“Bătaia e ruptă din rai”. “Bat la tine ca la fasole”. “Unde dă mama, crește”. “Eu te-am făcut, eu te omor!”. Iar lista de ziceri populare care, în realitate, se dovedesc a fi pur și simplu niște dezastre, poate continua. Acțiuni puse în practică sub impulsul nenorocit al nervilor, stresului acumulat, al frustrărilor și necazurilor care nu au neapărată legătură cu copilul sau fapta lui. Gesturi al căror efect pe termen lung, cu precădere în anii maturității, sunt devastatoare pentru personalitatea celui mic. Un copil care a încasat de la părinte, tutore sau chiar cadru didactic, palme zdravene sau, după caz, pumni în cap, va căra în spinare aceste păcate ale celor mari, toată viața.
Am asistat zilele trecute la o scenă care nu reprezintă un caz excepțional la noi.
O mamă își schilodea copilul (inclusiv sufletește) pe scările bisericii “Sfântul Ștefan” din Zalău și îi căra celui mic pumni în spate și palme peste față. Copilul – un țânc de aproximativ 4-5 ani, urla ca din gură de șarpe și în disperare de cauză, neștiind cum să se mai apere, își întinsese pe toată față atât lacrimile, saliva, cât și urma de ciocolată pe care o mai avea într-un ambalaj, în mânuță. “ -Mă, te calc în picioare, de câte ori ți-am zis? De câte ori, că te bat de te usuc!”, urla femeia care prezenta manifestări certe cum că ar fi posedată. Câteva enoriașe mai în vârstă care ieșeau din biserică au încercat să intervină, însă fără rezultat, pentru că după pumnii în cap au urmat șuturile în noadă, ca să înțeleagă puștiul că așa stă treaba.
Deși sunt incompatibil cu orice formă de agresivitate, inclusiv verbală, în privința femeilor, în secunda următoare acestei scene mi-a venit să o iau de plete pe femeia asta și să o dau cu capul de ușa bisericii, să-i spun că asta simte și copilul ei sub ploaia de pumni în aversă, și că Isus a spus “lăsați copiii să vină la mine”, nicidecum să-i învinețim în bătaie, indiferent care ar fi motivul pentru care am putea crede că o bătută zdravănă ar rezolva situația.
Nu discutăm de gesturi precum un “atins”, în treacăt, cu palma la posterior, nevinovatele admonestări aplicate mai mult pe haine, demonstrativ, pe care mulți le mai scapă mai mult pentru impresie artistică, nicidecum ca act de violența. Deși, chiar și acestea sunt de discutat în privința eficienței lor. De cele mai multe ori, vorbele grele, iresponsabile, au același efect toxic: „Ești grea de cap ca maică-ta”, „Ești leneș ca taică-tu”, „Ești prost”, „Ești incapabil”, „Nu poți”, „Nu ești în stare, lasă că fac eu” etc sunt nimic altceva decât gloanțe care ucid tot ce este bun într-un copil.
Tot ceea ce trebuie să știm este aceea că violența asupra unui copil, indiferent că vorbim de o palmă peste față, un pumn în spate, lingura de lemn, cureaua și alte obiecte de tortură autentică, distrug iremediabil personalitatea unui copil, viitor adult. Vom avea de-a face cu un adult care, pe lângă faptul că va perpetua acest obicei, unul dintre cele mai hidoase ale umanității – bătaia – va ajunge un om temător, sociopat, frustrat. Nu va avea încredere în el, va vedea în orice intreprindere a sa, în orice demers, o posibilă nereușită sau o permanentă sursă de eșec ori de sancționare. Copilul agresat fizic și verbal va deveni un adult incapabil să își gestioneze emoțiile, să facă față unor situații limită, să empatizeze cu nevoile, bucuriile sau necazurile semenilor lui. Ochii copilului bătut pe scările bisericii mi-au rămas în minte. Bietul copil, plin de bale și muci și sughițând într-una, se agăța de mâna care l-a lovit în dorința de a face ceva, orice, pentru ca urletele și ploaia de lovituri să se termine. Orice formă de violență manifestată asupra unei ființe, om sau animal, este un lucru care ne cutremură. Dar când vorbim despre copii, lucrurile ajung la cel mai înalt grad de gravitate, în special prin prisma faptului că fizic, corpul unui copil percepe altfel o corecție, iar psihic, chiar și doar ridicarea mâinii în fața lui produce pe loc o traumă cu efecte nebănuite.
