Nu mai păcăliţi credinciosul!

Un eveniment ce s-a vrut „descoperirea secolului”, e pe cale să se transforme în aceste zile într-un adevăr care deja a dezamăgit mulţi credincioşi. Am asistat, unii pe viu, cei care s-au călcat literalmente în picioare în faţa unei biserici, alţii am vizionat cu gurile căscate pe la TV, ieşirea din biserica Sfânta Treime din Şcheii Braşovului, cu surle şi trâmbiţe, purtată ca pe o comoară venită din ceruri, a „crucii marelui părinte şi duhovnic Arsenie Boca”. Minunea s-a întâmplat la biserica de pe Tocile din Braşov, locaşul unde crucea ar fi ieşit după şapte decenii, la lumină. Un om de afaceri braşovean şi doctor în istorie, a povestit că părintele care slujeste la biserică în prezent a găsit această cruce, aceasta fiind chiar crucea Sfîntului Ardealului.

Numai că ulterior, de la o declaraţie la alta, amănuntele au început să se bată cap în cap. Atât afaceristul cât şi părintele cel norocos deşi au o legătură cu această presupusă descoperire, îşi amintesc în final, lucruri diferite. Cei mai buimăciţi au fost şcheienii, cărora crucea care ar fi stat ascunsă timp de 70 de ani li s-a părut foarte cunoscută. Păi, cum zic ei, e crucea lor, despre ce descoperire e vorba, fraţilor, până la urmă? Crucea din Şcheii Braşovului, despre care s-a afirmat că a aparţinut părintelui Arsenie Boca, a fost proprietatea bisericii „Sfînta Treime“, fiind primită ca donaţie de la o familie, despre care nu se mai consc informaţii astăzi.

Cât despre „descoperirea” crucii, nici nu poate fi vorba de aşa ceva de vreme ce ea nu a fost pierdută niciodată, ci a stat bine-merci zeci de ani, chiar în biroul părintelui care a slujit la biserică în urmă cu decenii.Totul a pornit, sub formă de „dovadă”, de la o fotografie, oricum neclară, în care părintele Boca ţinea în mână o cruce care semăna foarte bine cu cea căre în zilele noastre a tulburat toată suflarea creştină din ţară. După ce mai-marii de la biserica din Şchei au dat sfoară în ţară că au descoperit, după şapte decenii, crucea marelui duhovnic, făcătoare de minuni purtătoare de puteri şi încărcătură creştinească, lumea, conform obiceiului pe care îl ştim, s-a călcat în picioare la evenimentul prilejuit de scoaterea preţioasei cruci pe străzi. Leşinuri, urlete, lacrimi, păi cum altfel, doar e crucea marelui părinte Arsenie Boca! Bătrânele pregătite cu obiecte de îmbrăcăminte într-o mână şi zeciuiala din pensie în cealaltă, au venit de cu seară ca să poată avea un loc cât mai aproape de cei care urmau să poarte crucea, bine înrămată, pe sub ochii şi buzele mulţimii.

Cei păgubiţi, mai ales sufleteşte, au fost din păcate credincioşii, în special cei în vârstă, cei care vin cu sufletul deschis către Biserică şi cred oricum tot ce li se spune sau li se arată. Vedeam bătrâne care abia se mai ţin pe picoare, cum se luptă să-şi treacă basmaua, batista sau obrazul peste geamul care păzea cu străşnicie preţiosul artefact. Până la urmă, orice cruce care iese dintr-o biserică e sfântă, dar de ce să minţim că una e mai „sfântă” decât este, în realitate? Una din femei, cu probleme vizibile de sănătate, zăcea leşinată în timp ce altele cereau să vină crucea, că femeia dă ortul popii. „Crucea, crucea, că moare!” urla o bunică, roşie ca sfecla, în timp ce o luase la palme pe biata leşinată. Circ şi fals, pe banii şi nervii amărâţilor. După ce a trecut isteria şi s-a risipit puhoiul, au început să iasă semnele de întrebare dar şi dovezile la iveală. E o cruce, desigur, dar, ştiţi, nu e crucea marelui duhovnic. Încep să apară şi confirmările că totul e o dumă ieftină. „Nici vorbă”, spune femeia responsabilă cu lumina celor vii şi a celor morţi. Femeia care vinde lumânări la intrarea în biserica cu pricina, de peste 35 de ani, a spus că această cruce aparţine bisericii, a văzut-o în nenumărate rânduri şi că părintele Arsenie Boca ar fi ţinut-o în mână, la slujba de resfinţire a bisericii, acesta fiind şi motivul pentru care părintele apare într-o fotografie (neclară oricum) cu această cruce.

Părintele care a slujit cândva la Biserica „Sfînta Treime“ din Şchei infirmă şi el teoria potrivit căreia aceasta ar fi crucea marelui duhovnic. „Eu am slujit cu această cruce pînă în 1996. O foloseam întotdeauna la Înviere. Eu am slujit cu crucea aceasta, ăsta e adevărul, de ce să mint?“ Prin urmare, enoriaşii, în cea mai mare parte bătrâni, oameni simpli care vin către preoţi şi le sărută mâinile, oameni care cred fiecare cuvânt sau gest pe care acesta îl spun sau îl fac, au fost, ca să spunem direct, păcăliţi. Desigur, dacă această cruce chiar ar fi fost cea cu care marele duhovnic şi părinte spiritual Boca a sfinţit, ar fi fost, pe lângă un obiect cu o încărcătura sentimentală dar şi istorică mare, şi o sursă de venit pentru cei care ar fi descoperit-o. Ştim bine şi vedem cum în jurul acestui părinte, în ultima vreme, s-au ţesut poveşti şi fantasmagorii care nu doar că frizează neadevărul ci induc credincioşii, cei care nu au apucat să-l vadă în carne şi oase pe Arsenie Boca, într-o nedreaptă eroare.

Dacă până acum existau doar elemente din mass media care sufocau poulaţia cu toate aberaţiile, ocolind exact ceea ce a fost adevărat şi a rămas – spiritul înalt şi harul acestui om, – iată că acum şi reprezentanţi ai bisericii induc în eroare şi pentru faimă, bani şi expunere, folosesc numele lui Arsenie Boca aşa cum nu este nici legal, nici moral şi nici creştineşte. Folosindu-se de imaginea părintelui Arsenie Boca, de multe ori se doreşte inducerea în eroare a omului simplu si încovoiat de griji, ce nu cunoaste foarte bine învăţătura ortodoxă. E o modă, iar cei care au capacitatea să vadă acest lucru, îl văd cu uşurinţă. Iar acest lucru nu face cinste nimănui, cu atât mai puţini unor „urmaşi” ai marelui părinte. Bineînţeles că aşa cum bănuiaţi „s-a format o comisie” care va stabili cu exactitate unde este adevărul, însă din informaţiile şi declaraţiile celor care chiar pot spune cum au stat lucrurile, rezultă că avem de-a face cu o mare păcăleală. Însă, fireşte, până la finalizarea anchetei, nimeni nu aruncă nici o piatră.

Dacă aşa stau lucrurile, cei care se ocupă cu astfel de practici, profitând de simplitatea, de pioşenia, credinţa şi nu în ultimul rând de banii unor oameni curaţi la suflet, trebuie să ştie că acesta este un păcat mare. Iar pentru asta, ei vor fi primii glazuraţi cu smoală când va veni vremea, exact după cum ne învaţă că păţesc cei păcătoşi, calici şi vicleni.