Am citit recent pe Facebook un comentariu (cocoțat în urma like-urilor primite în capul listei) la un articol publicat de un portal cunoscut. În mesajul care sintetiza conținutul articolului, pus deasupra fotografiei, era scris “O colegă de-ale mele mi-a zis că fetele sunt (…)”. La prima vedere mulți ar fi tentați să sancționeze, fie și doar în gând, o astfel de exprimare. Cum adică, „o colegă de-ale mele?” Cam așa a comentat și o vitează domnișoară: “O colegă de-ale mele. Atât!”, urmat de un emoticon care râde cu lacrimi. Lăsând la o parte analiza pe această bucată de propoziție și concluzia că exprimarea autorului a fost corectă (o colegă de-ale mele este forma corectă, fiindcă în enunţurile respective alegem un om, fie el prieten, fost profesor sau colegă din mai mulţi. Acel „de” din „de-ai mei”, „de-ai lor” sau „de-ale tale” îl înlocuieşte pe „dintre”), este interesantă reacția internauților care s-au înghesuit cu mic cu mare să dea cu „like” la acest comentariu și să ia la mișto “grava eroare de exprimare” a autorului. Evident, atât mama comentariului cât și cei care au validat neștiința ei, au căzut de păcălici în cele din urmă, după ce unii care cunoșteau faptul că această formă este corectă, ca și cei care nu o cunoșteau, dar înainte de a comenta s-au documentat puțin, au informat tot în comentarii că neștiutor nu este cel care a scris articolul, ci toți cei care au aprobat o sancțiune greșită. Dincolo de această întâmplare aparent neînsemnată, se demonstrează fără tăgadă ceea ce se întâmplă de fapt astăzi în mediul virtual, implicit și prin viețile noastre, pe cale de consecință, având în vedere faptul că totul este servit de unii și înghițit de alții pe nemestecate ori, mai rău, propagat de aceștia cu viteza internetului. De la informațiile halucinante despre vaccinuri, reacții adverse, consecințe, o mulțime de informații false, neverificate, aruncate pe site-uri cu vechime în astfel de practici, până la exprimări care te lasă mască, toate acestea reprezintă nivelul la care s-a ajuns, în multe situații, în ceea ce privește cunoașterea limbii române, folosirea corectă a unor cuvinte, evitarea confuziilor fonetice, iar de aici, mai departe, până la datul cu părerea asupra unor lucruri despre care nu ai habar. Parcă niciodată nicăieri în presă, în televiziuni, pe paginile de socializare, nu am întâlnit mai multe erori, mai îngrijorător nivel de neștiință și, ceea ce doare cel mai mult, mai multă prostie scoasă în față, pentru că prostia vrea mereu în prima linie.
Crainicii televiziunilor, prezentatorii de știri, comit niște atrocități gramaticale greu de iertat. Văd politicieni care habar nu au despre ce vorbesc, folosind cuvinte al căror sens nu îl cunosc, lăsând la o parte celelalte greșeli care, pornite de la ei, sunt grave. Unii nu știu ce votează prin parlament, ce se dezbate, despre ce se discută, așadar un “pafarism” frate cu dezastrul în multe cazuri. Tragedia este întregită de faptul că toți acești oameni ne conduc, iau decizii pentru noi, hotărăsc în domenii care ne pot schimba cursul vieții, banii din buzunare sau cei de la bugetele orașelor, condițiile de muncă, de trai, soarta Învățământului, a Sănătății, Economiei, Culturii etc. Dacă o pagină de pe Facebook sau un articol ori un comentariu anapoda pot fi ignorate de noi, nu același lucru îl putem spune atunci când toate aceste lucruri se întâmplă la nivel înalt. Acolo unde se decide soarta țării, a noastră, acolo de unde ar trebui teoretic să plece viitorul copiilor noștri. Văd acest fenomen al prostiei combinat cu fudulie ca pe o nouă pandemie, o amenințare din ce în ce mai serioasă, cu consecințe ce nu rămân, sub formă de mostră de neștiință și lene într-o banală postare ori hârtie, ci și în viața reală, cea de dincolo de ecranul laptopului, acolo unde trăim pe pielea noastră ceea ce ni se servește. Revenind la “O colegă de-ale mele…”, cei care au sărit cu apreciatul – ușurel cu pianul pe scări, că ați apreciat o greșeală, invalidând o exprimare corectă din partea unei neștiutoare care nici nu vrea… să știe.
Eu cred că ar fi bine ca mereu, atunci când nu suntem siguri pe știința noastră, mereu cu loc berechet neocupat, să întrebăm, să citim, să facem o minimă documentare îndreptându-ne mereu către surse sigure și oficiale pentru a reuși nu doar să evităm o situație jenantă, cât mai ales să-i putem influența și pe alții, mai ales cei mici, pe adolescenți, să facă același lucru. Sigur că peste 90 la sută dintre noi folosim, de exemplu, cuvântul grizonat (cărunt), ceea ce este greșit, forma corectă fiind grizonant. Mulți nu știu că finalitate nu înseamnă vreun final, ci scop, nici că fortuit nu înseamnă ceva forțat, ci… întâmplător. Nici salutar nu înseamnă ceva de salutat, de apreciat, ci pur și simplu salvator! Despre confuzia între “preleva” și “prevala”, nu are rost să mai vorbim, pentru că este deja obicei din străbuni, în multe cazuri. Iar șirul exemplelor ar putea continua. Țara te vrea prost – da, este un adevăr. Statele șmechere, hapsâne și fără cuvânt, așa cum este și acest stat al nostru, prin reprezentanții lui, a dovedit de nenumărate ori că nu depune eforturi megalitice să ne facă mai isteți. Supunerea și ciocul mic nu vor face niciodată casă bună cu dorința de cunoaștere, setea de cultură, de știință, de învățătură. Niciodată un popor deștept sau măcar deșteptat și cu dorință de evoluție nu a putut fi mințit și păcălit la nesfârșit. La fel și la nivel micro, când vine vorba de regiuni, landuri, județe, orașe, comune etc. Asta ca să nu ne mai întrebăm mereu de ce noi suntem mereu „ciuca bătăilor”, cei mai fraieri dintre toți, cei mai delăsători, săraci și ocoliți. Poate că adevăratul răspuns se află chiar în noi, iar soluția tot acolo.