Femeile și bătrânii sunt următoarele două categorii de persoane care percep efectul de zeci de ori mai profund față de cel al loviturii în sine.
Dacă violența fizică mai este completată și de cea verbală, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, rezultatul este catastrofal și aproape că nu mai există ceva ce ar putea repara consecințele. Desigur, nimeni nu se poate erija în sfânt. Este foarte dificil ca părinte, mai ales în condițiile în care trăiesc, se joacă, învață copiii astăzi, să îți păstrezi în permanență un calm desăvârșit și zâmbetul pe buze indiferent că cel mic a vărsat un pahar cu apă sau a executat picturi pe pereții din sufragerie. Este foarte greu de multe ori să-ți stăpânești dorința de a admonesta, de a corecta printr-o tonalitate apăsată sau chiar un gest – o palmă la fund, de exemplu – atunci când constați că cel mic a greșit sau a făcut vreo nefăcută.
Doar că puțini știu că bătaia funcționează exact cum funcționează regimul detenției în penitenciarele românești, pentru un condamnat: efect (bun) zero, efect nociv, pe termen lung = nivel 100. M-aș întoarce la un alt proverb din bătrâni, unul care, de această dată, a funcționat cu succes în cele mai multe cazuri. Da, vorba dulce, mult aduce. Iar copiilor le plac nu doar dulciurile, ci și cuvintele care nu depășesc înălțimea lor și nu au gust amar. Cuvintele bune, încurajatoare în sensul îndreptării greșelii, chiar și atunci când greșesc. Un copil are nevoie să înțeleagă de ce gestul lui a fost unul greșit sau nepotrivit, de ce vorba sau acțiunea pentru care noi suntem tentați să aplicăm o corecție fizică au fost unele ce nu mai trebuie să se repete. Să înțeleagă că o faptă are mereu și consecințe.
Un copil agresat fizic se sperie foarte uşor, este irascibil, agitat, nu se joacă normal, nu mai poate fi atent la școală, nu are stare, nu doarme bine. Nu poate face faţă unor situaţii aparent facile. Devine fie submisiv, fie la rândul lui iritabil, agresiv şi violent. Convingerile pe care el le extrage din violenţă sunt, în principal, sentimentul că nu este bun, că nu este iubit, înțeles, ascultat, tolerat chiar uneori, atunci când este cazul. Toate aceste consecințe rămân întipărite în personalitatea și felul de a fi și a trăi a viitorului adult. Un astfel de copil va fi într-o permanentă stare de alertă, labil emoțional, existând, așa cum spun psihologii, pericol ca nivelul de inteligență să scadă iremediabil.
Sunt, din păcate, încă prezente inclusiv în unitățile de învățământ, datul cu cartea în cap, scuturatul de umeri al elevului sau luatul de perciuni. Manifestări absolut îngrozitoare pe care un copil le simte ca efect înzecit, mai ales dacă acestea se întâmplă în sălile de clasă de față cu ceilalți colegi. În cazul unui copil bătut, pot să apară, chiar și la vârste fragede, gânduri legate de agresiune, care să-i perturbe copilului atenţia, pot să apară stări profunde de tristeţe şi dorința de retragere, ce pot să aibă ca rezultat scăderea implicării şi comunicării, încredere în sine scăzută. Din păcate, aproape 40 la suta din familii, cele tradiționale, o expresie discriminatoare invocată pe la tribune de preoți și autorități ca fiind exemplul suprem al perfecțiunii celulei de bază a societății, reprezintă sursa principală a acestor bătăi.
O familie tradițională sau o familie, oricare ar fi ea, nu reprezintă neapărat o garanție a lipsei de violență, a scutirii membrilor ei de comportamente odioase, bătăi, traume psihice. Aceste lucruri se pot întâmpla oriunde, în orice familie, iar realitatea a dovedit că la noi, mulți părinți mai cred că bătaia e ruptă din rai. Un copil la care se țipă sau care este lovit, mai ales în public, de față cu rudele, prietenii ori colegii, nu este capabil să se apere. Și aici aș sublinia nu doar autoapărarea la nivel corporal, ci apărarea demnității lui, el nefiind în stare să își ia aceste măsuri pentru a mai salva oarecum din efectul otrăvitor al manifestărilor venite din partea celor de la care el așteaptă iubire, înțelegere și protecție, în fiecare clipă.
