenuşiu, o sclipire de speranţă. Vine de unde chiar nu mai aşteptam nimic: de la universitatea Columbia din New York. Acolo unul dintre „profesori” (chiar nu contează numele măscăriciului, nu am de gând să îi fac reclamă gratuită) a scris că masacrele comise de Hamas pe 7 Octombrie sunt dovadă a „rezistenţei palestiniene”, pentru care are doar „admiraţie”. Mda…
Porcării de acest nivel s-au mai petrecut şi la alte universităţi, unde tot ce trebuia să facă cineva să le justifice era să pretindă că este „anti-Sionist”. Ulciorul nu a mers însă la apă la Columbia. Preşedintele universităţii a luat măsuri. Individul acela este acum sub anchetă, iar poliţia a fost chemată în campus să evacueze un grup de studenţi care plănuiau o manifestaţie „anti-Israel”.
Aş vrea să fiu bine înţeles. Cred că orice cetăţean – chiar şi cei care sunt profesori sau studenţi – are dreptul la opinii politice. Dar sunt cazuri în care legea, pe bună dreptate, restrânge dreptul de exprimare politică. Într-o democraţie nu acceptăm, spre exemplu, ca militarii activi să critice politicienii (chiar dacă uneori aceştia o merită).
Universităţile ar trebui să fie, în principiu, bastioane ale gândirii şi exprimării libere. Dar spaţiul universitar nu poate fi ocupat sau confiscat de grupuri politice. Asta făceau legionarii, asta au făcut comuniştii. Asta fac bandele Stângii contemporane sub pretextul „anti-Sionismului”.
Este valabil şi pentru firmele private. În ce mă priveşte, cred că fiecare angajat al acestor firme are dreptul să se exprime cum doreşte – de pildă pe „reţelele de socializare”. Există un drept chiar şi al celor fără minte sau fără de ruşine de a se face de râs. Dar nici unul dintre aceştia nu are dreptul să blocheze o firmă privată sau să facă agitaţie acolo pentru ce îi trece prin cap. Asta au aflat recent 20 de angajaţi de la Google care plănuiau un „sit-in” pentru „palestinieni”. Au fost daţi afară (şi aceştia cred că o meritau).
Revenind la profesori şi studenţi: una din probleme este că unii se ţin de orice altceva decât scrie în „fişa postului”. Alt „profesor” de la Columbia predă „dreptul în sectorul sănătăţii”. Iar Wall Street Journal raportează că la lecţiile sale îşi îndoctrinează studenţii să urască Israelul. Ce are una cu alta? Ce calificare are personajul? Sper că va fi şi el pus pe făraş urgent. Iar cum a ajuns acest bufon profesor la o universitate din vârful topului mondial, aceasta este o chestiune la care merită să reflectăm.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro