Daniel Săuca
Nu le-am văzut un-doi-urile lui Stanciu și Chipciu la târgul de Crăciun din Anderlecht. Nici noi nu am mers, ce-i drept, să le urmărim fentele pe „Constant Vanden Stock”. Nu am avut vreme de urmașii lui Gigi pe pământul flamando-valono-bruxellez. Nici de președintele Klaus Iohannis, aflat cu treburi prin capitala Europei. Putea, totuși, să dea o tură pă la noi, pă la târg. Să guste o afumătură de Siciliana, miere de la „Sănătate dulce”și „Colțul românesc”, un cincizeci, hai o sută de pălincă de gutui de Rotin Bădăcin, măcar un bol de tocană de la Mircea Groza într-un vas făcut de Csibi Csaba. Îi puteam cânta, cu Dorel, Hossu și Adi, sub balconul uni(versi)tății în diversitate, un ceardaș de Teleorman. Iar doamnei Carmen îi dăruiam un coș cu lavandă de la Fetindia. Și, dacă nu reușeam cu nici una, rămânea arma secretă: Ioan Mangău de la Fildu, care cred că mai mult a jucat decât a vândut. Asta e, dacă nu a venit, nu a venit. Fie pe altădată, pe râul integrării în jos… Ne-am trezit, în schimb, cu primarul din Anderlecht, un fel de comună în regiunea Bruxelles (cum ar fi la noi Ortelecul, parte a metropolei Zalău). Eric Tomas îi spune. A mâncat din tocana menționată, a băut vin de Camăr – Carastelec și a jucat & chiuit împreună cu sutele de moldoveni & dobrogeni veniți la târg în timp ce așteptau pachet(e) de acasă, din România. Să nu fim răi mai mult decât e cazul sau hazul acestei încercări de reportaj, hai editorial. Mai mulți reprezentanți ai ambasadei noastre la Bruxelles au vizitat standurile sălăjene, în frunte cu Dragoș – Alexandru Bănescu, însărcinatul cu afaceri a.i. (șeful misiunii, în lipsa unui ambasador). Așa că desantul silvan ar putea fi urmat de altele, nu numai pentru promovarea produselor tradiționale, culinare sau muzicale. Ei bine, duminică, având oleacă de timp așa-zis liber, în loc să mergem la meci, am ales să revedem Bruselu. Am reușit. Nimic deosebit față de alte dăți. Berea neagră & albă & ciocolata& miile de turiști tot acolo, ca și menechenu, poate și UE. Diferența: soldații și polițiștii înarmați până în dinți. Altfel, a fost bine: nu aveai unde să te întorci că dădeai de români. Cursa (aviatică) de Cluj și târgul pomenit sunt exemple mititele în acest sens. De tot hazul, ori râsu-plânsu, cine mai știe, a fost declamația patriotică a unei aprige primărițe românce, care și-a încheiat discursurile (cam multe) de la târgul de Crăciun din capitala Belgiei chemând pe toată lumea să cânte „Noi suntem români”. „Noi suntem români, noi suntem aici în veci stăpâni!”. În Anderlecht. Bruxelles.
P.S.: Aserțiunea din titlu nu îmi aparține. E un citat dintr-un clasic sălăjean în viață. La mulți ani!
