La inceput a fost cuvantul, zice Cartea. Stiinta, intr-o confruntare dialectica cu religia, sustine ca la inceput a fost un punct foarte mic, cu dimensiunea fizica ce tindea catre zero, in care era concentrata toata materia si energia Universului si a carui densitate tindea catre infinit. La un moment dat, in urma cu aprox. 13,7 miliarde de ani, s-a produs o explozie. Big-Bangul. Aceasta teorie, sustinuta de catre preotul si omul de stiinta G.H. Lemaitre (1926), cunoscuta sub denumiriea de Teoria expansiunii Universului, a fost confirmata in urma analizarii datelor obtinute cu ajutorul satelitul COBE (1989). Inaintea acestora insa, Zeul romanilor, Mihai Eminescu atat in Scrisoarea I-a cat si-n Luceafarul, prezinta Big-Bangul ca fiind momentul zero al Universului, abordand explicit elemente de teoria relativitatii (materie-energie-spatiu-timp). Asta se intampla pe timpul cand Einstein avea varsta copilariei. Asemenea revelatii nu pot fi explicate decat printr-o conexiune directa cu Centru de Comanda al Universului, cu Divinitatea. Modul de formare a sistemului nostru solar si a Planetei Albastre, dar mai ales aparitia vietii si a omului pe Pamant, au constituit temele principale ale confruntarilor dintre religie si stiinta. Cert este ca, dupa aparitia sa, pe fondul nevoilor si a neputintei (in a-si explica anumite fenomene), omul si-a creat si perfectionat idoli si teorii intr-o anumita relatie cu astrele. Din preistorie si pana in prezent fondul acestor constructii nu s-a schimbat, ele adaptandu-se doar in functie de evolutia civilizatiilor. Paganii sumerieni si egiptenii aveau ritualuri foarte bine acordate la evolutia astrelor, ritualuri preluate apoi de popoarele si civilizatiile ulterioare. Intelegerea dintre Moise si Duhul de pe Muntele Sinai a fost mai degraba o necesitate decat o intamplare. Data plecarii evreilor din Egipt si prima sarbatoare a Pasah-ului/Pastele evreiesc (1400 BC), nu a fost aleasa intamplator nici ea. Nici stabilirea datei Pastelui la Primul Conciliu de la Niceea (325 AC) nu a fost intamplatoare. Elementul comun si de fond al acestor sarbatori il reprezinta venirea noului anotimp (primavara in emisfera nordica!) marcata astronomic de echinoctiul de primavara (2012-20aprilie). Semnificatia religioasa, evident, este total diferita la evrei fata de crestini. La inceputul crestinismului, Pastele se sarbatorea in aceeasi zi, 14 Nisan (prima luna in calendarul evreiesc), cu Pasahul evreiesc, ulterior adoptandu-se duminica urmatoare acestei date. Primul Conciliu de la Niceea a hotarat:Pastele (Invierea Domnului) va fi sarbatorit duminica, iar data va fi stabilita ca fiind prima duminica cu luna plina de dupa echinoctiul de primavara. Daca acesta duminica se suprapune cu Pastele evreilor, Pastele crestin va fi stabilit in duminica urmatoare. In anul 1054 se produce Marea Schisma intre ortodocsi si catolici, avand ca fond principal al conflictului promovarea intereselor pamantesti de dominare/coordonare a bisericilor crestine. Prin introducerea calendarului gregorian (Papa Gregorie al III-lea, 1582), lumea catolica renunta treptat la calendarul iulian. Romania a adoptat oficial noul calendar abia in 1919. In unele zone, in traditia populara, anumite sarbatori religioase se mai practica dupa calendarul vechi. Confruntarea continua dintre catolici si ortodocsi ii motiveaza pe acestia din urma sa nu adopte noul calendar, sarbatoarea Pastelui fiind stabilita pe baza calendarul iulian (vechi). Chiar daca in 1923, Biserica Ortodoxa a adoptat un calendar iulian revizuit (care-l face compatibil pana-n anul 2800 cu cel gregorian), crestinii au (in mai multi ani) doua invieri: una a lui Iisus Christos (nume tradus din greaca in latina) catolic si una a lui Iisus Hristos (nume preluat din greaca veche, limba Noului Testament) ortodox. Dupa parerea multor specialisti in domeniu, aceasta problema este mai grava decat cele care au determinat separarea celor doua biserici. Lasand aceste lucrari in seama celor in putere sa le indrepte, noi crestinii de rand, ne bucuram de speranta data omenirii prin Invierea Domnului nostru Iisus Hristos! Sa aveti o primavara frumoasa!