Cu trenul, de-a lungul Romaniei, privelistile sunt la fel de mohorate ca si chipurile multora dintre cei care vietuiesc in acest areal post-absurd. Trenuri mizerabile. Cu care ajungi aproape in 24 de ore pana la mare, trecand prin Transilvania, Moldova (da, pe la Marasesti si Focsani), Tara Romaneasca si Dobrogea. Bine, totusi, ca trenurile spre mare nu merg pe la Timisoara. Strangi flacoane intr-o punga, cu gandul sa le arunci intr-un cos de gunoi, intr-o gara. Se opreste trenul intr-o asa-zisa gara si nimeresti intre blocuri, pardon intre linii, intr-o mare de flacoane, pungi, gunoaie. Dilema: lasi punga intre linii sau te intorci cu ea in tren? Am ales a doua varianta, cu speranta ca angajatii CFR nu vor arunca si ei flacoanele, selectiv, printre linii. In statiune, la mare adica, nu s-a schimbat mai nimic. Aceeasi senzatie de mizerie. Pe plaja, pe strazi, la restaurante. Pontonul e tot asa de mizerabil ca anul trecut. Destul de probabil, pentru marea de bugetari si pensionari care inca se mai inghesuie pe litoral, Romania nu e the land of choice. Ci un taram al fatalitatii aproape eterne. O tara muribunda, vorba prezidentului suprem. Oare mai crede cineva cu adevarat in Romania?
Vom ajunge oare la vorbele CTP: Dupa acest guvern Victoria Maxima nu cred ca ar trebui sa mai urmeze decat transformarea Romaniei intr-o colonie a unei tari adevarate, cu administratori in totalitate straini, carora noi, bastinasii, sa le spunem
