Romanii protesteaza in strada de zece zile in aproape toata tara. Unii i-au si acuzat ca nu au ce face, ca s-au plictisit acasa, ca le place sa faca vocalize in gerul iernii, ca le creste adrenalina cand arunca cu pietre in jandarmi, ori ca vor sa ajunga vedete la televizor. Foarte simplu ca unii sa faca astfel de aprecieri, dar foarte greu pentru cei din strada. De ce ? Stiu ei ceea ce stiu si mai marii tarii. Romanii sunt satui sa rabde foame, sa fie mintiti, sa vada politicieni jongland cu prezentul si viitorul lor, sunt disperati sa stie ca nici copiii lor nu au o sansa. Dupa atatea zile, multimea s-a indarjit sa continue protestele, asa cum se indarjesc unii sa-i bage in seama. A explodat mamaliga, cei multi au prins curaj, in fine, dupa atata amorteala. Romanii au strans randurile pentru a spune raspicat ce-si doresc. Oare stiu romanii pentru ce stau in strada, s-au intrebat unii? Sunt atatea lucruri pe care si le doresc, atatea care sunt importante si care ar trebui deodata spuse. Niciunul nu este insa ascultat. Gestul lor nu este luat in considerare de unii, care isi vad mai departe de treburi, ca-n vorba cainii latra, caravana trece. Multimile sunt in vizor doar pentru ca tulbura linistea publica, doar pentru ca s-au razvratit mai violent. Tulburarea facuta de cei care au aruncat cu pietre, care au dat foc unor gherete, a celor care au spart vitrine, ori a batausilor, a fost aranjata cu repeziciune de cine trebuia, si atat. Supararea acestor protestatari nici nu s-a ridicat la nivelul furiei reale care zace in ei, revolta si nemultumire provocata de unii.
Prezenta sutelor si miilor de oameni se pare ca nu conteaza pentru cel care sta cu haturile in maini, fie ca si-a pus dopuri in urechi, isi inchide ochii, fie ca este total insensibil si indiferent cu poporul de pe urma caruia a trait. A ignora multimile din strada nu inseamna decat umilinta si dispretul dus la extrema cu care au fost tratate multimile si pana acum. Necazurile lor nu au ecou, pe glasurile lor a cazut…surdina. Cei care considera ca nu e cazul sa se deranjeze cu problemele minore ale natiunii minimalizeaza furia celor saraci, flamanzi si mintiti, care, ajunsi pe fundul prapastiei oricum nu au ce pierde. Nu mi-e frica de bau-bau, versuri dintr-un cantec pentru copii, ar putea fi sloganul taberei care si-a pus dopuri in urechi. Iar consecintele acestei manevre nesabuite, de a te face ca nu auzi, nu vezi ce vor cei multi, care te-au votat, de a nu le raspunde, pot fi nebanuite. Pentru ca bau-baul isi scoate coarnele si ghearele daca va fi intaratat si mai mult. Acum doar mocneste. Si se stie cat de rau arde mamaliga cand explodeaza.