O clipă de normalitate

În ultima perioadă am început să mă întreb care este adevărata normalitate. Înainte de pandemie auzeam în dreapta şi în stânga că trăim vremuri ciudate, chiar anormale, că toate nu-s cum trebuie să fie, că mersul firesc al lucrurilor e unul fără cap şi fără coadă. Dacă atunci auzeam aceste afirmaţii, de la unii şi de la alţii, acum în timp de pandemie, încă în stare de alertă, nici nu are rost să mâ gândesc la cum ar trebui să fie normalitatea. Pentru mine normalitatea în ultima vreme a ajuns să fie viaţa şi faptul că trăiesc, că sunt în picioare, că sunt sănătoasă şi fără „comorbidităţi”  – un cuvânt nou, neologism, apărut în vocabularul nostru. Trebuie să recunoaştem că pandemia asta a schimbat şi limba română. Pentru mine, la modul general, normalitatea înseamnă schimbare, la fel cum schimbarea este cel mai normal lucru care ni se poate întâmpla. Desigur o schimbare în bine, o evoluţie. Normalitatea pentru mine, înainte de a începe pandemia, a fost echilibrul pe care-l caut şi acum zi de zi. Toţi avem nevoie de el, chiar dacă unii nu recunosc acest lucru, pentru că excesele, “ceea ce e mult” – cum spune o vorbă din popor, strică. În ultima perioada „normalitatea” a trecut printr-un permanent proces de schimbare. Ceea ce ieri părea normal, astăzi pare o nebunie şi poate poimâine, din nou, va fi normalitate. Normalitatea este un termen cu multe… însuşiri. Ce înseamnă să fii „normal” în accepţiunea generală? Normalitatea era până înainte de pandemie, cred eu, de fapt o convenţie pe care o puteam defini prin raportarea la o normă şi de fapt la ceea ce face majoritatea. Ne trăim vieţile încercând din răsputeri, de multe ori chiar cu preţul bucuriei din existenţa noastră, să încercăm să corespundem, să ne integram, să fim aşa cum îşi doreşte societatea să fim. Ce este de fapt „societatea” ? Societatea este tot un construct, o denumire pe care o folosim atunci când vorbim de fapt despre mai multi indivizi care trăiesc de exemplu în aceeaşi ţară, într-un anumit loc şi care au învăţat anumite norme şi reguli de convieţuire prin procesul numit “educaţie” sau socializare. În absenţa raportării la indivizi, termenul de societate nu are nicio relevanţă.