Cristian Pîrvulescu
Dezbaterea organizată în seara zilei de 10 septembrie (dimineaţa la ora patru pe 11 septembrie la noi) de ABC News – şi după toate probabilităţile singura – dintre Kamala Harris şi Donald Trump a marcat o cotitură nu doar în campania pentru alegerile prezidenţiale americane. Impactul dezbaterii se va simţi şi în Romania, poate nu instantaneu, dar cu impact asupra campaniilor electorale de aici. Iar acest efect de contagiune va fi mult mai mare decât oricând în trecut, pe de o parte ca dovadă că trăim într-o lume globalizată, pe de altă parte pentru că după două decenii ne sincronizăm cu alegerile americane, dar şi pentru că dezbaterea politico-ideologică din America a fost importantă, fie prin aportul societăţii civile liberale, fie prin reacţia mişcărilor evangheliste, şi la noi.
Deja mesajul alt-right-ului american altoit pe naţionalism sau fundamentalism religios ortodoxist sau evanghelist era important în Romania de cel puţin un deceniu – deja vizibil public de la cazul Bodnariu, dar prezent mult înainte – însă nu interferase cu alegerile noastre prezidenţiale, pentru că din 2004 nu am mai avut alegeri prezidenţiale în acelaşi timp cu americanii.
În 2009 şi 2019 alegerile noastre prezidenţiale erau decalate de orice tip de alegeri americane (urmând la un an după alegerile din 2008, care fuseseră alegeri prezidenţiale şi congresionale pentru ca în 2018 să fi fost doar alegerile de „jumătatea mandatului), iar în 2014 în America fuseseră alegerile de la jumătatea celui de-al doilea mandat Obama care anunţau deja ceea ce avea să vină în 2016, deoarece cei 247 (56,78%) de aleşi în Camera Reprezentaţilor şi 54 (54%) de locuri în Senat, republicanii obţineau cea mai mare majoritate în Congresul SUA din 1929. Pentru mulţi paranteza Obama se închisese şi venea vremea revanşei antiliberale pe care o anunţa deja Viktor Orban prin lansarea în sfera politică a conceptului de democraţie iliberală.
Acum însă sunt alegeri americane şi româneşti care au loc în acelaşi timp, pe 5 noiembrie în SUA şi pe 24 noiembrie, 1 şi 8 decembrie al noi. Şi, după cum arată campania electorală de la noi, politicienii români şi echipele lor au luat în calcul doar ipoteza victoriei lui Donald Trump. Şi dacă va fi altfel? Dacă va câştiga Kamala Harris ce se va întâmpla la noi?
Între altele, dezbaterea Harris-Trump ne-a dezvăluit cât de amplă este schimbarea culturală în societatea americană. Viteza cu care apar aceste schimbări culturale explică şi forţa reacţiunii alt-right-ului, aşa cu am explicat într-un articol precedent. Cu fiecare nou deceniu, schimbarea valorilor, comportamentelor şi normelor influenţează viaţa politică americană. Aşa se şi face ca o campanie prezidenţială să nu mai poată fi comparată cu una precedentă. Iar dezbaterea Harris -Trump., şi mai ales reflectarea acesteia în sondaje, este un bun barometru al evoluţiei stării de spirit din America. Iar fotografia de moment arată cum mai degrabă Kamala Harris beneficiază de schimbarea culturală americană, pe când Donald Trump pare nu doar depăşit de evoluţia rapidă a valorilor, dar şi incapabil să conştientizeze acest lucru.
Om al deceniului al nouălea, trecând încetul cu încetul în fundal în deceniul al zecelea al secolului trecut şi în primul deceniul al secolului nostru, Trump a reuşit totuşi să se folosească de resentimente anti-sistem şi de decăderea şi frustrarea clasei muncitoare albe din Statele Unite şi să o învingă – cu ajutorul indirect, dar important la Rusiei – pe Hillary Clinton în 2016. Dar acel accident de parcurs nu a putut schimba direcţia culturală a societăţii americane, iar în 2020 victoria lui Joe Biden indica continuitatea schimbării. Dar Biden este un politician moderat, prea compatibil cu conservatorismul şi, poate de aceea, a fost folosită „furia” de după confruntarea Biden-Trump de la CNN din iunie pentru a-l forţa să se retragă. Pentru că Harris este total compatibilă cu noile tendinţe culturale, le încarnează foarte bine, iar la dezbaterea de pe 10 septembrie a fost foarte convingătoare.
Însă la noi nu există, cel puţin până acum, niciun candidat Harris-compatibil. Pe de o parte Mircea Geoană, Elena Lasconi, George Simion şi Diana Şoşoacă sunt candidaţi antisistem, deci oarecum prizonieri ai retoricii specifice care este destul de mult influenţată de alt-right-ul american. Pe de altă parte candidaţii partidelor sistem, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă sau Hunor Kelemen sunt în aceeaşi zonă ideologică.
Ar fi deci important să reamintim ce presupune această influenţă ideologică americană. Această aşa zis dreapta alternativă este de fapt o mişcare de extremă dreapta, naţionalistă, rasistă, care promovează suprematismul alb şi este în mare măsură dependentă de mediul online, în particular de reţele sociale. Această ideologie a început să se maturizeze spre sfârşitul primului deceniu al secolului al XXI-lea şi pare să fi intrat în faza de disoluţie la începutul actualului deceniu. În principiu, această mişcare susţine ideea pseudoştiinţifică a rasismului biologic şi promovează o formă de politică de identitate în favoarea americanilor europeni şi a oamenilor albi la nivel internaţional. Prin definiţie, dreapta alternativă este anti-egalitară, respinge fundamentele liberale ale democraţiei, iar în America prin trumpism a reuşit să preia controlul asupra conservatorismului, pe care a reuşit să-l deraieze de la tendinţa sa tradiţională, transformare care a apărut şi în Europa mai ales după Brexit şi alegerile europene din 2019.
Ecranele au pus stăpânire pe viaţa noastră. Prima ţintă a acestui nou „rău al secolului”, cel mai tânăr, cu care se confruntă, cu care părinţii nu mai ştiu ce strategie să adopte. Dar este posibil să se potrivească aceste noi moduri de comunicare, mai degrabă decât să speri o deconectare improbabilă?
În Republica Moldova, spre exemplu, Maia Sandu este perfect compatibilă cu Kamala Harris, dar la noi, sub influenţa consultaţiilor electorali, mulţi veniţi din zona ultra-conservatoare americană şi israeliană, candidaţii la prezidenţiale şi partidele nu sunt deloc în acord cu schimbările culturale. O dezbatere despre direcţia României şi impactul acestor tendinţe anti şi iliberale merită făcută. Poate şi din această cauză noile platforme politice flexibile, precum DREPT şi SENS, construite în jurul unor independenţi precum Vlad Gheorghe, prima, şi Nicu Ştefănuţă, a doua, şi care refuză asocierea cu candidaţii enumeraţi mai sus, inclusiv cu Mircea Geoană, ar putea aduce o schimbare în direcţia noile tendinţe culturale. Altfel, electoratul liberal va fi orfan în România. Iar România va începe să semene din ce în ce mai mult cu Rusia.
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro
