O clipă de nervozitate

Oricât încerc să mă feresc de știri și informații negative, mai ales cele cu privire la nivelul de trai și sănătate, nu pot. Mai nou îmi crește instant nivelul de cortizon și adrenalină când aud câteva cuvinte: facturi, energie, gaz, prețuri și spital. Pe bune! Mă uit la chipurile oamenilor pe care îi văd pe stradă și rar mi-a fost dat în ultima vreme să văd figuri liniștite. Nici a mea nu e una care radiază. Mă adaptez. Bunica, fie-i iertate păcatele, avea o vorbă care mi-a rămas întipărită în minte: „Omu’ năcăjit să cunoaște pă pășit”. Nu în toate cazurile poate fi vorba de oameni necăjiți din cauza lipsurilor materiale, ci și de oameni neîmpliniți profesional, mâhniți spiritual, lipsiți de afecțiune, bolnavi sau frustrați din fel de fel de motive. Nu știu cum se face că, mai nou, prea puțini știu să-și controleze toate aceste neîmpliniri. Răbufnesc rapid, jignesc, iar uneori recurg la acte de violență. Fac fel de fel de gesturi pe care, poate, ulterior le regretă. E adevărat, nu toți vor regreta faptul că au jignit, că au lovit sau că au bătut pe cineva. Cred că unui coleric îi va fi foarte greu să-și ceară scuze pentru un gest necugetat și ceea ce mai cred este faptul „ieșirile” nu duc la nimic bun. Nu ajută la nimic! Din contră. Strică, deteriorează și degradează oamenii, relațiile și societatea. Se vede, nu? Urăsc violența sub orice formă și încerc mereu să evit astfel de specimene violente. Modul în care tratăm oamenii spune multe despre noi. E o artă să știi să-ți stăpânești furia, mai ales în public.