Sportul de echipă din România supravieţuieşte astăzi datorită autorităţilor publice locale şi judeţene. Fără aportul acestor instituţii, România nu ar mai conta în sporturile de echipă la nivel european, iar din campionatele interne ar dispărea rând, pe rând câte un club. Fără doar şi poate, la nivel naţional, CSM Bucureşti o duce cel mai bine de pe urma banului public; un club care dispune de un buget de aproximativ 13 milioane de euro de la Primăria Capitalei, având secţii de handbal, baschet, atletism, motociclism, rugby, şah şi volei. Cea mai mare sumă se îndreaptă, însă, spre clubul de handbal feminin, echipă ce a câştigat Liga Campionilor în sezonul trecut. Oficialii clubului sperau în acest an la reeditarea performanţei, tocmai de aceea, primarul Firea a „închis ochii” atunci când a fost vorba de bugetul colosal pentru echipa de handbal.
A fost adus şi antrenor nou pentru a ajunge cel puţin în finala Ligii Campionilor, Per Johansson, suedezul care a afirmat că în toată cariera lui, nici măcar nu s-a apropiat de sumele oferite de CSM Bucureşti. Însă, locul trei pe care CSM-ul l-a obţinut în Final Four-ul Ligii este, mai degrabă un rezultat ratat decât o performanţă, iar câştigarea campionatului intern şi a Cupei României este un fel de „praf în ochii” celor care au votat bugetul.
„Acolo unde sunt bani, joacă cele mai bune”, spunea jucătoarea Linnea Torstensson, nordicele considerând cu Bucureştiul este un paradis pentru ele pe plan sportiv.
În Final-Four-ul Ligii Campionilor au ajuns CSM Bucureşti, Vardar Skopje, Buducnost Podgorica şi Gyor, iar trei dintre capitalele ţărilor din care provin aceste echipe conduc în topul celor mai sărace din Europa, fiind vorba de România, Macedonia şi Muntenegru.
Primăria Capitalei îşi permite să aloce „o căruţă de bani” din bugetul local pentru mofturile unor mercenare şi a unor personaje pentru care contează doar rezultatul de moment, nicidecum viitorul sportului din această ţară.
Se spune că „de la cap se împute peştele”, iar acest proverb i se potriveşte de minune primăriţei Capitalei, pentru care viitorul copiilor în sport pare să nu conteze; pentru care CSM Bucureşti pare să fie „jucăria” pe care o poate manevra cu doreşte în propria curte. Iar reprezentanţii celorlalte primării vor spune că, atâta timp cât se practică o astfel de metodă la cel mai înalt nivel din România, de ce să nu aplice un astfel de model şi la nivel local, cu toate că în handbal, mai sunt şi cluburi la care există doar jucătoare românce.
Cu toţii vrem un sport al nostru, unul prin care să ne putem creşte propriile valori, dar, în realitate, plătim mercenari şi jucători străini cu sute de mii de euro, sportivi care nu se vor uita nicio clipă în spate atunci când România se va prăbuşi pe plan sportiv, iar ei vor fi nevoiţi să o ia la goană.
Felicitari dle Morar pentru pozitia corecta pe care o aveti! Romania un paradis pentru jucatoare si antrenori din vest ?Poate reveniti spre edificarea cititorilor,cu exemplificarea reala a sumelor salariale in comparatie cu alte cluburi din Romania ,inclusiv cu HC Zalau, Si alte cluburi cu straini de mana a doua si a treia ,dar in detrimentul tineretului din Romania care renunta la performanta din cauza acestei strategii a samsarilor de jucatori care fura la greu din banul public ..Legi tampite ,astea permit furatul propriu zis si al …caciuli . Speram sa reveniti !Concret !
adunati si spinzurati toti in fata poporului fara judecata
felicitari como pentru sustinerea sportului salajean
Problema e alta, aceşti bani nu sunt integral din buzunarul bucureştenilor. Bucureşti este singurul oraş din ţară subvenţionat de la guvern la încălzire şi, posibil, şi altele, ţinute la secret !